Afacerea dubioasă a glucometrelor oferite gratuit prin Poșta Moldovei

În luna aprilie, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale alături de Compania Națională de Asigurări în Medicină anunțau că pacienții cu diabet zaharat vor primi gratuit glucometre, teste și lanțete, iar instituția care le va livra este Poșta Moldovei. Oficialii au vorbit despre acest lucru la TV și au făcut și un filmuleț video cu instrucțiuni despre cum pot fi folosite glucometrele.

Autoritățile mai anunțau atunci că au ales această metodă de distribuire a glucometrelor pentru a asigura un acces mai ușor al cetățenilor la serviciile medicale de care au nevoie.

La două luni distanță, însă, situația nu pare a fi atât de roză, precum apărea la TV. Aflăm că nu toți pacienții au primit glucometrele promise. Unii dintre cei care au primit nu le pot folosi, acestea fiind ne funcționale. Alții, încă, nu știu să le folosească, deci oricum fac un drum până la medicul de familie pentru instrucțiuni. Mai mult, deși Poșta Moldovei (PM) a primit bani de la CNAM să le livreze, mulți dintre pacienți au trebuit să meargă singuri la poștă să le ia. Și mai grav, deși CNAM nu vede o problemă, e că, oferind listele pacienților cu diabet, instituția a încălcat dreptul pacienților la confidențialitate. Astăzi nimeni nu știe dacă aceștia și-au dat acordul ca, în afară de medicul de familie, persoane terțe să le afle numele.

La Ghidighici, Gura Galbenei sau Răciula

„Noi ne așteptam la o astfel de situație. Am întocmit lista, facem instruirea, dar cineva primește bani. Sunt oameni care nu știau cum se utilizează aparatul, alții făceau testele incorect și le aruncau în vânt. Sunt și dintre cei care, dacă au avut glucometre, nu au mai venit să le ia”, a declarat pentru Sănătate INFO Angela Colibaba, medic de familie la Centrul de Sănătate Mărăndeni, raionul Fălești.

„Practic toți se adresează la noi să-i învățăm cum se lucrează cu glucometrul. Listele au fost făcute de medicul de familie și trimise la CNAM. Pe sectorul meu, 70 de pacienți au primit glucometre”, spune și Natalia Dotin, medic de familie în comuna Ghidighici, municipiul Chișinău.

„Cei care au avut glucometre știu cum să le folosească. Ceilalți vin să le explicăm. La Centru suntem trei medici de familie și avem în jur de 293 de pacienți cu diabet”, ne-a explicat Natalia Sârghi, medic de familie în satul Gura Galbenei, Cimișlia.

„Am făcut lista și am dat-o la CNAM. Așa ni s-a cerut. Pacienții vin să le arătăm cum să folosească aparatele, pentru că nu toți știu să citească. Am în jur de 60 de pacienți și toți au ridicat glucometrele de la poștă. Listele au fost controlate de vreo trei ori”, explică Victoria Țurcan, medic de familie la Centrul Medicilor de Familie din Orhei.

În schimb, la Răciula, Călărași, nu toți pacienții și-au ridicat glucometrele. Poștărița ne-a explicat că a primit mai puțin de jumătate din necesar. Responsabilii din sănătate i-ar fi anunțat că restul le vor primi în etapa a doua, care ar putea fi prin septembrie.

„Am primit 27 de colete. Sunt suficiente pentru vreo 30% dintre pacienții cu aceste probleme. Noi am sunat familiile, să vină să ridice pachetele. Ei trebuie să semneze actele”, ne explică Maria Mutu, poștărița din sat.

Am încercat să aflăm de la medicul de familie din sat de ce nu au ajuns glucometre pentru toți pacienții.

„Listele le-am făcut cu asistentele medicale. Din ce știu, nu au primit toți. Nu știm de ce. Ieri, ne-a promis persoana noastră de la CNAM că în septembrie-octombrie va fi a doua tranșă și vor ajunge la toți. În total, avem 65 de persoane cu diabet. Mai puțin de jumătate au primit glucometrele”, ne-a explicat Pavel Corjan, medic de familie la Centrului Medicilor de Familie din satul Răciula.

PM a primit banii, iar pacienții își ridică singuri glucometrele

Și în alte raioane pacienții au mers la poștă să-și ridice glucometrele.

„Le-am repartizat deja, dar nu țin minte câte cutii au fost. Listele se fac la ambulatoriu. Care au venit singuri, care i-am văzut prin drum, îi chemam. Ne-a rămas un pachet, dar nu-i din satul nostru. Probabil au greșit ei”, spune poștărița Eleonora Istrati, din Ruseștii Noi, raionul Ialoveni.

„Le-am împărțit deja. Am avut 92 de glucometre. Fiecare pachet avea destinatarul lui, era scris numele, prenumele, datele din buletin. Noi i-am anunțat să vină să le ridice ei. Cei care nu pot ajunge, se deplasează mai greu, ne-am dus noi să le ducem”, ne-a explicat și poștărița de la Racovăț, raionul Soroca.

„Le-am repartizat deja. Am avut 211 pachete. Avem 6 postași în sat și eu au mers pe la casele oamenilor, dar o bună parte dintre ei au venit singuri și le-au luat. Cinci glucometre le-am returnat. Avem un pacient decedat și alți patru sunt plecați peste hotare”, a menționat și Natalia Rusu din satul Pelinia, raionul Drochia.

Avem peste 50 de bolnavi, care au venit singuri și și-au ridicat pachetele. Există niște documente pe care trebuie să le îndeplinim și ei trebuiau să le semneze, apoi lista am trimis-o la Chișinău. Bătrânii care nu se pot deplasa am mers noi la ei. Am avut un bolnav care a venit să ridice pachetul, dar nu era pe listă”, povestește și Natalia Certescu din satul Burlacu, raionul Cahul.

Mama Luciei Pîrțînă are diabet mai bine de 10 ani. Pe ea nu au anunțat-o să vină la Oficiul Poștal să-și ia coletul cu glucometrul oferit de stat. Abia după ce s-au interesat, poștașul a invitat-o să-l ridice. Ghinion însă, glucometrul nu funcționează.

„Despre repartizarea glucometrelor nu i-a spus nimeni nimic. Eu știam despre aceasta și i-am zis să sune la poștă să întrebe. A sunat sora mai mare, i-au răspuns: „A da, este un pachet pentru dumneavoastră. Veniți să-l luați. L-am luat și ne-am bucurat, căci din 2008 cumpăram câte 50 de teste la preț de peste 300 lei, care ne ajung un pic mai mult decât 2 săptămâni. Ieri am terminat rezerva noastră de teste și bucuroși am desfăcut cadoul de la CNAM. Am montat tot cum se cuvine. La început, glucometrul părea să funcționeze. Are opțiune de sonorizare a instrucțiunilor, doar că nu poate citi proba de sânge. Parca nu ar vedea-o, cere sânge, de parca nu am fi picurat. La medicul de familie nu ne-am adresat. Nu știu dacă are rost. Nu el le-a repartizat. Noi avem glucometru cumpărat din farmacie. El a avut garanție. Acesta dăruit nu are, iar în instrucțiune este indicat că în caz de defecte să ne adresăm distribuitorului. În cazul nostru ar fi PM? Dar ce treabă au ei cu calitatea produsului? Cine a verificat funcționalitatea când au fost împachetate și la momentul livrării? Socrul meu tot a primit și al lui merge”, ne-a povestit Lucia.

Asigură livrarea glucometrelor în lipsa unei licitații

In aprilie, Sănătate INFO a trimis o solicitare de informație către CNAM în care întrebam de ce PM livrează glucometrele, cine a mai participat la licitația publică, care e valoarea contractului semnat între cele două instituții, crede sau nu CNAM că oferind listele pacienților cu diabet, divulgă astfel date cu caracter personal. Responsabilii de la CNAM ne-au răspuns că nu a existat o licitație publică, deoarece PM ar fi singurul operator oficial care prestează servicii de livrare a coletelor în Moldova. PM ar fi trebuit să livreze coletele cu glucometre fiecărui bolnav acasă, ceea ce nu s-a întâmplat. De asemenea, CNAM a avut un răspuns superficial și absolut netransparent în ceea ce privește suma contractului negociată cu PM. Iar PM, la rândul ei, nu ne-a oferit niciun răspuns nici până astăzi, deși o solicitare către instituție am trimis-o tot în aprilie.

Într-o emisiune la postul TV Canal 2, afiliat PDM, Tamara Andrușca a fost întrebată cât a costat întregul proiect cu glucometre. Răspunsul a fost: 25.000.000 de lei. Întrucât contractul cu Polisano, firma care a câștigat licitația de procurare a testelor și lanțetelor și care e succesoare a companiei Glavirux, ce i-a aparținut fostei ministre a Sănătății, Ruxanda Glavan, a fost de 23.000.200 de lei, putem presupune că PM s-a ar fi ales cu suma de 1.8 milioane de lei. Sumă, care nu a fost confirmată de niciuna dintre cele două entități.

După schimbarea conducerii CNAM, Sănătate INFO a trimis o solicitare repetată instituției cu aceleași întrebări. Deocamdată un răspuns nu am primit.

Vom aminti doar că, potrivit Programului Național de prevenire și control a diabetului zaharat pentru 2017-2021, statul şi-a asumat să asigure pacienții cu diabet cu tratament şi dispozitive de autocontrol al insulinei.

Potrivit statisticilor, numărul pacienților cu diabet în Moldova e de aproximativ 100.000, dintre care 19 mii sunt dependenți de insulină, iar 81 de mii sunt insulino-independenți.

Silvia ROTARU, sanatateinfo.md
Please follow and like us:

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. ivancelgroaznic

    Da pe cini intereseaza confidenta sau daca e bun sau nu cel aparat. Important e sa puna galochka si sa dea cu caramida in pept, uite ce mare lucru gratuit am facut noi pentru norod!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *