Principală  —  IMPORTANTE   —   Sondaj IRI: Președintele va fi…

Sondaj IRI: Președintele va fi ales în turul II. Diferența între favoriți – de doar 2%

Președintele R. Moldova va fi ales din al doilea tur de scrutin, sugerează datele unui sondaj realizat în perioada 16 iulie – 23 august și publicat de Institutul Republican Internațional.

Întrebați cu cine ar vota dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, cei mai mulți participanți din R. Moldova au spus că pe Maia Sandu – 20% și Igor Dodon – 18%. Respondenții, printre care 23% indeciși, au mai spus că l-ar vota pe Renato Usatîi – 7%, Vladimir Voronin – 4%, Andrei Năstase – 3% și alții.

În Chișinău, Maia Sandu este preferată de către 27% dintre respondenți, iar Igor Dodon – 16%.

Întrebați cine ar trebui să se dueleze în turul II, 42% dintre cetățenii R. Moldova au spus că Igor Dodon, 41% – Maia Sandu, 10% – Renato Usatîi, 7% – Andrei Năstase ș.a. În același timp, 33% au fost indeciși sau au refuzat să răspundă.

Sondajul a fost realizat de Centrul Internațional de Cercetări al Institutului Republican Internațional (IRI), iar datele au fost colectate de Magenta Consulting în perioada 16 iulie – 23 august, pe teritoriul R. Moldova, cu excepția regiunii transnistrene, prin intermediul telefonului fix și mobil. La sondaj au participat 2017 persoane de peste 18 ani. Marja de eroare este de ±2,5% la nivel național și de ±4,2% în capitală.

Sondajul a fost efectuat datorită sprijinului oferit de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională.

Alegerile prezidențiale vor avea loc la 1 noiembrie. Campania electorală va începe nu mai devreme de 30 de zile înainte de ziua alegerilor, adică la 2 octombrie. Deocamdată, au fost înregistrați trei candidați: Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (Platforma DA) și Tudor Deliu (PLDM). Cererea de înregistrare a lui Andrian Candu (Pro Moldova) a fost respinsă. Alți trei candidați – Igor Dodon (independent), Violeta Ivanov (Partidul „Șor”) și Maia Sandu (PAS) – au depus actele în vederea înregistrării în calitate de concurenți electorali.