Despre cum am învățat eu geografia și cum o învață copilul meu

Pentru mine existau niște țări ca Franța, Italia, Germania și SUA doar în cărțile de geografie și istorie. Aflam despre aceste țări că erau situate bla, bla, bla, bla, bla, bla…

Pentru copilul meu, Moldova e cea în care trăiește bunica și bunelul, iar Italia e țara în care trăiește cealaltă bunică. SUA, acolo unde acum e casa noastră. Marea Britanie e unde trăiește mătușa Veronica. Franța – unde trăiește Ovidiu, iar Germania e cea unde, de câteva luni, e casa lui Luca.

O fi învățând copiii așa mai ușor geografia pentru că o țară sau alta nu e pur și simplu o pată de culoare pe hartă, ci un loc unde se află cineva drag. De exemplu, în doar 9 luni de la ultima noastră revenire în Moldova, Cosmin nu a mai regăsit doi prieteni dragi acolo, pentru că au plecat. Să învețe geografie pe viu.

Cosmin mă tot întreabă unde e o țară sau alta și o colorează, ca să știe unde să se uite pe hartă când îi e dor de cineva anume. Harta noastră se tot umple de culori. Rând pe rând, umplem lumea de dor și de oameni pe care ne-am dori să-i avem aproape, mult mai aproape decât acolo, undeva pe hartă.

Eu am aflat de alte țări pe la 7 ani, când mama a plecat în Rusia. Apoi în Italia. Și am urât Italia asta din toată inima, pentru că mi-a furat-o pe mama. Acum ce țară să urăsc? Care dintre ele? Decât cea din care toți fug. Decât cea din care oamenii se simt alungați.

Nu mai am loc în mine pentru ură. Dar durerea cred că nu va pleca nicicând de pe harta inimii mele, din punctul unde se află țara oamenilor dragi.

Dacă ar fi să-mi colorez și eu o hartă, pe lângă Moldova, SUA, Marea Britanie, Italia, Franța, și Germania lui Cosmin, aș mai colora Spania, Elveția, Irlanda, Olanda, România, Rusia. Încolo au plecat, în ultimii 3-4 ani, o mulțime de oameni din familie, din cercul de prieteni sau din cel profesional. Ca să nu mai spun că vreo jumătate din grupul de la facultate suntem în SUA. Râdeam într-o zi că ne-ar fi mai simplu să organizăm aici întâlnirea cu absolvenții, decât acasă.

În februarie, am fost în Moldova. Cosmin a doua zi, bucuros mi-a spus:

– Hai să mergem la Luca, să mă joc cu el.

I-am spus că Luca nu mai trăiește în același bloc cu noi.

– Dar unde-i, mami? Are altă casă?

– Da. În Germania.

– Dar Germania e departe?

– Da, e o altă țară.

– Sunt foarte trist și supărat că Luca a plecat, am vrut să mă joc cu el.

Când am revenit în SUA, s-a dus la harta de pe peretele din camera sa, m-a chemat și mi-a zis:

– Mami, arată-mi unde-i Luca. Unde-i Germania? Să o colorez ca să știu cât e de departe.

„Mami, Moldova e așa de mică”, mi-a mai zis Cosmin într-o zi. Da, așa este. Și se face tot mai mică și mai mică în fiecare zi.