Fratele meu, pompierul-erou

Între Andrei Nogailîc şi fratele său, Ion Nogailîc, diferenţa de vârstă era de doar un an şi jumătate. Primul conduce împreună cu un partener o afacere în domeniul construcţiilor, al doilea era pompier şi muncea, în paralel, la o fabrică de mobilă, ca să-şi poată întreţine familia. Pe 11 noiembrie 2016, în urma unui incendiu de pe strada Uzinelor, sectorul Ciocana, Chişinău, Ion Nogailîc şi-a pierdut viaţa.

„Eu treceam pe alături atunci când el strica geamul ca să intre în clădire. Eram cu un coleg de muncă, pe bancheta din faţă a maşinii. L-am recunoscut, cu toate că purta echipamentul lui de pompier. I-am spus colegului: „Uite, ăsta e fratele meu”. M-a întrebat cum mi-am dat seama. I-am spus că după maniera lui de a se urca pe scară şi după cum a stricat geamul. (…) Eram chiar lângă dânsul, de partea cealaltă a străzii Uzinelor. Apoi, noi am plecat în altă zonă a oraşului, şi când veneam pe Viaduct, peste o oră sau două, am auzit la ştiri că a decedat un pompier de 28 de ani”, spune Andrei Nogailîc.

„Mama mereu îşi făcea griji pentru el”

S-a gândit imediat că fratele său are 28 de ani. A deschis telefonul, iar pe o pagină de ştiri a văzut fotografia lui. A luat legătura cu mama, pe care cineva o informase, între timp. „Am venit toţi la soţia lui, în apartamentul unde locuiau. După o vreme, şi de la Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale ne-au anunţat despre tragedie”, îşi aminteşte bărbatul.

Până atunci, nu cunoştea cazuri tragice ce ar viza pompieri, deşi realiza că ei îşi riscă viaţa. „Mama mereu îşi făcea griji pentru el, mai ales că a avut câteva situaţii la lucru mai complicate şi i-a povestit mamei despre ele”, menţionează Andrei.

Despre fratele său spune că era o persoană veselă, că mereu zâmbea, că toţi cei care erau în anturajul lui îl vorbeau numai de bine, că nu refuza niciodată pe nimeni, că toţi cei care apelau la el după ajutor nu erau respinşi sau daţi la o parte.

„Ca să o ajute pe mama, se putea rupe şi de la serviciu. Pe mine, mă ruga uneori mama să mergem la cules poama. Nu puteam lăsa lucrul. El putea să-şi ceară permisiune să plece de la muncă, sau să ceară o zi liberă, sau în timpul liber mergea la mama să o ajute. Fotbalul şi alergatul îi plăceau cel mai mult. Când era singur, era trist. Rar cineva observa că era trist, dar unde oamenii erau trişti, când el intra pe uşă, le zâmbea. Avea energia asta”, adaugă Andrei Nogailîc, în timp ce ochii aproape îi joacă în lacrimi.

  • În total, circa 2000 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), își satisfac serviciul în cadrul MAI în calitate de pompieri și salvatori
  • Potrivit serviciul de presă al IGSU, salariul mediu al unui pompier depinde de stagiul de muncă, calificare, intervenții și vine de la 4000 de lei, cu posibilitate de creștere în dependență de factorii enumerați anterior
  • 8 angajați ai IGSU au decedat în misiuni de serviciu, ultimul fiind Ion Nogailîc

„Mai bine era în viaţă, decât erou”

Îşi mai aminteşte cum, pentru fratele său, totul a pornit de la un verişor la care deseori mergeau în vizită, chiar şi la locul de muncă. „A văzut, s-a interesat, a dat cerere şi l-au acceptat la serviciu. Ca oricărui pompier, i-a fost greu. În general, lucrul la ei este greu, dar eu cred că lui i-a fost dificil mai ales la început. Cu atât mai mult cu cât era deja căsătorit şi avea două fete. Acum, fetiţele merg la grădiniţă, acolo lucrează ca educatoare mama lor. Încet-încet, cu susţinerea noastră, merg înainte”, punctează Andrei.

Ion era un tată foarte iubitor. Fratele său îşi aduce aminte cum vorbea odată la telefon în casă, iar copiii alergau prin preajmă. Le-a strigat să înceteze. „El m-a întrebat – cum, tu aşa vorbeşti cu copiii tăi? Era foarte grijuliu faţă de fetele sale. La ei în familie era înţelegere, aşa cum ne înţelegeam şi noi de mici. Atunci, mergeam adesea la pescuit. Eram doi pe bicicletă şi o luam şi pe sora noastră cu noi, ea avea doar patru ani. Ne suiam aşa cu toţii pe bicicletă şi mergeam la iaz”, povesteşte bărbatul.

Cât a fost în viaţă, Andrei se mândrea cu Ion. De câte ori vedea un accident, o maşină de pompieri în apropiere, îl suna să vadă ce face, unde se duce. Le spunea tuturor că fratele lui e pompier. După ce a decedat, „e clar – mai bine nu era erou, dar era în viaţă”.

„Fiind pompier, primea un salariu de 4000 de lei pe lună ca să salveze vieţi”

Andrei Nogailîc spune că își amintește adesea de fratele său și că ar fi vrut, decât să i se vorbească acum despre el ca de un erou, să rămână în viață

Andrei Nogailîc e de părere că munca pompierilor nu e apreciată şi nici remunerată pe măsura riscurilor la care se expun ei.

„Acum, încep a face unele reforme, modernizări, antrenamente mai des, dar în general situaţia e destul de vulnerabilă şi riscurile sunt prea mari pentru pompieri. În ţările dezvoltate – văd filme documentare, citesc câte ceva – tehnica de stingere a incendiilor, de intervenţie este mult mai performantă şi riscurile pentru pompieri sunt mai mici.

Mai mult, după încheierea carierei ei dispun de programe de reabilitare. Aici, la noi, nu prea. Nu mai spun de locuinţe. Abia zilele trecute am auzit că unii pompieri le-au primit. În principiu, este una dintre cele mai riscante profesii în R. Moldova, dar şi din cele mai slab plătite. Să primească 4000 de lei salariu ca să salveze vieţi, asta e foarte puţin”, apreciază Andrei.

Din discuţiile cu foştii colegi ai lui Ion, Andrei a aflat că, din 10 pompieri care se angajează, după primul sau al doilea incendiu rămân doar trei, în medie, să activeze mai departe. „Fratele meu, dacă nu greşesc, a muncit 6 ani la acest post. El activa ca pompier şi lucra şi la o fabrică de mobilă. Salariul de pompier nu era de ajuns pentru a întreţine familia”, mai spune Andrei Nogailîc.

Ion nu voia să plece peste hotare. Paralel cu serviciul, dorea să deschidă o afacere cu mobilă, să asambleze mobilă tapisată. I-a povestit lui Andrei, dar şi mamei lor despre asta. I-a plăcut cum se face şi şi-a procurat chiar câte ceva ca să încerce să facă o canapea şi să o vândă. După ce i-au întors lucrurile de la serviciu, Andrei a găsit în portmoneul fratelui său o foaie cu schiţa unei bucătării pe care voia să o facă acasă.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *