Principală  —  IMPORTANTE   —   Un deputat susține că secretariatul…

Un deputat susține că secretariatul Parlamentului refuză să-i prezinte textul final al proiectelor trimise lui Dodon spre promulgare: „Motivarea refuzului e că nu au foi pentru a printa documentele”

Deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău, a anunțat vineri că 22 de proiecte adoptate la ultimele ședințe ale Legislativului au fost trimise președintelui în exercițiu, Igor Dodon, spre promulgare. În context, parlamentarul menționează că a planificat ca să sesizeze Curtea Constituționale (CC) în legătură cu câteva dintre proiectele trimise spre promulgare, însă, potrivit lui, responsabilii din cadrul secretariatului Parlamentului de la Chișinău refuză să-i prezinte textul final al proiectelor trimise spre promulgare.

Deputatul susține că în argumentarea refuzului de a-i oferi proiectele responsabilii de la Parlament i-au comunicat că nu au foi pe care să printeze documentele.

Culmea, azi au fost trimise la promulgare 22 de proiecte. Vreau sa merge la CCM să contest o parte din ele, iar secretariatul Parlamentului refuză să-mi prezinte textul final al proiectelor trimise spre promulgare. Au primit indicații ca noi să nu le putem contesta pănă Dodon nu le semnează. Am depus acum un demers prin care îi atenționez de răspundere contravențională. Bătaie de joc. Culmea ridicolului e că motivarea refuzului e că nu au foi pentru a printa proiectele. Să le expedieze electronic nu vor pentru că au nevoie de indicații de la conducerea Parlamentului. Și-au pierdut mințile, au falsificat rapoarte, iar textele redactate nu sunt sigur dacă corespund textelor votate”, a scris parlamentarul Platformei DA pe Facebook.

De dimineață, Igor Dodon a anunțat că a promulgat deja mai multe legi votate la ședința nocturnă a Parlamentului din 16 decembrie.

Miercuri noaptea, 16 decembrie, pe fundalul scandărilor deputaților PAS și PPDA, cu mai puțin de o oră până la miezul nopții, deputații Partidului Socialiștilor și cei din Pentru Moldova, din care fac parte transfugii Pro Moldova și deputații Partidului Politic Șor au votat proiectele bugetelor anuale în două lecturi, lectură finală. Tot în ședința de miercuri deputații PSRM – ȘOR au votat un alt pachet de legi, printre care legea cu privire la anularea „legii miliardului”, legile cu privire la UTA Găgăuzia, dar și legea cu privire la statut special pentru limbii ruse.

MAI MULTE DETALII: Cu o oră înainte de miezul nopții și pe fundalul scandărilor deputaților din opoziție, deputații PSRM-Șor au votat în lectură finală proiectele bugetelor anuale: „Hoți, rușine”