Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ai probleme cardiovasculare? Fii atent…

Ai probleme cardiovasculare? Fii atent la memorie

Oamenii de știință au descoperit că persoanele cu o sănătate cardiovasculară proastă sunt mai susceptibile să aibă probleme de memorie, relatează joi online Daily Mail, citat de agerpres.ro.

Potrivit cercetătorilor americani, riscul de a dezvolta probleme de învățare și memorie este „semnificativ mai mare” în cazul persoanelor cu o sănătate cardiovasculară precară decât în cazul persoanelor cu o sănătate cardiovasculară „medie sau ideală”.

Studiul acestora, publicat în Journal of American Heart Association, a evaluat 17.761 de persoane de peste 45 de ani, care inițial aveau funcții cognitive normale și niciun antecedent de accident vascular cerebral.

Capacitățile lor mentale au fost evaluate de cercetători patru ani mai târziu. Sănătatea cardiovasculară a fost evaluată în funcție de mai mulți factori, printre care fumatul, dieta, activitatea fizică, indicele de masă corporală, tensiunea arterială, colesterolul și glicemia, iar fiecare dintre factorii luați în considerare a fost clasificat drept prost, mediu sau ideal.

După ce au luat în calcul diferențele de vârstă, sex, rasă și educație, cercetătorii au identificat tulburări cognitive la 4,6% dintre persoanele cu cea mai proastă sănătate cardiovasculară, la doar 2,7% dintre cei cu o sănătate medie și la 2,6% dintre cei cu o sănătate cardiovasculară bună.