Cină cu jurişti

E o zi de miercuri, parcă obişnuită. Stau pe scaunul meu, rezemată de fereastra din tramvai şi pentru că nu e ora ambuteiajelor, e liber. Ce bine e că încep lecţiile la ora 11.00. Privesc lumea de afară, mergând grăbită în drumurile sale, apoi mă uit la cei din tramvai cu nasurile lipite în telefon. Îmi deschid şi eu telefonul, să revăd orarul pe astăzi.

De fapt, e o zi extrem de mult aşteptată. Automat îmi vin fluturi în burtă, piciorul mi se dă huţa şi îmi vine să râd, amintindu-mi de vorba ceea – „nu da dracii huţa”. După ore, voi lua cina, lucru care face parte din cerinţele pentru a-mi lua diploma de Barrister-at-Law, o licenţă de avocat ce vorbeşte la Curte. Studenţii din această instituţie, The Honorable Society of King’s Inns, trebuie să participe la 10 cine pe parcursul anului şcolar. Acestea se iau într-un hol grandios, încărcat de picturi în rame aurii ale unor foşti judecători care au contribuit la dezvoltarea jurisprudenţei acestei ţări. Doar unul din vreo 30 de tablouri e cu o femeie – Susan Denham, fosta preşedintă a Curţii Supreme.

Studenţii iau aici cina la fel cum se făcea în anul 1541, când această entitate a început să instruiască avocaţii Irlandei. Scopul acestor cine e să le ofere  studenţilor şansa de a se cunoaşte mai bine cu alţi studenţi, avocaţi şi judecători care vin şi ei să cineze. E un proces ce stă la baza sistemului de colegialitate, extrem de important în acestă profesie nobilă. Aici, viitori avocaţi au şansa să primească sfaturi de la cei care au trecut deja prin greutăţi.

Astăzi, la cină vine şi Baroness Lady Hale – preşedinta Curţii Supreme din Marea Britanie, prima femeie din istoria Regatului Unit care a deţinut acest post. Va avea o discuţie cu noi, studenţii, înainte de cină. În plus, va veni şi Susan Denham, fosta preşedintă a Curţii Supreme a Irlandei. M-am gândit toată ziua la ce întrebări să-i adresez doamnei Hale. În fine, până la urmă, răspunsurile ei nu m-au lăsat dezamăgită. M-am convins iarăşi că nu-i deloc adevărat că, în realitate, eroii dezamăgesc.

Cina de azi este specială pentru că vine şi mama, pentru că e ziua în care studenţii au dreptul să participe alături de o persoană invitată. Eu am invitat-o pe mama. Procesul de cine în King’s Inns e ceva necunoscut şi straniu pentru majoritatea irlandezilor, dar pentru cei veniți din alte ţări, chiar dacă sunt de mai mult de 17 ani aici, e ceva de pe altă lume.

Mama a urmărit cum noi am îmbrăcat roba neagră, cum am fost chemaţi la cină cu o bătaie de clopot, cum ne-am aplecat capul simbolic în faţa judecătorilor, când au intrat şi ei ne-au răspuns la fel. Ne-am aşezat după rugăciunea spusă în latină şi după ce judecătorii s-au aşezat primii.

Pentru că Baroness Lady Hale era printre invitaţi, la masa judecătorilor se afla elita sistemului justiţiei din Irlanda. Cina a urmat, ca de obicei, cu felul unu, doi şi trei, vin alb şi roşu. Totul a fost „servit” cu dezbateri şi cu mai multe discuţii uşoare cu colegii de la masa noastră.

În drum spre casă, locul meu în tramvai e iarăşi liber. E deja noapte şi lumea care fuge de la muncă acasă nu mai e prin transportul public. În schimb, următoarele trei staţii le merg lângă un bărbat intoxicat de băutură. El nu mă deranjează prea tare, oricum sunt foarte obosită şi cufundată în gânduri, repetând şi analizând iar şi iar experienţa acestei zile. Realizez iarăşi că am fost mai afectată emoţional de faptul că sunt înconjurată de astfel de oameni, în prezenţa colegilor mei irlandezi.

Până ajung acasă concluzionez că şi eu, la fel ca mulţi alţi moldoveni, tind să văd oamenii de altă naţiune ca fiind pe o treaptă mai avansată decât mine. Deseori am văzut cum moldovenii tac şi ascultă cu respect când vorbeşte un străin sau concluzionează că „da, ei au altă cultură” sau „da, s-a căsătorit cu un american”, de parcă naţionalitatea ar spune că omul e de o mai bună calitate.

Altă concluzie la care ajung e că văzându-i pe ei pe o treaptă mai avansată, risc să mă complexez, înjosindu-mă. Încă o concluzie e că naţionalitatea singură nu arată capacităţile nimănui. Şi, ultima concluzie –  da, de fapt, şi Baroness Lady Hale e om, e simplă şi modestă. Dar a avut perseverenţă şi ambiţie în viaţă şi asta putem avea noi toţi, indiferent de naţionalitate.

Mariana Verdeş, Irlanda

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *