Rezultatele preliminare ale alegerilor din 28 septembrie: scorurile partidelor politice și localitatea cu cea mai mare prezență la vot. CEC: „Scrutinul s-a desfășurat într-un context marcat de provocări”

În cadrul scrutinului parlamentar din 28 septembrie, la secțiile de votare s-au prezentat peste 1 608 000 de alegători, ceea ce reprezintă 52,2% din numărul votanți incluși pe listele electorale. Deși alegerile s-au desfășurat în mare parte fără incidente majore, pe parcursul zilei au fost înregistrate 236 de încălcări ale procesului electoral ce țin de fotografierea buletinului de vot, agitația electorală interzisă sau alte incidente, conform rezultatelor preliminare anunțate luni, 29 septembrie, de Comisia Electorală Centrală (CEC).
„R. Moldova a trecut printr-un moment decisiv pentru viitorul său democratic – alegeri pentru funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova. La această oră, Comisia Electorală Centrală comunică bilanțul preliminar privind totalizarea rezultatelor alegerilor parlamentare (…).
Fiecare vot exprimat reprezintă o dovadă de responsabilitate civică și respect pentru democrație. Aceste alegeri s-au desfășurat într-un context complex marcat de dificultăți și provocări de complexitate majoră la adresa statului de drept (…)”, a spus Angelica Caraman, președinta CEC, în cadrul unui briefing de presă.
Astfel, conform unui comunicat al Comisiei, luni dimineață, la ora 07:00 (ora Moldovei) s-au închis ultimele secții de votare, constituite pe teritoriul SUA: Sacramento, Seattle, Glendale și Las Vegas și în orașul Vancouver din Canada.
În țară, potrivit CEC, cea mai înaltă rată de prezență la urne s-a înregistrat în raionul Criuleni, la urne fiind prezenți 50,85 % dintre cetățenii cu drept de vot. Cea mai scăzută rată a prezenței la urne a fost înregistrată în raionul Cantemir, unde s-a înregistrat o participare de 37,52 la sută.
În municipiul Chișinău au votat 375 533 de persoane sau 54,72% dintre alegători incluși pe listele electorale.
La secțiile de votare deschise pentru cetățenii cu drept de vot ai R. Moldova ce-și au domiciliul în localitățile din stânga Nistrului, s-au prezentat 12 266 de alegători.
Conform informațiilor deținute, în secțiile de votare deschise peste hotare s-au prezentat la urne peste 280 de alegători.
Profilul alegătorilor arată în felul următor:
53,17 % din alegătorii prezenți la urnele de vot în ziua alegerilor de ieri sunt femei și 46,83 % – bărbați.
Totodată, 9,7 % – au vârsta cuprinsă între 18 și 25 ani; 17,0% – 26-35 de ani; 23,0 % – 36-45 de ani; 17,8% – 46-55 ani; 15,3 % – 56-65 de ani; 12,3 % – 66-75 de ani și 4,7% – reprezintă electoratul cu vârstă de peste 76 ani.
„Până la această oră au fost procesate 99, 91% din procesele-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare. Urmează recepționarea a ultimelor două procese verbale pentru numărarea voturilor prin corespondență”, a punctat CEC.
Potrivit informațiilor preliminare, rezultatele obținute de concurenții electorali sunt următoarele:
Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” | 50, 16 % |
Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniştilor, Inima și Viitorul Moldovei” | 24, 19 % |
Blocul Electoral „ALTERNATIVA” | 7, 97 % |
Partidul politic „Partidul Nostru” | 6, 20 % |
Partidul Politic „Democrația Acasă” | 5, 62 % |
Partidul Politic Partidul Social Democrat European | 0, 95 % |
Năstase Andrei – candidat desemnat de către adunarea cetățenilor | 0, 85 % |
Partidul Politic Coaliția pentru Unitate şi Bunăstare | 0, 84% |
Partidul Politic MIŞCAREA RESPECT MOLDOVA | 0, 64 % |
Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor | 0, 39 % |
Stamate Olesea – candidat desemnat de către adunarea cetățenilor | 0, 33 % |
Partidul politic Partidul Naţional Moldovenesc | 0, 33 % |
Blocul electoral „ÎMPREUNĂ” | 0, 32 % |
Partidul Politic Alianța Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa | 0, 24 % |
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” | 0, 22 % |
Sanduţa Victoria – candidat independent desemnat | 0, 18 % |
Partidul Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova” | 0, 12% |
Partidul Politic ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR | 0, 1 % |
Creţu Tatiana – candidat independent desemnat | 0, 1 % |
Partidul Liberal | 0, 1 % |
PARTIDUL POLITIC NOUA OPŢIUNE ISTORICĂ | 0, 09 % |
Blocul electoral „Blocul Unirea Națiunii” | 0, 05 % |
În cazul Partidului „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună, în urma anulării înregistrării de către CEC a concurentului electoral și a candidaților la funcția de deputat din partea acestei formațiuni politice, organele electorale inferioare au aplicat ștampila cu mențiunea „RETRAS” în dreptul acestuia pe procesele-verbale pretipărite privind rezultatele numărării voturilor. De asemenea, buletinele de vot cu ștampila „VOTAT”, aplicată în dreptul formațiunii politice, au fost declarate nevalabile.
În conformitate cu prevederile Codului electoral, pragul minim de reprezentare constituie următoarele procente din voturile valabil exprimate în ansamblu pe țară:
- pentru un bloc electoral – 7%;
- pentru un partid politic – 5%;
- pentru un candidat independent – 2%.
„Informațiile prezentate poartă un caracter preliminar, până la recepționarea de către Comisia Electorală Centrală a documentelor electorale în original. Consiliile electorale de circumscripție au la dispoziție 48 de ore după închiderea secțiilor de votare pentru a prezenta procesul – verbal cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor pe circumscripție. Ulterior, CEC va centraliza rezultatele votării. Raportul și procesul verbal cu rezultatele votării pe țară și raportul, se prezintă Curții Constituționale pentru confirmarea rezultatelor alegerilor și sau validarea mandatelor deputaților.
În termen de 10 zile de la primirea acestor documente, dar nu mai devreme de soluționarea definitivă de către organele electorale și instanțele de judecată a contestațiilor depuse conform procedurilor stabilite, Curtea Constituțională confirmă sau infirmă legalitatea alegerilor. Concomitent, Curtea Constituțională validează, printr-o hotărâre, mandatele deputaților aleși și confirmă listele de candidați supleanți”, mai menționează Comisia într-un comunicat.