Depresia nu-i viroză, nu trece de la sine
O femeie cerea ajutor în mod anonim pe un forum, întreba ce ar putea face dacă simte că se confruntă cu depresia. Am citit multe comentarii de genul: bucură-te de copilul tău, du-te la shopping. Altele au scris să încerce să se odihnească, să ceară ajutor în îngrijirea copilului, să facă sport. Din fericire n-am citit nimic de genul „lasă prostiile, bunicile noastre au crescut câte 10 copii şi n-au avut depresii, iar voi acum de la de bine ce vă e, faceţi depresii”, deşi această părere mai circulă.
Ca om care a trăit un timp mână în mână cu depresia, deşi aceasta nu avea legătură cu apariţia pe lume a copilului meu, comentariile mi-au trezit indignare. Pentru că obişnuim să dăm sfaturi şi atunci când nu avem nici cea mai vagă idee despre situaţia concretă. Cineva scria că a avut depresie şi a trecut. Nu confundaţi perioada de adaptare a unei femei la rolul de mamă şi depresia. Sunt două condiţii total diferite. Depresia nu e o viroză, ea nu trece de la sine.
Depresia necesită psihoterapie şi, de multe ori, în dependenţă de gravitate, şi tratament medicamentos. În majoritatea cazurilor, depresia se tratează, dar e important să ştim că pentru asta e nevoie de timp şi efort. Stările vor veni spre tine în valuri – un pic mai bine – rău de tot – un pic mai bine-rău-mai bine-rău de tot-mai bine-rău. Apoi, destul de bine-aiurea-bine-bine-aiurea- bine-bine-bine-minunat-aiurea. Tot aşa. Până atunci când stările de aiurea vin spre tine aşa, ca la oricine, fără să te dezbată din drum, fără să te facă să nu mai vrei să trăieşti. Suportabile, iar tu – capabilă să le faci faţă.
Când eşti în depresie shopping-ul nu ajută. Nu are treabă. Când ai cancer, nu mergi să-ţi cumperi o fustă nouă în speranţa că-ţi va trece. Tot aşa e şi cu depresia. Andrew Solomon. în cartea sa „Demonul amiezii” (o anatomie a depresiei), compară depresia cu cancerul sufletului. Îi dau dreptate. Când ai depresie, nu mai vezi sens în existenţa ta, vrei să mori şi chiar te gândeşti la potenţiale posibilităţi. Deseori, ceva te opreşte şi e bine să te agăţi de acest ceva. Copilul a fost cel care m-a făcut să îmi doresc cu tot dinadinsul să ies din întuneric. Gândul că i-aş putea provoca lui o mare suferinţă, dacă nu aş mai fi în viaţa lui, m-a făcut să lupt.
Când eşti în depresie, nu te mai poţi bucura de nimic şi de nimeni. Nu simţi nimic, decât durere. Nu mai simţi că iubeşti nici măcar copilul tău. Ştii că îl iubeşti, dar nu poţi simţi. Asta te face să te simţi o mamă defectă şi atunci când ţi se spune să te bucuri de copilul tău, te scufunzi şi mai mult în mreaja vinovăţiei.
În depresie tu eşti acolo, unde erai până acum. Dar mai ales copiii o să simtă, că eşti, dar nu eşti. Ai activat un fel de autopilot. Eşti fizic, dar simţi că în interior eşti goală, te descompui.
Sportul ajută, e un element important în formula vindecării depresiei. Dar dacă nu este acompaniat de psihoterapie, nu te va scoate din depresie. Te va face să te simţi ceva mai bine, dar nu te va vindeca. La fel e şi cu odihna, dacă poţi, pentru că deşi eşti absolut stoarsă de energie, de cele mai multe ori, depresia aduce cu ea şi insomnia. Da, cere ajutor în îngrijirea copilului, dar foloseşte acest ajutor inclusiv pentru a merge la terapie.
Dacă simţi că suferi de depresie, caută un psihoterapeut calificat şi nu amâna să ajungi la el. Cu cât mai mult laşi lucrurile de azi pe mâine, cu atât mai grea şi mai urâtă îţi va fi starea, cu atât mai anevoioasă şi de durată va fi recuperarea. Nu amâna şi nu aştepta minuni!
Depresia nu-i ruşinoasă, aşa cum nu e ruşine să ai diabet zaharat sau orice altă boală. Da, e ceva neînţeles de mulţi, ceva ce nu poate fi arătat ca o gangrenă, primind imediat compasiune şi ajutor. Depresia nu este un moft, nu este o alegere.
În „Demonul amiezii” am descoperit date statistice şocante. Depresia, după bolile cardiace, e cea mai răspândită cauză a morţii – suicidul femeilor tinere şi, pe locul trei, în rândul bărbaţilor. Depresia cheltuieşte cei mai mulţi bani din bugetele de stat din întreaga lume şi provoacă moarte prematură în rândul persoanelor tinere, după bolile cardiace. Mai mult. Se estimează că, în doar câţiva ani, depresia va deveni boala nr.1 în lume. Conform cercetărilor, circa 3% dintre americani, adică cam 19 milioane, suferă de depresie cronică. Peste 2 milioane dintre ei sunt copii. În Europa, cifrele nu arată mai bine. Aşa că nu eşti singur/ă! Ca tine mai sunt. Mulţi. Şi mulţi au fost. Despre depresie nu se vorbeşte, deşi ea arată ca o adevărată epidemie. În depresie nu prea te compătimeşte nimeni, eşti unul la unul cu ea de cele mai multe ori şi asta e una dintre cele mai dificile provocări.
Oare o să mai fiu capabilă să mă simt fericită vreodată? Asta era întrebarea mea principală. Să aibă sens tot ce fac? Oare se iese din mlaştină? O să simt din nou cel puţin bucurie? Îmi părea imposibil, de neatins. Trecuse atâta timp de când nu mai simţisem bucurie, că părea ireal.
Dacă te întrebi acelaşi lucru, ştiu că cel mai probabil nu o să mă crezi, dar îţi spun şi îţi promit că o să simţi din nou, dar ai nevoie de timp şi de ajutor. Din depresie nu ieşi singur/ă.
Anastasia POPESCU, SUA (vulpea.com)
