Milionarul de la economie cu afaceri şi proprietăţi ascunse

Valeriu Triboi, viceministrul Economiei, este acuzat de către un om de afaceri că, făcând uz de influenţa pe care o are, i-ar fi preluat businessul, înregistrând bunurile obţinute pe numele soţiei şi a mamei sale. Oficialul, care deţine proprietăţi de milioane, locuieşte într-o casă de lux care este înregistrată pe numele mamei sale, pensionară. Imobilul nu se regăseşte în declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi a acestuia.

Valeriu Triboi este unul din cei mai bogaţi membri ai Guvernului Streleţ. El deţine terenuri, imobile şi afaceri prospere, dar ascunde o parte din aceste bunuri înregistrându-le pe numele mamei sale, în vârstă de 74 de ani. Şi casa de lux în care locuieşte demnitarul aparţine, oficial, tot mamei sale.

538-casa-codruViceministrul, acuzat de „atac raider”

Vasile Chiţiniuc, administratorul „Anevas Grup” SRL, spune că, în 2006, a început construcţia unui complex locativ, din 3 blocuri, pe str. Timişoara 8 din Ialoveni. În perioada 2006—2009, au fost atrase investiţii de la 40 de persoane fizice şi juridice. Totodată, în calitate de antreprenori, au fost atrase firmele „Lina-Kapital” SRL şi „Merant-Plus” SRL, ambele conduse de Igor Lipceanu. Cele 3 firme urmau să investească, dar şi să execute împreună lucrările de construcţie a celor trei clădiri. Pentru a construi complexul într-un termen mai redus, Chiţiniuc spune că a încheiat, în aprilie 2009, un contract de activitate comună a firmei sale, SRL „Anevas Cuant” (fosta Anevas Grup) cu „Merant Plus” şi „Agro-Ialoveni” SRL. În 2010, Igor Lipceanu i-ar fi propus lui Chiţiniuc atragerea în calitate de investitor a lui Valeriu Triboi, pe atunci om de afaceri, care, conform spuselor lui Lipceanu, ar fi fost dispus să investească în respectivul complex locativ suma de 350 de mii de euro. Drept urmare, au fost semnate două contracte de investiţii. Primul, în valoare de 195,6 mii de euro, cu Sofia Triboi, mama lui Valeriu Triboi, şi un alt contract, de 179,9 mii de euro, cu Agnesa Triboi, soţia actualului viceministru al Economiei. Aceşti bani, spune Chiţiniuc, nu au mai fost însă investiţi deoarece Valeriu Triboi ar fi început un „atac raider” asupra „Anevas Cuant” cu scopul acaparării drepturilor de proprietate asupra complexului locativ.

Astfel, la 3 ianuarie 2011, la Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău, „Merant Plus”, condusă de Igor Lipceanu, intentează o acţiune de reziliere a contractului de activitate comună cu solicitarea încasării de la „Anevas Cuant” a unei datorii de 13 milioane de lei, datorie despre care Chiţiniuc spune că, de fapt, nu ar fi existat. În urma hotărârilor judecătoreşti, spune Chiţiniuc, complexul locativ a trecut în proprietatea „Merant Plus”, fără a se face o evaluare a bunurilor şi fără organizarea unei licitaţii de vânzare, dat fiind faptul că „Merant Plus” a solicitat în judecată anume încasarea unei sume de bani, nu preluarea dreptului de proprietate asupra complexului locativ.

Concomitent, Sofia şi Agnesa Triboi, mama şi, respectiv, soţia lui Valeriu Triboi, au intentat o acţiune civilă împotriva „Merant Plus”, privind rezilierea contractului de investiţii cu încasarea pretinselor investiţii în sumă de 7.4 milioane de lei, în condiţiile în care, declară Chiţiniuc, Sofia şi Agnesa Triboi semnaseră contractul de investiţii cu „Anevas Cuant”, nu cu „Merant Plus”. „Noi, ca parte care, nemijlocit, a semnat contractul de investiţii, nici nu am fost atraşi în proces dar, printr-o hotărâre de judecată, s-a dat câştig de cauză Sofiei şi Agnesei Triboi şi s-a dispus încasarea de la „Merant Plus” SRL a sumei de 7 456 265 de lei. După această hotărâre de judecată, „Merant Plus” a transmis Sofiei şi Agnesei Triboi întreg complexul locativ luat de la noi”, afirmă Chiţiniuc.

Mama pensionară a viceministrului, implicată în afaceri de milioane cu statul

După ce blocurile nefinalizate şi terenul de 0,752 ha pe care sunt amplasate acestea au intrat în posesia familiei Triboi, mama viceministrului, Sofia, a semnat, la 4 septembrie 2014, un contract de activitate comună pentru construcţia unui complex locativ format din 3 blocuri cu 9 etaje, cu Consiliul Raional Ialoveni (CR Ialoveni). În respectivul contract, semnat de Sofia Triboi şi CR Ialoveni, sunt stabilite clar contribuţiile fiecarei părţi. Astfel, Sofia Triboi se obliga să contribuie cu un aport în natură, care constă din terenul de 0,752 ha şi cele trei blocuri nefinalizate, în valoare de 1 670 954 de euro şi, de asemenea, îşi asumă cheltuielile legate de perfectarea documentaţiei de proiect (în total 55 704 euro) şi se obligă să contribuie cu un aport financiar de 700 de mii de euro, însă numai după vărsarea aportului de către CR Ialoveni. Astfel, conform contractului, aportul total al Sofiei Triboi este de 2 426 658 euro.

De cealaltă parte, CR Ialoveni contribuie cu suma de 2 927 949 de euro din care 2 649 357 euro reprezintă un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar 278 592 euro sunt (atenţie!) împrumut de la Sofia Triboi. Conform contractului, împrumutul urma să se acorde doar după vărsarea de către CR Ialoveni a aportului de 2 927 949 de euro.

Contactat de ZdG, preşedintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, a spus că nu cunoaşte foarte multe despre respectivul complex, deoarece proiectul a fost iniţiat înainte de alegerea sa în funcţie. „E un parteneriat public-privat, contribuţia Consiliului fiind de 56-57%, în rest, agentul economic privat vine cu partea sa de investiţii. Apartamentele care vor reveni Consiliului vor fi distribuite în folosinţă, după darea în exploatare, familiilor social vulnerabile, tinerilor specialişti, iar agentul economic privat îşi va recupera investiţia din apartamentele care le vor reveni”. Precizăm că, potrivit prevederilor contractului de investiţii comune semnat de CR Ialoveni şi Sofia Triboi, 94 de apartamente, cu o suprafaţă totală de 5886,7 m.p. urmează să revină CR Ialoveni, iar celelalte 122 de apartamente, cu suprafaţa totală de 6516,5 m.p., vor deveni proprietate a partenerului privat, adică a mamei viceministrului Triboi.

Pentru construirea imobilului a fost selectat drept antreprenor general compania „Camelon Cons” SRL, care a construit cele trei blocuri până la nivelul 7, lucrările fiind, acum, în plină desfăşurare.

Investitori rămaşi fără apartamente

De apartamente în cele 3 blocuri noi, însă, nu vor beneficia şi persoanele care au investit anterior, în anii 2006-2009, diverse sume de bani. Anatol Godea, unul dintre investitori, spune că a achitat, în două tranşe, 450 de mii de lei, iar acum nu mai ştie cum să-şi recupereze investiţia. „Construcţia trebuia să fie finalizată timp de doi ani. Vreo jumătate de an lucrările au mers normal, după care s-a stopat totul. Deja de 5 ani ne judecăm cu „Merant Plus”, dar – nimic. Am chitanţele, contractul… Trebuia să fie apartamentul 13, la etajul 4. Când ne-am dus să înregistrăm apartamentul, deja nu mai era acel număr cadastral, ci altul. Dai banii şi la urmă rămâi cu nimic”.

Printre cei care au rămas fără apartamente se numără şi 7 angajaţi ai Ministerului Apărării (MA) pentru care statul a cheltuit câteva milioane de lei în scopul procurării spaţiului locativ. Iurie Leviţchi, unul dintre cei 7 militari, spune că statul a transferat pentru el şi colegii săi diferite sume de bani în funcţie de valoarea apartamentelor pe care urmau să le primească. „În 2008, am primit un certificat pentru spaţiu locativ din partea MA, în sumă de 802 540 lei. Am semnat un contract cu firma din Ialoveni, au fost verificaţi de către Departamentul cazare şi dotare a MA, firma a fost acceptată şi banii au fost transferaţi până la ultimul bănuţ. Era vorba de un apartament cu 3 camere, de 94 m.p., dar s-au început nevoile şi nu putem da de capăt nici până acum. Am dat în judecată, au fost vreo 5 şedinţe. Ba eram respinşi, ba judecătorul lipsea, ba era bolnav sau în concediu. Până la urmă, nu s-a soluţionat nimic. Acum banii sunt investiţi, dar fără vreun rezultat. Banii statului au fost furaţi, iar noi am rămas pe drumuri”, declară Leviţchi.

Lipceanu respinge acuzaţiile

Contactat de ZdG, Igor Lipceanu, spune că, de fapt, Vasile Chiţiniuc ar fi încercat să-l tragă pe sfoară, ajungând până la urmă să soluţioneze conflictul în judecată. „El m-a implicat pe mine, ca firmă, în acest proiect, pe urmă a vrut să mă mintă. L-am dat în judecată şi mai departe totul s-a hotărât în instanţă”. Întrebat cum exact a vrut Chiţiniuc să-l mintă, Lipceanu a spus că „a venit la mine (n.r., Vasile Chiţiniuc) şi a spus că trebuie 4 milioane de lei ca să terminăm obiectul. Eu am ajuns la vreo 14 milioane. O sumedenie de bani pe care i-am dat lui în mână s-au dus în aer. L-am rugat să arate ce, unde, cum, dar el nu mi-a dat nicio explicaţie. I-am spus să divizeze din obiect un bloc mic pe care eu să-l construiesc ca să-mi scot banii. Nu a vrut, aşa că l-am dat în judecată şi judecata a decis ca eu să-mi restitui suma pe care am investit-o prin transmiterea bunurilor. Ce a avut firma la moment, aceea mi s-a transmis. La rândul meu, am avut şi eu nişte investitori în acest obiect care m-au dat pe mine în judecată şi eu am stins datoria mea faţă de ei prin transmiterea bunurilor în posesia lor (n.r., Sofia şi Agnesa Triboi). Acum nu mai am nicio legătură, nici nu ştiu ce se petrece acolo”.

Întrebat care sunt relaţiile lui cu familia viceministrului Triboi, din moment ce mai multe afaceri au legături între ele, Lipceanu a declarat că „ei sunt, pur şi simplu, nişte investitori. Nu suntem rude, nici cumătri, nici nănaşi, nimic”.

Totuşi, cel puţin la nivelul afacerilor pe care le desfăşoară Valeriu Triboi şi Igor Lipceanu, există legături de necontestat. Pe lângă faptul că le-a propus pe Sofia şi Agnesa Triboi în calitate de investitori la construcţia complexului de la Ialoveni, conform datelor de la Cadastru, la 3 mai 2012, Lipceanu, prin intermediul firmei sale ÎI „Lipcianu”, i-a vândut Sofiei Triboi o încăpere nelocativă de 325 m.p. de pe Munceşti, 77, adresă la care-şi au sediul mai multe firme ale lui Igor Lipceanu. Tot în 2012, în iulie, Valeriu Triboi cumpără de la „Merant Plus” SRL, firmă ce aparţine lui Lipceanu, o construcţie de 870 m.p. De asemenea, Lipceanu şi Triboi deţin firme care au, practic, acelaşi nume, diferenţa fiind de o singură literă. Din declaraţia de interese personale, depusă de Valeriu Triboi, rezultă că demnitarul deţine o cotă de 94% din firma SRL „Lina Capital”, cu sediul la Varna, Bulgaria, iar Igor Lipceanu, potrivit datelor de la Camera Înregistrării de Stat, deţine 50% din SRL „Lina-Kapital”, cu sediul pe str. Munceşti 77. Atât SRL „Lina-Kapital” a lui Lipceanu, cât şi SRL „Lina Capital” a lui Triboi au ca domeniu principal de activitate imobiliarele.

Europa City: cartier de lux în care viceministrul deţine o construcţie de 870 m.p.

„Europa City”, un complex rezidenţial dezvoltat de Igor Lipceanu şi compania sa, „Merant-Plus” SRL, se află la chiar doi paşi de Chişinău, pe un teren de 6.62 ha din regiunea Schinoasa-Vale, or. Codru. Conform proiectului, aici urmează să fie construiet case individuale, case de tip duplex, blocuri locative, un complex sportiv cu bazin de înot şi bazin deschis cu plajă, pavilioane pentru picnicuri, terenuri de fotbal şi tenis, etc. Cartierul va dispune şi de propriile servicii de curăţenie, pază şi întreţinere a spaţiilor verzi şi a drumurilor. Lucrările de construcţie au demarat deja, unele case fiind aproape gata, altele – în construcţie. Terenul de peste 6 ha pe care este amplasat complexul rezidenţial a intrat în posesia „Merant-Plus” în 2009, în urma semnării unui contract de arendă cu Primăria Codru, pentru o perioadă de 49 de ani. Potrivit informaţiilor de la Cadastru, „Merant-Plus” SRL mai are în arendă alte două terenuri, de 10 ha, respectiv, 4,67 ha, aflate în imediata apropiere a complexului „Europa City”, suprafaţa totală a celor 3 terenuri luate în arendă de „Merant-Plus” în acea zonă fiind de peste 21 ha.

Unul din imobilele din „Europa City” aparţine lui Valeriu Triboi. Conform datelor de la Cadastru, construcţia are o suprafaţa de 870 m.p. şi a intrat în posesia viceministrului în anul 2012 printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu „Merant-Plus”.

538-sediileAfacerile şi proprietăţile viceministrului Triboi

Înainte să ocupe funcţia de şef al Agenţiei Proprietăţii Publice, apoi cea de viceministru al Economiei, Valeriu Triboi era un prosper om de afaceri administrând, împreună cu soţia şi alţi apropiaţi ai săi, mai multe firme cu activităţi în domeniul imobiliar, în construcţii şi comerţ. În declaraţia de interese personale depusă la 23 iulie 2014, Triboi menţiona că deţine cote părţi la 4 firme: SRL „Cvadro&Co”, SRL „Melanto&Co”, SRL „Cvadro Therm”, şi SRL „Lina Capital”.

Firma de producere şi comerţ „Cvadro&Co” îi are ca fondatori pe Valeriu Triboi, cu o cotă de 96,48%, soţia sa Agnesa cu 2,7% şi mama viceministrului, Sofia, care deţine o cotă de 0,81%. Firma este administrată de soţia demnitarului şi are sediul într-un apartament de 65 m.p. de pe str. Cuza Vodă care, potrivit datelor de la Cadastru, aparţine, de asemenea, mamei lui Valeriu Triboi.

La „Melanto&Co” SRL, companie cu un capital social de peste 3.6 miloane de lei, Valeriu Triboi este unicul fondator, iar soţia sa este administratorul afacerii. Sediul companiei se află pe str. Grenoble, or. Codru, acolo unde-şi are adresa o altă firmă a viceministrului – „Cvadro Therm” SRL. Aceste două companii deţin, pe str. Grenoble, un teren de 0.27 ha pe care sunt construite mai multe imobile cu o suprafaţă totală de peste 1000 m.p.

A patra firmă ce aparţine viceminsitrului economiei Valeriu Triboi este „Lina Capital” SRL, cu sediul în oraşul Varna, Bulgaria. Valoarea declarată a cotei deţinute de viceministru la firma bulgară reprezintă 4800 de euro.

538-valeriu-triboiViceministru „chiriaş” în casa mamei de 74 de ani

Conform declaraţiei cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2013, Valeriu Triboi este proprietar a 33 de terenuri, 3 apartamente, câteva spaţii comerciale şi două automobile marca BMW. Chiar dacă în declaraţia de avere viceministrul nu a declarat nicio casă, acesta se bucură, totuşi, de luxul unei locuinţe de peste 200 m.p., amplasată într-un sector de elită din orăşelul Codru, mun. Chişinău. Conform datelor de la Cadastru, imobilul în care locuieşte viceministrul aparţine mamei sale, Sofia Triboi.

Pe terenul de 0,18 ha sunt construite două case, una de 215 m.p., şi alta de „doar” 121 m.p. Liniştea familiei viceministrului este asigurată de angajaţii unei firme de pază privată care supraveghează casa 24 de ore din 24. Cu toate că, oficial, este proprietara celor două case din or. Codru, dar şi a unui apartament în sectorul Botanica, Sofia Triboi îşi are domiciliul în or. Nisporeni. Totuşi vecinii spun că ea nu mai locuieşte acolo de aproximativ trei ani, casa fiind în prezent de vânzare. Tot de la vecini am aflat că, până a se muta la Chişinău, Sofia Triboi a dus un trai modest lucrând toată viaţa profesoară la o şcoală din localitate. Tot la şcoală a lucrat şi tatăl lui Valeriu Triboi, fiind mai mulţi ani intendent.

L-am telefonat de mai multe ori pe Valeriu Triboi, atât la telefonul de serviciu, cât şi la cel personal. Secretara de la minister ne-a spus, repetat, că viceministrul este ocupat. La telefonul mobil, oficialul nu a răspuns. ZdG rămâne în continuare deschis să facă publică poziţia lui Valeriu Triboi în acest caz.

 

(UPDATE) Reacția lui Valeriu Triboi la articolul apărut în ZdG

După apariția acestui articol, Vale­riu Tri­boi a venit cu o reacție negând o parte din acu­za­ți­ile care îi sunt aduse. „Acest pre­tins om de afa­ceri (Vasile Chiținiuc, n.r.) iarăși joacă după anu­mite inte­rese. Nu am avut nicio rela­ție finan­ci­ară cu el nici­o­dată. Din păcate este un om foarte dubios și la prima întâl­nire mi-a pro­pus niște lucruri foarte dubi­oase. Nu pot să spun a cui inte­rese le repre­zintă… Nu vreau să comen­tez pen­tru că e nevoie de un bri­e­fing spe­cial pe această temă. Dar repet: e un tip foarte dubios”, a sub­li­niat vice­mi­nis­trul fără a oferi, însă, precizări referitoare la afacerile și bunurile imobiliare înscrise pe numele mamei sale pensionare, dar de care beneficiază familia sa.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Pingback: Aeroportul Mărculești – cine va câștiga pe urma schimbării gestionarului? – europasscenter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *