Sondaj despre justiţie

SUA au investit în R. Moldova, în 2012, 8 milioane USD pentru reformarea justiţiei.

Cât de mult s-au schimbat lucrurile în Justiţia moldovenească?

Ion Costaş, ex-ministru de Interne

Care reforme? Toată lumea, inclusiv partenerii noştri externi, sunt alarmaţi de gradul de creştere a corupţiei în instituţiile de stat din R. Moldova şi noi, după cum nu am avut, aşa şi nu avem niciun dosar de corupţie la nivel înalt scos la mal. Toate rămân în sertarele procuraturii. Pentru şantaj politic şi reglări de conturi la putere. S-au făcut câteva demiteri în justiţie. Dar numai cu o floare, primăvară nu faci. E nevoie de o asanare generală a sistemului, care e bolnav, metastazic, de corupţie. Lucrul cel mai grav e că cei care deţin controlul asupra justiţiei nu sunt şi ei sub lege, dar deasupra legii.

Valentin Dolganiuc, analist politic

Nu prea. Gradul de percepţie publică este “0”. Toate reformele s-au oprit la nivelul declaraţiilor de intenţii. Comisii s-au creat mai multe, dar rezultatele întârzie. Nu se vrea, nu există interes pentru reforme la nivel politic. Justiţia noastră seamănă tot mai mult a societate pe acţiuni de tip închis, care este foarte greu de penetrat şi care lucrează după scheme, nu după lege. Cazul recent cu omorul la vânătoare este foarte sugestiv în acest sens. Eu nu văd pe nimeni dintre oamenii de la putere, care ar dori cu adevărat reformarea justiţiei, iar asta înseamnă că lucrurile nu se vor schimba nici în 2013.

Tatiana Puiu, avocată

Dacă o parte din aceşti bani au fost investiţi în lucruri materiale, cum ar fi înregistrarea audio a proceselor de judecată, pot spune cu certitudine că acele resurse au fost aruncate în vânt. În mai multe instanţe, chiar dacă sunt instalate mijloace tehnice de înregistrare, acestea nu funcţionează. M-am convins personal, fiind în procese în diferite judecătorii. De fapt, în întreg sistemul nu s-au produs schimbări vizivile. Observăm nişte evoluţii pozitive odată cu alegerea lui Mihai Poalelungi în fruntea CSJ, dar cred că acestea se datorează calităţilor personale ale noului preşedinte al CSJ şi nu banilor veniţi din afară.

Tudor Pânzaru, participant la războiul din 1992

Ce fel de justiţie? Străinii îngroapă banii aici – nimic mai mult. De doi ani de zile, am un proces la Căuşeni, în prima instanţă, în legătură cu demolarea locuinţei. Am chemat în instanţă statul R. Moldova, autorităţile locale, alţi responsabili de faptul că, de trei ani deja, protestez în centrul Chişinăului pentru că mi-a fost demolată ilegal locuinţa. Dacă ar exista justiţe, dosarul s-ar mişca din loc, dar pentru că nu avem justiţie – stă mort. La 26 aprilie 2012, când am fost evacuat din PMAN, mi s-au luat toate lucrurile personale. Acum două săptămâni, mi-au fost restituite pline de mucegai. Cine îmi va face justiţie şi în acest caz?

Sergiu Mocanu, Mişcarea Antimafie

Lucrurile s-au schimbat, dar nu în bine, ci în rău şi situaţia din justiţie este aşa cum este, nu pentru că în justiţie se investeşte puţin. Banii din străinătate, oricât de mulţi ar veni, nu schimbă lucrurile. Trebuie schimbat sistemul, care, 80 la sută este incompetent şi 20 la sută corupt. În puşcăriile noastre, 90% dintre deţinuţi sunt oameni cărora nu li s-a dovedit vina. De aceea R. Moldova a pierdut şi pierde mai departe dosare la CEDO. Schimbările în justiţie nu se vpr produce fără o schimbare a sistemului politic. Şi în R. Moldova se va ajunge la o răsturnare de situaţie şi sper ca ea să fie paşnică.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. un om

    Cind justitia va fi platitita cit de cit decent,fara influenta politica,independenta suta la suta,revizuita din radacini si plecat la lupta cu o noua constiinta juriidica,aceasta (casta inchistata in mentalitatea vremurilor de apoi)nu v-a functiona la parametrii ce se cer in tarile componente U.E.

  2. jude

    Care schimbari in justitie .Guvernarea de astazi doar a transformat justitia in institutii de bussines . Nu a intrebat macar pe un magistrat corupt de unde are asa averi. Nu a fost destituit din functie nici un judecator din motivul ,ca a pronuntat atitea decizii ilegale ,pentru care a primit mita .Pentru decizii legale nu plateste nimeni.

  3. Sandu

    Nicio schimbare!!!O dovedeste chiar “vanatoarea” de mistreti din padurea “domneasca”-banditeasca si ascunderea sub pres a omorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *