Pauză în dosarul Filat

Examinarea dosarului Filat la Judecătoria Chișinău a fost amânată până la începutul lunii mai, după ce avocații fostului premier au depus recurs la Curtea de Apel împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău prin care a fost respinsă solicitarea apărării de a sesiza Curtea Constituțională. În ultima ședință, o jurnalistă de la postul de televiziune Jurnal TV a fost sancționată de instanță cu excluderea din cadrul ședinței.

Ședința de judecată de săptămân trecută a început cu decizia instanței de a elimina din proces o jurnalistă de la postul de televiziune Jurnal TV. Una din judecătoarele din complet a afirmat că, în ședința anterioară, aceasta ar fi avut un comportament incorect. „În timp ce instanța a dat soluția la încheiere, dvs ați întrerupt-o și ați făcut mențiuni, replici, ați strigat. Sunteți îndepărtată din ședința de judecată. O zi bună”.

Ședința a continuat cu demersul întocmit de avocatul Victor Munteanu, privind suspendarea procesului, până când instanța de apel se va expune pe marginea solicitării apărării de a sesiza Curtea Constituțională. Atât Filat, cât și avocații săi susțin că aceste demersuri nu reprezintă tentative de tergiversare a procesului. „Procesul trebuie să parcurgă toate etapele, iar drepturile să fie respectate. Nu ne dorim tergiversare. Dosarul acesta a fost deschis în august 2015, iar primele acțiuni procesuale au început în 2018. Dosar a fost murat la Procuratură 3 ani și ceva, așa că, să nu vorbească cineva de tergiversare”, a precizat Filat.

Procurora Nadejda Busuioc a cerut instanței să respingă demersul apărătorilor, pe motiv că nu ar exista motiva de amânare a ședinței. Instanța însă a admis solicitarea apărării și a fixat următoarea ședință pentru data de 2 mai 2019. La încheierea ședinței, Filat a menționat că, deși anterior, instanța i-a permis să discute cu presa, acest lucru nu a fost posibil. Acesta a precizat totodată că nu a refuzat atunci discuția cu presa și a solicitat, repetat, să aibă posibilitatea de a răspunde la întrebările jurnaliștilor. Magistrata Djeta Chistol, una din cele trei judecătoare din complet, a cerut avocaților fostului premier să vină cu un demers în scris, iar instanța se va expune pe marginea solicitării.

Anterior, Judecătoria Chișinău a respins solicitarea avocaților lui Filat prin care aceștia au cerut să fie verificată constituționalitatea articolului 40, aliniatele 1 și 3, Cod de Procedură penală, care se referă la „competența teritorială în materie penală” și la instanța competentă să examineze un dosar. Mai exact, avocații lui Filat au invocat faptul că, în rechizitoriu, nu a fost stabilit locul comiterii infracțiunii incriminate acestuia, deci, nu ar fi clar de ce dosarul trebuie să fie examinat la Judecătoria Chișinău. Totodată, aceștia au făcut referire la norme constituționale care ar fi în contradicție cu acel articol din Cod și care ar încălca prezumția nevinovăției.

Fostul premier Vlad Filat nu a putut să facă declarații de presă nici la ședința de săptămâna trecută. Imediat după finalizarea ședinței, Filat a fost însoțit de mascații de la Pantera, fără a i se permite să vorbească cu jurnaliștii.

„Am făcut precizările de rigoare. În niciun caz nu am refuzat și îmi doresc să vorbesc”, a spus Filat în timp ce era escortat din sala de judecată. „Domnul Filat, chiar azi, în ședința de judecată a precizat acest lucru. În ședința trecută, instanța a indicat că este permisă comunicarea cu presa timp de 5 minute, după ședință. Azi ni s-a spus să depunem cererile și demersurile pentru examinare. Am pregătit deja această cerere privind constatarea încălcării dreptului de a împărți și recepționa informații, or practic nu a fost îndeplinită decizia instanței de judecată”, a declarat Victor Munteanu, unul dintre avocații fostului premier.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, Vladimir Filat este învinuit de comiterea infracţiunii de spălare de bani în proporţii deosebit de mari. Fostul premier se află după gratii de 3 ani și jumătate, fiind condamnat într-un alt dosar pentru corupere pasivă și trafic de influență în urma unui autodenunț depus de Ilan Șor.

V.M.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lider Moldovan

    Eu știu de ce în dosarul lui Filea se face pauză. Din cauza, că Filea se arată loial sistemului de penitenciare și de mai multă vreme poartă cu mândrie în pieptul lui de șmecher EMBLEMA sistemului de penitenciare moldovenesc. Iată de așa pușcăriași sârguincioși Moldova noastră chiar are nevoie. Așa s-o ții Filea și peste 20 de ani vei fi la libertate. Nu știu, dacă atunci Angela va mai putea să se bucure de tine… Mai lasă perna ceea în pace…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *