Două feluri de morți pe frontul corupției

Acum 13 ani, la 7 octombrie 2006, jurnalista Anna Politkovskaya se întorcea acasă după o zi și o viață plină de luptă cu corupția. Avea 48 de ani, 2 copii, multe lupte câștigate și multe lupte de dus. A intrat în lift ca să urce până în apartamentul ei din Moscova, în care o aștepta familia, dar liftul s-a oprit la nivelul morții. Peste ceva timp, a fost găsită în ascensor, ciuruită de gloanțe anonime. Cel care a omorât-o, a insistat să tragă mai multe gloanțe în inimă și cel puțin un glonte în cap, de parcă ar fi vrut ca Anna să uite ce a știut, să nu mai simtă cu inima ce a simțit.

Politkovskaya nu a mai simțit nimic, dar societatea rusă nu a mai fost ca înainte. Da, corupții au continuat să fie corupți, spălătoria rusească și-a extins tentaculele până peste hotare, activiștii au fost reprimați și arestați în număr tot mai mare. Dar toți, și corupții și activiștii, au ținut minte mereu că a existat o Anna Politkovskaya, care a trăit pentru a deconspira corupția, care era femeie, mamă, om care a vrut să trăiască și să scrie pentru bucuria sufletului ei, dar a trebuit să moară la doar 48 de ani, în interesul altora, al multora.

Sunt sigură că fiecare jurnalist, activist, avertizor de integritate își pune din când în când întrebarea despre rostul luptei sale cu marea corupție și despre cât de departe poți merge, cât de mult poți risca, cât de tare poți striga despre ceea ce afli. Sunt sigură cu unii vor alege să meargă până la capăt, alții vor decide să se oprească. Dar nimeni nu va uita că a existat Anna și că spiritul ei va sfredeli mereu în noi, întrebător: Ce facem? Îi lăsăm să fure și să omoare nepedepsiți?

Moartea Annei Politkovskaya a cutremurat lumea și a dat un nou sens luptei cu corupția, dar și alte dimensiuni fenomenului criminalității unor lideri de state. A devenit clar că a expune corupția la nivel înalt este egal cu moartea, uneori. Și Natalia Estemirova, care a fost omorâtă ulterior pentru aceeași cauză, a confirmat riscurile pentru activiștii din Federația Rusă. Iar morțile mai recente ale jurnalistei Daphne Caruana Galizia, din Malta, sau a jurnalistului slovac Jan Kuciak au confirmat faptul că lumea coruptă nu suportă transparența și, din când în când, devine atât de însetată de sânge, încât omoară chiar și în UE. Jan avea doar 28 de ani și a fost omorât împreună cu prietena. Daphne avea 53 de ani și 3 copii.

Dar cât de mult îți e garantată viața tihnită, lungă și fericită, atunci când taci despre corupție, când știi și ascunzi? Nu voi invoca faptul că oamenii care cunosc, participă, beneficiază de pe urma actelor de corupție și tac, îmi par morți pe dinăuntru.

Zilele trecute, un alt deces a cutremurat lumea. Aivar Rehe a fost găsit mort în casa sa de vacanță. Avea 56 de ani. Teoretic, Aivar a trăit mai mult decât Jan, Anna și Daphne. Și, material, a trăit mai bine. A fost șef de bancă mai mulți ani. Aivar putea fi unul dintre longevivii planetei, avea toți banii să se îngrijească de sănătate, alimentație, vacanțe și alte fericiri lumești. Dar Aivar s-a sinucis. El a fost șeful filialei estone a Danske Bank, care a fost implicată în cea mai mare spălătorie financiară din ultimii ani. Ancheta îl considera, deocamdată, martor. Dar Aivar a decis să plece, înainte de a afla verdictul. Ceea ce știa a fost prea greu de supraviețuit.

Ar fi prea dur să ne întrebăm ce fel de moarte ne-am alege, „condamnarea” prin luptă cu abuzatorii uniți în clanuri financiare sau moartea dobândită prin slujire corupților.

E corect, însă, să ne întrebăm ce viață am vrea să trăim? Ca Anna, Jan, Daphne sau ca Aivar și alți asistenți la spălătorii de bani și de democrație? E o întrebare adresată judecătorilor, procurorilor, politicienilor din Moldova, dar și din întreaga lume. Nimeni nu e veșnic, decât dacă rămâne să trăiască în inimile unor generații. Iar locul în inimi nu trece prin bănci, ci prin lupte pentru adevăr și drepturi pentru toți.

Daphne nu mai e, dar cei trei fii ai săi, soțul și mii de oameni care au iubit-o, sunt porta-vocea ei în continuare. Jan nu mai e, dar poporul slovac s-a răzbunat și a alungat guvernul care nu a investigat crima împotriva lui. Anna nu mai e, dar trăiește în inimile tuturor jurnaliștilor de bună credință din lume. Sensul unei astfel de vieți pare clar. Poate nu oricine va reuși, dar oricine poate încerca.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *