Principală  —  Interviuri   —   „La noi în sat sunt…

„La noi în sat sunt respinşi cei care umblă de la un partid la altul”

Interviu cu Ioana Terente, pensionară din satul Costeşti, raionul Ialoveni, strănepoata lui Ion Pelivan, considerat părinte al mişcării naţionale din Basarabia şi ctitor al Unirii de la 1918

— Doamna Ioana, cum trăieşte lumea azi la ţară?

— Cei care-s din viţă bună şi lucrează – se întreţin, dar dacă-s din rândul proletarilor, pământul lor e pârloagă, iar ei se plâng de lipsuri, spun că mor de foame. Cei care-s din părinţi harnici, muncesc de rup şi fac un ban, au cu ce-şi întreţine familiile. Cei care ţin pământul pârloagă şi spun că nu au ce mânca, nici nu trebuie crezuţi.

— Dar unde s-au pierdut gospodarii? De ce sunt tot mai puţini?

— E clar, din agricultură casă nu se face. La noi, munca în agricultură nu este preţuită deloc. Chiar şi o vită dacă o vinzi, nu iei mai nimic pe ea. Umblă intermediarii şi adună vitele crescute pentru vânzare. O dai la preţul pe care ţi-l oferă intermediarii. Un preţ de nimic, dar ca să întreţii o vită, îţi iese mai mult de 10 lei pe zi. Creşti o vită vreun an şi jumătate sau doi, am şi calculat, cheltui cel puţin 10 lei pe zi şi o dai cu vreo 4000 de lei, fără vreun câştig. Totodată, nimeni nu estimează munca făcută în tot acest timp. Chiar ieri am cumpărat o remorcă de ciocleji, am plătit 400 de lei pe ei. Dar nu faci nimic cu o remorcă, trebuie să mai ai şi altceva pentru hrănit vitele. Am cumpărat nişte loturi de lucernă, sfeclă, paie, pleavă…

— Dar din ce să cumpere un ţăran toate astea, dacă el nu are niciun venit din munca sa?

— Să vă povestesc cum e în Germania. Statul, când cumpără un tăuraş de la un agricultor, îi plăteşte scump, ca el să mai poată creşte şi alte vite, dar în magazine vinde carnea la preţ mai mic, aşa încât fiecare, chiar şi cei mai săraci, să poată cumpăra câte o fărâmă de carne de mâncare. La noi nimeni nu le poartă de grijă ţăranilor.

— Dar de unde cunoaşteţi noutăţile din Germania? Aveţi pe cineva plecat acolo?

— Mi-a povestit o rudă, care acum locuieşte la Bucureşti, dar care se interesează de viaţa de prin alte părţi.

— Dacă aţi fi ministru al Agriculturii, ce aţi face pentru ţărani?

— Chiar în drum spre Chişinău, am văzut terenuri întinse nelucrate, părăginite, nu le mai lucrează nimeni. Statul ar trebui să le plătească agricultorilor pentru muncă, să le plătească bani, ca ei să fie interesaţi să muncească la ţară. Ţăranii trebuie să fie respectaţi, iar munca lor trebuie să fie bine remunerată. Ei ar trebui să primească subvenţii pentru cele mai importante lucrări agricole.

— Cum s-a schimbat lumea din cauza sărăciei?

— Oamenii sunt dezorientaţi. Mă uit la mulţi şi înţeleg că ei au pierdut din conştiinţa naţională, au pierdut din sentimentul de a te simţi stăpân la tine acasă. Mă uit la ei şi văd că au devenit mai nepăsători, mai indiferenţi. De fapt, în ultimii 25 de ani eu m-am simţit stăpână pe vatra mea într-un singur an, atunci când premier a fost Mircea Druc. Acesta avea voce şi mesaj. El spunea: Suntem un popor înţelept, toată lumea se uită la noi. Aşa îi încuraja Druc pe oameni. Acum, toţi sunt fără caracter. Dar nu se poate aşa. Omul, când este încurajat, are şi alt spor la muncă. După Mircea Druc, nu am mai avut demnitari care ar ţine partea noastră, a băştinaşilor.

— S-a terminat sau nu exodul braţelor de muncă de la Costeşti? Lumea vine? Pleacă?

— Acum principalul traseu e Marea Britanie. Sunt mulţi plecaţi încolo. De fapt, prin 2010, când veniseră la guvernare democraţii pro-europeni, foarte mulţi tineri au decis să revină acasă, în Moldova. Şi la Costeşti au revenit mai mulţi, au venit cu bani, şi-au construit case, le-au amenajat, le-au mobilat, au mai născut câte un copil… au stat câţiva ani şi au înţeles că aici nu prea au ce aştepta de la viaţă şi vara asta au încuiat casele, bine zidite, amenajate, mobilate, şi-au luat copiii şi au plecat pentru totdeauna în Anglia.

— Dar ce povestesc ei: de ce e mai bine în Anglia?

— Acolo funcţionează legea, şi asta e cel mai important. Acolo oamenii sunt preţuiţi, nu ca la noi, unde sunt consideraţi neoameni. Fiica mea e în Anglia. De profesie e medic, dar nu a reuşit să-şi echivaleze diploma şi nu poate profesa acolo. Acum munceşte la o companie de automobile şi spune că toţi angajaţii sunt respectaţi. Au trei copii, fiica mai mare a absolvit Universitatea din Manchester, a doua e în anul întâi la universitate, tot acolo, iar mezina învaţă la şcoală şi e considerată cea mai inteligentă elevă din şcoala sa.

— Dar pentru familiile tinere ce ar trebui de îmbunătăţit în sat?

— Locuri de muncă, în primul rând. De ce ar trebui să se importe până şi lenjerie de corp din alte ţări, în loc să se deschidă acasă locuri de muncă şi să se producă tot ce au nevoie oamenii în R. Moldova. Hainele importante, deseori prin contrabandă, le îmbraci de câteva ori şi se rup, de ce nu s-ar produce haine în Moldova şi să nu se aducă atâta hăinărie şi încălţăminte de prin alte state sărace? Le creăm locuri de muncă celor de acolo, iar pe-ai noştri îi alungăm de acasă în străinătate. Sunt şi foarte mulţi intermediari care cară mărfuri de peste hotare şi nu plătesc impozite la stat. Acolo le cumpără ieftin, iar aici le vând cu trei preţuri…

— Dar ce cred oamenii din sat despre partidele de la noi?

— Avem şi la noi în sat tare mulţi rătăciţi. Chiar zilele astea, cineva zicea că l-ar vota pe Dodon, că nu va sta cu poama pe butuc acasă. Eu le spun că anul trecut Rusia nu a primit poamă din Moldova, dar au fost găsite alte pieţe, cum ar fi România. Alţii au păstrat strugurii în frigorifere, în sat avem vreo sută de astfel de frigorifere, şi tot au făcut un ban. Chiar am întrebat pe cineva care a păstrat poama în frigorifer câţi bani a făcut. Mi-a spus că a adunat 130 de mii. Hai că vreo 30 de mii a cheltuit pe transport, pe întreţinerea frigoriferelor, dar oricum i-au rămas 100 de mii în buzunar.

— Cum credeţi, de ce au ajuns oamenii să aibă încredere în politicieni mincinoşi?

— Cred că o mare influenţă au televiziunile. Eu nu înţeleg, cum e posibil să fii şef de stat sau premier şi să accepţi ca în stat 98% din televiziuni să fie în limba rusă. Cum se poate, oameni buni, una ca asta? La noi în sat majoritatea sunt conectaţi la televiziunile prin cablu. Sunt vreo două canale româneşti, celelalte sunt antinaţionale, până şi postul public de televiziune este unul antinaţional. De mult nu mai vezi acolo programe cu un conţinut patriotic, care ar susţine mândria naţională a românilor basarabeni.

590-ioana-terente2

— La ce oră vă treziţi dimineaţa?

— La 5.00.

— Dar de ce sunteţi atât de matinală?

— Pentru că am animale. Am o văcuţă, un tăuraş, o viţică… Le pregătesc mâncare dimineaţa. Altfel nu ai cum.

— Cum credeţi, parlamentarii, miniştrii, politicienii de la noi, cei cărora oamenii le-au încredinţat soarta ţării, sunt la fel de matinali? Cum e o zi de-a lor în ochii dvs.?

— Nu cred că se trezesc prea dimineaţă, dar nici nu cred că nu pot dormi noaptea de grijile noastre. Am impresia că, dimineţile, nici nu se trezesc singuri. Cred că îi trezeşte cineva…

— Vin politicieni prin satul dvs.? De ce vin, dacă vin, ce vă spun?

— Nu prea vin, n-am prea auzit. Când s-a sfinţit biserica, fusese ministrul Agriculturii de atunci, Alexandru Bumacov. În campania prezidenţială, am fost la întâlnire cu un singur candidat. Veniseră oameni pregătiţi, de prin alte partide, care trebuiau să adreseze întrebări provocatoare. Oamenii i-au cunoscut că nu-s din sat şi i-au alungat. Le-am spus că şi noi putem adresa întrebări, că nu suntem mai proşti decât ei. Cred că şi prin alte sate a fost exact aşa. Pe urmă am aflat că au fost şi de la PD la întâlnire, doar că noaptea, la Primărie. Aşa şi nu ştiu ce au căutat noaptea şi cu cine s-au întreţinut la Primărie, unde erau adunate o grămadă de maşini. Mai vorbeşte lumea în sat că primara de la noi s-a dat cu PD, după ce a fost cu PLDM. Noi am mai avut un primar care a fost cu PL, dar a trecut la PD. Vara trecută, când au fost alegerile, lumea nu l-a mai votat, anume din cauza asta. La noi în sat nu sunt preţuiţi cei care umblă de la un partid la altul. Dacă ai o poziţie, respect-o până la urmă şi nu umbla de pe un scaun pe altul.

— Doamna Ioana, aţi fost de la începuturi în lupta pentru renaştere, pentru valorile naţionale, pentru libertate, pentru democraţie. Ce concluzii aveţi acum, după atâţia ani de luptă continuă?

— Eu şi până în 1989 eram pe aceleaşi poziţii, din care cauză am suferit şi fiind la şcoală, şi mai târziu, când lucram infirmieră la spital. Toţi îmi ziceau că sunt deşteaptă, dar mă evitau. Întotdeauna mi-am zis: să ştiu că umblu în galoşi, să ştiu că fac focul cu tizic, să ştiu că mănânc dintr-o fărâmitură, dar vreau să fiu liberă şi independentă. Cu părere de rău, tot în galoşi umblu, fac focul cu ciocleji, deşi casa mi-i conectată la gaze, dar cu pensia mea de puţin peste o mie de lei nu reuşesc să fac faţă costurilor, ca să-mi încălzesc locuinţa cu gaze.

— Dacă am fi acum în 1989, cum aţi proceda?

— Nu cred că aş renunţa la luptă… De fiecare dată când s-au întâmplat evenimente istorice în R. Moldova, am plâns, înţelegând că cineva vrea să ne întoarcă înapoi din drum. Deseori mă gândesc : a fost război în Transnistria (Sangheli ne întreba: Dar cine v-a trimis acolo?), iar cei care au luptat sunt uitaţi de lume, de parcă nici nu s-au sacrificat, plecând voluntari încolo. Chiar de la noi din sat au fost vreo 300 de voluntari. Femeile noastre din sat pregăteau bucate pentru cei plecaţi la război. Acum cine-şi aminteşte de ei? Poate doar pe 2 martie…

— Cum a participat satul Costeşti la alegeri?

— Sunt mândră de satul meu, unde 80% dintre alegători au votat pentru parcursul european, pentru democraţie, pentru o viaţă mai bună. Cei care au copii plecaţi peste hotare sunt foarte activi. Au participat ei la alegeri şi şi-au sunat şi copiii, ca să-i convingă să meargă la vot, acolo unde sunt deschise secţii de votare. De la Costeşti sunt plecaţi tare mulţi. Vara trecută, la o nuntă făcută în Irlanda, au participat 150 de costeşteni. Au împânzit lumea. La Northapton, în Marea Britanie, acolo unde e plecată şi fiica mea, s-a stabilit jumătate din satul nostru. Majoritatea şi-au cumpărat aici apartamente, alţii şi-au înălţat case, dar toate-s goale.

— Care-s părţile favorabile şi care-s părţile negative ale migraţiei?

— Cred că migraţia nu-i prea bună. Anul trecut, de la o singură şcoală, 22 de elevi au plecat la studii în alte ţări, acolo unde s-au stabilit părinţii lor. Nu demult, asistenta medicală din sat şi-a luat copilul şi a plecat în Portugalia, unde munceşte de mai mult timp soţul său. Ar trebui să mai stăm pe acasă, ca să dezvoltăm satele şi oraşele noastre. Da, ei trimit bani acasă, îşi ajută rudele, familiile, dar aici viaţa e pustie fără ei. Dacă s-ar deschide mai multe locuri de muncă, dacă oamenii ar fi salarizaţi, ca să nu se piardă de sărăcie, R. Moldova ar arăta altfel. Cei plecaţi, dacă ar reveni, ne-ar învăţa şi pe noi să trăim ca în Europa.

— Dacă aţi fi dvs. prim-ministru, ce aţi face ca viaţa în R. Moldova să fie altfel?

— Cum vă mai spuneam, aş redeschide întreprinderi de confecţii. Să ne îmbrăcăm şi să ne încălţăm cu articole produse acasă şi să nu mizăm doar pe mărfuri de proastă calitate, aduse de la producători străini, cu reputaţie îndoielnică.

— Dar dacă aţi fi şefă de stat, ce aţi face?

— Dacă aş fi şefă de stat? Aş încerca să trezesc conştiinţa naţională a oamenilor. Aş insista asupra promovării valorilor naţionale, că acestea nu se prea promovează.

— Cum credeţi, din ce cauză niciun ţăran nu-i deputat în Parlamentul R. Moldova?

— Ca să ajungi în Parlament, trebuie să ai bani, ca să-ţi cumperi locul, care costă scump. De unde să ia ţăranii bani?

— Dar cum trebuie aleşi guvernanţii? Cine ar trebui să ajungă acolo, la guvernare?

— Cred că fiecare candidat trebuie analizat până în a 10-a generaţie, să se ştie din ce neam vine. Cât de harnici i-au fost descendenţii? Au trăit sau nu din muncă cinstită?

— Zilnic, citim informaţii despre cazuri de suicid. De diferite vârste sau ocupaţii, tot mai mulţi oameni decid să-şi pună capăt zilelor. De ce e atâta disperare?

— Cred că ajung să-şi ia zilele din cauza greutăţilor. Cum să trăieşti în atâta sărăcie, cu atâtea lipsuri, cum să te descurci? Pe de altă parte, oamenii nu mai comunică între ei. Cineva voia să pună la murat nişte legume… Pe timpuri, când nu ştiam cum se fac anumite lucruri, o întrebam pe mama. Acum, orice ar vrea să cunoască, oricine intră şi caută în Internet. Nu mai au nevoie nici de sfatul părinţilor, nici al buneilor… Se rupe legătura între rude, între prieteni. Şi când ajung să fie disperaţi, trişti, când ajung să nu ştie încotro s-o apuce din cauza greutăţilor, recurg, probabil, tot la Internet, dar acolo nu-i vocea mamei, nu-i cuvântul tatei, nu-i vorba surorii… Îmi amintesc, când eram copil, seara, fiecare dintre noi ştia ce mâncare au gătit vecinii. Arome de tot felul „îmbătau” mahalaua. Vecinii se ajutau între ei, erau clăci, şezători… Acum lumea s-a izolat, oamenii s-au închis în sine. Era un fel de armonie. Altfel comunicau tinerii şi cei mai în vârstă, părinţii şi copiii, chiar şi cei care nu se cunoşteau vorbeau altfel între ei. Atunci, vreun caz de suicid era o mare tragedie, era ceva de nedescris. Acum, din păcate, acestea intră în obişnuinţă.

— Dar cum sunt respectate tradiţiile în satul dvs.? Cum se fac nunţile, cum sunt sărbătorile, cumetriile, cum sunt petrecuţi morţii în lumea celor drepţi?

— S-au schimbat tradiţiile şi, din păcate, în defavoarea noastră. Ne-au stricat sovieticii cu anii. Noi moştenisem multe tradiţii româneşti, dar guvernarea roşie ni le-a distrus. Era joc în sat, fetele ieşeau în costume tradiţionale. La joc veneau şi părinţii, şi buneii, asistau la jocul din sat ca la un spectacol de zile mari. Sovieticii ne-au adus „tanţî”, dar fetele din oameni gospodari nu umblau la „tanţî”, chiar dacă autorităţile de atunci veneau şi îi îndemnau pe toţi să plece din centrul satului la club.
Atunci tinerii aveau altfel de relaţii între ei. Până la căsătorie, îşi pierdeau serile la portiţă, unde vorbeau, se cunoşteau mai bine, fiind, totodată, sub ochii părinţilor. Acum, până la nuntă, tinerii nu mai ştiu dacă el sau ea e într-adevăr perechea potrivită.

Despre înmormântări, ce să vă spun? Sunt tare scumpe… Uneori parcă toţi uită de mort şi se ocupă doar de ales pomeni. La noi nu mai au nevoie nici de pomul răposatului. Pun prin pungi pleduri, alte obiecte scumpe şi le dau de sufletul mortului.

— Dar cum se împacă biserica din sat cu aceste ritualuri?

— La noi, la Costeşti, preoţii sunt preoţi adevăraţi. De la părintele Filaret, care a fost tatăl părintelui Vasile Ciobanu, până acum, preoţii au cuvânt şi evlavie, iar asta apropie lumea de biserică. În locaşul sfânt, pe un perete, e fotografia părintelui Filaret. Atâta respect şi dragoste a avut şi are din partea sătenilor, încât cei care vin la biserică numaidecât se apropie de această fotografie, în semn de recunoştinţă.

— Când aţi văzut prima dată România?

— În 1990, după ce, ani în şir, am aşteptat acest eveniment! De prin anii ’60 citeam „România literară”. De atunci Ţara devenise cel mai mare vis al meu. Acum sunt nerăbdătoare să ajung şi pe traseul Transfăgărăşean, dar am animale acasă şi nu am cu cine le lăsa…

Pentru conformitate, ZdG