Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Avocat specializat în imigrări: „Atâta…

Avocat specializat în imigrări: „Atâta timp cât vor exista oameni disperaţi să ajungă în SUA, vor exista şi dintre cei care vor profita de ei”

Oleg Gherasimov, avocat specializat în imigrări, SUA

— Aţi plecat la 17 ani din R. Moldova. Cum a fost plecarea de atunci şi de ce aţi ales să faceţi studii în România? Ştiaţi atunci că ulterior veţi face studii în SUA?

— La 16 ani, făcusem cunoştinţă cu un basarabean care absolvise Universitatea din Iaşi. Am fost impresionat de felul diferit în care gândea, de profunzimea cunoştinţelor sale, dar în special de accentul românesc în care vorbea. Această întâlnire, cu siguranţă, a trezit în mine visul de a-mi face studiile în România. Vedeam asta ca pe o plecare temporară, iar despre eventualitatea de a studia în SUA nici măcar nu îmi trecuse prin gând atunci.

— De ce aţi ales să faceţi studii la drept? Azi vă mai interesaţi de mediul juridic din Moldova? Cum se vede acesta din SUA?

— Nu am practicat sau studiat vreodată dreptul în Moldova, respectiv, cunosc doar în linii mari despre ce se întâmplă în mediul juridic. Recent, când am fost acasă, am discutat despre decizia Curţii Supreme de Justiție privind invalidarea alegerilor pentru Primăria Chişinău. Totodată, am vizitat un birou de avocaţi, unde am luat cunoştinţă de genul de dosare care ajung la CtEDO şi am discutat despre protestul avocaţilor împotriva aplicării excesive a aresturilor.

— Cum a fost adaptarea dvs. în SUA?

— Bineînţeles, nu e uşor să fii departe de familie, de prieteni. În raport cu alte ţări, când treci cu traiul în SUA, nu te adaptezi la o singură cultură, ci la mai multe culturi. Cel mai important e să păstrăm o balanţă între încadrarea noastră în societate şi păstrarea identităţii şi a valorilor noastre.

— Cum se vede din SUA mediul politic al R. Moldova?

— Sunt dezamăgit de ceea ce se întâmplă în ţară şi îmi pare rău că nu pot contribui mai mult la îmbunătăţirea acestei situaţii. Poate, într-o zi, ne vom uni eforturile şi noi, la fel ca şi românii din diaspora.

— Cum este perceput fenomenul corupţiei de către cetăţenii SUA?

— La nivelul instituţiilor de învăţământ, a organelor de administraţie publică sau a sistemului medical, fenomenul corupţiei este inexistent, sau cel puţin, eu nu m-am întâlnit astfel de cazuri. De exemplu, în sistemul de învăţământ, studenţii sunt supuşi unui cod de onoare – dacă vezi pe cineva copiind şi nu îl raportezi, poţi fi pedepsit. La nivel guvernamental, de când a existat politica în SUA, a existat şi lobbying. E discutabil pe cât de mult acest lobbying poate fi comparabil cu fenomenul corupţiei din Moldova.

— Cum sunt percepute în SUA investigaţiile jurnalistice care demaschează corupţi? Au acestea consecinţe juridice?

— Nu am auzit de cazuri de intimidare a ceea ce se arată în investigaţiile jurnalistice. Recent, însă, după cum cred că ştiţi, se răspândeşte din ce în ce mai mult curentul de discreditare şi etichetate a ştirilor drept false – „fake news”.

— V-aţi specializat în domeniul consultanţei juridice, în special a imigranţilor sosiţi în SUA. Cu ce probleme se confruntă cel mai frecvent cei care ajung în SUA?

