Generozitate fără limite

Franţa este renumită pentru numărul mare de asociaţii de caritate şi oameni dispuşi să-şi manifeste solidaritatea. Personal, mereu am fost atrasă şi uimită de acţiunile de binefacere ale celor înstăriţi, care dăruiesc din timpul lor unor oameni necunoscuţi.

Şefa mea munceşte mult. După serviciu, acasă o aşteaptă trei copii, dar nimic nu o împiedică să se implice în acţiuni de voluntariat şi caritate. Joi seara, după ce le pregăteşte cina şi le face baie copiilor, transmite ştafeta treburilor casnice soţului abia ajuns acasă. Ea urcă în maşină şi porneşte spre punctul de întâlnire cu ceilalţi colegi din cadrul Asociaţiei „Aux captifs, La liberation”, care în traducere ar fi: „Captivilor – eliberare!”. E o asociaţie de caritate, creată în 1981 de un preot, având menirea de a consilia persoane care trăiesc în stradă sau cele care au un mod de viaţă depravat.

Am întreţinut un dialog cu Marie-Cecile, voluntara Asociaţiei.

– Ce rol aveţi în activitatea Asociaţiei?

– Fac parte din grupul care acoperă zona „Lazare”. Merg încolo în fiecare a doua zi de joi, unde, la 9 seara, mă întâlnesc cu alţi trei colegi. Facem împreună turul zonei până la miezul nopţii. Acolo e o pădure unde se adună persoanele fără adăpost sau cele care prestează servicii de prostituţie. Dispunem de un camion, în care pregătim ceai, cafea şi câte ceva de ale gurii. Noi mergem încolo ca să-i întâlnim pe aceşti oameni, să-i anunţăm că există un post de zi, unde pot solicita ajutor, pot face un duş, îşi pot spăla hainele, pot fi ajutaţi la perfectarea documentelor. Le oferim un ceai, o cafea, încercând să-i convingem că nu sunt singuri pe lume. Ideea generală ar fi de a intra în discuţie cu ei şi de a-i face să creadă că au o valoare umană.

– Ce vă motivează să vă implicaţi în astfel de acţiuni?

– Fac asta ca să ies din rutină, din viaţa mea de privilegiat. Îmi place ideea de a merge către oamenii străzii, care s-ar părea că nu au loc în societate, şi de a le spune că au o valoare, iar noi suntem aici pentru a-i asculta. Vrem să-i convingem că nu sunt o simplă marfă pentru un serviciu sexual.

– Cine sunt cei pe care îi întâlniţi?

– Există şi câţiva francezi, dar în cea mai mare parte sunt persoane străine. Printre transsexuali sunt mulţi din America de Sud, oameni mai în vârstă, iar printre tineri sunt mulţi algerieni şi marocani – homosexualitatea este interzisă la ei în ţară, iar aici îşi găsesc refugiu. Printre bărbaţi sunt mulţi afgani şi egipteni. În mare parte, egiptenii sunt în tranzit prin Franţa, destinaţia lor finală fiind Anglia. Sunt şi români, dar ei sunt prezenţi aici mai mult iarna, vara revenind la ei în ţară.

– Aceşti oameni nu înţeleg gesturile dvs. ca o încurajare în ceea ce fac?

– Deloc. Noi nu putem să-i obligăm imediat să nu mai facă ceea ce fac. Dar urmărim scopul ca, încetul cu încetul, cu paşi lenţi, să-i ajutăm să iasă din acest mediu, să se integreze în societate. Acum, Asociaţia îşi propune chiar să-i ajute pe cei mai deschişi să se angajeze în câmpul muncii. Recent au fost angajaţi câţiva în domeniul construcţiilor printr-un contract de muncă. O altă idee ar fi de a-i convinge că este posibil şi că ar putea face şi altceva decât ceea ce fac.
De asemenea, este foarte important să le arătăm că suntem prezenţi în zonă regulat, că în toată lunea, marţea şi joia camionul asociaţiei circulă pe acolo şi că ei au cui se adresa.

– Sunteţi instruiţi ca să puteţi ieşi în teren?

– Sunt cursuri pentru cei ce vor să se implice în activitatea asociaţiei. Ele se desfăşoară de două ori pe an. Aici ni se aduc la cunoştinţă obiectivele asociaţiei, ni se explică cum să intrăm în contact cu beneficiarii. Ni se spune, de asemenea, că nu trebuie să forţăm lucrurile în teren, pentru că avem de a face cu oameni sensibili, care trebuie înţeleşi, şi că noi, la rândul nostru, trebuie să ne facem înţeleşi.

– Nu este periculoasă această activitate?

– Sigur că nu. De obicei, ei sunt periculoşi unii pentru alţii. În plus, dacă ştii cum să abordezi situaţia, nu prezintă niciun pericol. În general, persoanele transsexuale sunt destul de deschise şi agreabile, emană bucurie. Apoi, cei ce vin din Egipt, bunăoară, au avut anterior o muncă normală, dar au pierdut-o din cauza crizelor şi a războiului. Nu mai este turism, iar ei şi-au pierdut munca.

Potrivit paginii de internet a asociaţiei, www.captifs.fr, în cadrul acesteia muncesc salariaţi şi voluntari, bugetul fiind acoperit din subvenţii publice, iar o treime – din fonduri private, adică de la fundaţii şi apeluri la generozitate.

Ecaterina ŢURCAN, HACINA, Franţa

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *