Principală  —  Pamflet   —   100 de ani de închisoare…

100 de ani de închisoare pentru măturile de la Criva

Zilele trecute, Poliţia de Frontieră a depistat un caz abominabil, de contrabandă, lângă punctul de hotar moldo-ucrainean Criva. Asta e deja culmea, aşa ceva nu au văzut nici regii contrabandelor. Două pachete stranii de tot au fost descoperite de grăniceri, la 5 metri de frontieră. Absolut neobişnuite! Două pachete a câte 50 de mături: aranjate în straturi: câte 25 cu coada de mătură la nord, câte 25 cu coada de mătură la sud. Şi, cel mai straniu, nu erau ascunse, împachetate în genţi, containere, stăteau aşa liber, jos, în iarbă, nesupravegheate.

Poliţiştii de frontieră au alertat imediat trupele speciale. Au venit cu radare şi echipamente. Asta nu ţi-i trafic de ţigări sau de carne împuţită. Ba chiar şi cu pachetele cu uraniu sau mercur e mai simplu: ia acolo o capsulă într-o geantă. Dar aici – 100 de mături neînvelite, nesupravegheate, 50 cu coada la sud, 50 – cu coada la nord. A fost alertat chiar ministrul Jizdan. Jizdan a făcut o solicitare la SIS. SIS a decis să îl alerteze şi pe şeful Departamentului Vamal, Vitalie Vrabie.

Vrabie visa. Aţipise în răcoarea biroului, şi visa mălai. Un lan mare-mare de mălai. Ca aurul. Galben-galben, cu spice coapte-răscoapte. Vrabie se simţea bine în vis, deasupra lanului de mălai. Taman atunci a sunat telefonul, era un apel de la SIS. ”Domnule Vrabie, alertă de gradul zero. Contrabandă cu mălai şi mături!”. Şeful Departamentului Vamal a clipit din gene nedumerit: ”Da’ ce e rău în asta? Măturile sunt obiecte de curăţenie, oamenii trebuie încurajaţi să facă curat cât mai des, să avem o Moldovă curată”. Din receptorul SIS s-a auzit un fluierat. O fi Vrabie neinformat? Sau e contra noii directive gurvernamentale?

După ce a fost dispusă blindarea geamurilor la Parlament, dar şi după contracararea tentativei de atac organizat în nisipărie privind managerul R. Moldova, Vlad Plahotniuc, Consiliul Suprem de Securitate a făcut o analiză a riscurilor asupra clasei politice democrate şi s-a constatat că măturile sunt un pericol care afectează bunăstarea clasei politice. ”Oamenii nu mai au nici sapă de lemn în Moldova. Tot ce le-a rămas – e mătura. Există pericolul să vină la proteste în faţa Guvernului sau a Parlamentului cu măturile. Ar ieşi o Mare Măturătoare Naţională. E periculos! Dar dacă vreo parlamentară iese în blana sa de samur şi vreun ţăran se atinge cu mătura şi îi spurcă blana? Dar dacă vreo ţărancă neîndemânatică zgârie o maşină de lux a parlamentarilor? Măturile trebuie interzise. Dar mai ales – aglomerarea de mături. Adunarea cu mai mult de 5 mături împreună trebuie pedepsită cu 5 ani de închisoare”, se spune în stenograma Consiliului de Securitate. La 14 august, la Otaci, au fost descoperite 100 de mături împreună, ceea ce ar constitui minimum 100 de ani de închisoare.

PS: La 14 august 2016, Poliţia de Frontieră a plasat pe pagina web border.gov.md un comunicat de presă în care se spunea că „Poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Criva două legături de mături, care urmau să ajungă ilegal în Ucraina”. Peste câteva ore acest comunicat a fost şters, fără explicaţii. La acest moment, cetăţenii nu cunosc dacă „Operaţiunea suprimarea măturilor” este un secret de stat, sau comunicatul despre 50 de mături a fost considerat hilar şi neadecvat.

Marian Şura-Mura

! Acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare

Pam­fle­tul este o scri­e­re jur­na­lis­ti­că, care vizea­ză sen­zațio­na­lul prin exploa­ta­rea rea­li­tă­ții ime­di­a­te. El își pro­pu­ne să infor­meze, să for­meze dar și să amu­ze publi­cul, capa­bil „să gus­te” din tră­să­tu­ri­le meni­te să-l defi­neas­că drept spe­cie lite­ra­ră: sati­ra, paro­dia, iro­nia și umo­rul.