— Cea mai mare parte a serviciilor pe care firma noastră le prestează sunt fie de a acorda asistenţă pentru familii, businessmeni, sau călători care îşi propun să se transfere cu traiul în SUA. Acordăm asistenţă şi celor care deja au ajuns în SUA să urmeze o cale legală pentru a-şi prelungi şederea sau de a obţine reşedinţa permanentă ori cetăţenia SUA. În ultimii câţiva ani, sistemul emigraţional din SUA a fost şi continuă să fie supus mai multor schimbări. Multe dintre acestea fac din ce în ce mai dificilă urmarea unei căi legale de a ajunge în SUA sau de a menţine un statut legal.

— V-aţi ocupat şi de cazuri ale unor migranţi din Moldova. Vă amintiţi vreun caz în experienţa dvs. care v-a marcat?

— Am reprezentat mai multe familii care fie au venit în SUA ca investitori, fie urmare a reîntregirii familiei. Fiecare caz aduce satisfacţie şi te marchează în felul său. Dacă m-aş apuca să vă spun mai mult detalii, risc să încalc confidenţialitatea clienţilor.

— Cum s-a schimbat fenomenul migraţiei în SUA după alegerea noului preşedinte?

— După cum se ştie, preşedintele american a câştigat alegerile prezidenţiale în mare parte în baza retoricii antimigraţionale. Odată învestit în funcţie, el nu a ezitat să implementeze diferite reglementări care aveau drept scop creşterea numărului persoanelor deportate din SUA. Deoarece suntem în pragul alegerilor intermediare din noiembrie 2018, sunt indicaţii că strategiile administraţiei faţă de migranţi se vor înăspri.

— În opinia dvs., de ce mai mulţi cetăţeni moldoveni aleg să rămână ilegal în SUA?

— Foarte mulţi aleg să consulte prieteni şi cunoscuţi, în loc să obţină asistenţă de la profesionişti specializaţi în migraţie. Acest lucru, inevitabil, cauzează probleme în ce priveşte menţinerea sau obţinerea unui beneficiu migraţional. Bineînţeles, azi şi aceşti profesionişti au dificultăţi în a găsi o soluţie dar, în opinia mea, aceasta este calea pe care trebuie să o urmeze pentru a-şi asigura şanse maxime de a menţine sau obţine un statut legal şi de a respecta legile migraţionale.

— La ce pericole se expun cei care aleg să rămână ilegal în SUA?

— Atunci când o persoană hotărăşte să nu întreprindă nicio acţiune în privinţa menţinerii statutului legal, îşi reduce semnificativ opţiunile şi şansele de a obţine reşedinţa permanentă. În plus, având în vedere priorităţile administraţiei curente, pericolul de a fi deportat şi de a pierde totul într-o bună zi este unul semnificativ.

— Ce pot face solicitanţii în cazul unui refuz pentru obţinerea unei vize?

— Contează despre ce fel de viză e vorba. Acordarea vizelor se face la discreţia ambasadorilor sau a consulilor, respectiv, de multe ori, nu există vreun drept de apel. Este important ca atunci când aplici pentru o viză, să fii bine pregătit. La fel, nu recomand să vă ghidaţi de sfaturile celor care au aplicat şi au obţinut sau nu o viză oarecare înainte de venirea lui Trump la putere. Angajarea unui avocat nu garantează că veţi avea un rezultat pozitiv, dar, ghidat de el, puteţi lua o decizie bine informată privind aplicarea, iar dacă aplicaţi, atunci veţi şti că aţi argumentat sută la sută şi că mai mult nu se putea.

— Cum pot evita să fie minţiţi prin diferite oferte cei care îşi doresc să se transfere în SUA?

— Doar avocaţii licenţiaţi să practice dreptul în unul sau mai multe state din SUA sunt autorizaţi să dea sfaturi privind emigrarea în SUA. Din auzite, taxele diferitor intermediari sunt exorbitante şi, de multe ori, oamenii sunt trimişi la nişte job-uri (în cazul vizelor H2B şi H2A) în condiţii extrem de proaste. Din păcate, atâta timp cât vor exista oameni disperaţi să ajungă în SUA, vor exista şi dintre cei care vor profita de ei.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă