Editorial Eșecul PAS cu pas din justiție
De ce cred că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a ratat o reformă a justiției cu adevărat reușită? Sigur, să reformezi cu adevărat justiția și să o faci să funcționeze foarte bine, mai ales justiția din R. Moldova, e greu, foarte greu. Dar nu cred că e imposibil. E greu, pentru că cei lipsiți de integritate, cu interese, conectați sau controlați politic, sunt mai numeroși, mai vocali, mai șmecheri, mai răzbunători și mai dispuși la a călca peste cadavre doar pentru a-și atinge scopurile decât acei puțini oameni onești și muncitori din sistem. Dar cum ar fi fost dacă se acționa, la nivel politic, măcar puțin altfel?
Reforma justiției e o promisiune care datează de ani de zile. Fiecare guvernare din cei 30 și ceva de ani de independență a promis s-o reformeze și toate au eșuat aproape lamentabil, inclusiv cei care azi sunt în opoziție și promit că, dacă ajung (iar) la guvernare, o vor reforma (din nou). Și unii alegători tind să-i creadă.
În 2021, după ce PAS, un partid declarat reformator și pro-european, a preluat practic integral puterea în stat, având controlul asupra celor mai importante trei instituții în stat – Președinție, Parlament și Guvern, părea că reforma justiției va avea o altă soartă și ea va fi dusă, în sfârșit, la capăt.
Ce avem în 2025, la final de mandat parlamentar al PAS? Șefi interimari noi la Procuratura Anticorupție și la Procuratura Generală, două dintre instituțiile cele mai importante în lupta împotriva corupției, un șef la Centrul Național Anticorupție pe care lumea mai că nu-l cunoaște la față, șefi interimari care se tot schimbă la practic toate instanțele judecătorești importante, scandaluri, acuzații și multe procese nefinalizate. De ce cred că PAS a eșuat, cel puțin parțial, în procesul de reformare a justiției?
Prima concluzie e că eșecul procesului de reformă a justiției e cauzat de faptul că partidul a căzut pradă propriilor promisiuni – promisiuni care, da, l-au adus la guvernare: că vor fi pedepsiți cu închisoarea hoții și trădătorii de țară, de la Dodon, Plahotniuc, Șor până la apropiații lor. O promisiune care le-a fost aproape fatală.
Tare aș vrea ca, de acum încolo, politicienii să învețe din această lecție și să nu mai promită ceea ce vor să audă alegătorii, dar ce nu depinde de ei: că X sau Y va fi pus la pușcărie dacă ei vor ajunge la guvernare. Pentru că asta NU e prerogativa și nici dreptul unui politician (și foarte bine). Deloc. Nu poate nici Maia Sandu, nici Igor Dodon, nici chiar Ilan Șor (putea face asta Plahotniuc, încălcând flagrant statul de drept), să condamne pe cineva sau măcar să ceară asta. NU. Legal asta nu e posibil într-o democrație. Niciodată. Dacă un politician vă spune asta, că va pune la pușcărie pe cineva, să știți că vă minte. Sau că își dorește să încalce legea fiind la guvernare. Recent, a înțeles asta și Maia Sandu, care a declarat public că „ar fi fost mult mai corect dacă Ministerul Justiției sau guvernarea ar fi avut dreptul să numească procurorul general”. Oare nu se știa că guvernarea nu poate face asta când s-au făcut promisiuni care nu puteau fi onorate?
A doua concluzie derivă din prima. Dar îmi pare mai importantă. Știind că politicienii nu pot condamna pe nimeni la pușcărie legal, PAS s-a gândit că, punând oameni comozi în anumite funcții, va reuși probabil să-i influențeze și să-i convingă să-i ajute în îndeplinirea promisiunilor. Sau poate nu a căutat neapărat să-i controleze și influențeze, dar să aibă măcar unele pârghii asupra lor – o cunoștință comună, o mică legătură care să le asigure măcar un control iluzoriu asupra acelei persoane. Și aici mi se pare că e o altă greșeală care a compromis reforma justiției.
Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: multe concursuri din justiție au fost cu dedicație, iar concursul câștigat anterior de dna Dragalin e un exemplu clasic. La fel și cel câștigat din a doua încercare de Munteanu pentru șefia Procuraturii Generale, după ce scenariul pus la cale nu a mers din prima. Așa a fost și, din păcate, așa va fi și de acum încolo, până nu se va edifica un sistem de drept cu adevărat independent, care să nu poată fi șantajat de politicieni cu nimic și care să înțeleagă că, de fapt, este mult mai puternic, unit și integru în fața oricărui partid.
PAS-ului i-a fost frică să organizeze concursuri adevărate pentru cele mai importante funcții din justiție ori să promoveze acolo fără concurs oameni diferiți de ei, de care nu-i leagă nimic, dar care stau drepți, care nu au pete, dar au curaj și verticalitate. Care te critică, în privat sau public, și nu se tem să aibă o opinie diferită de a ta. Care nu îndeplinesc ordine, care sunt gata să deschidă dosar pe oricine ar merita, inclusiv pe membrii PAS-ului, fără remușcări sau frică. Ar fi ajutat pe toți, inclusiv partidul.
Exemple sunt multe: în funcția de procuror general au pus un om care nici măcar la revedere nu a putut să spună când a plecat din funcție, nemaivorbind de un bilanț. Un om comod, care chiar s-a simțit comod în acea funcție. Comod pentru el și mulți corupți din țară. De ce și cum a fost ales el? Poate dl prim-ministru Recean ne poate spune.
La șefia Procuraturii Anticorupție au pus pe cineva care nu știa cum funcționează legile și realitățile din țară când a preluat mandatul, și doar pentru că nu era din sistem și venea de peste ocean și, probabil, pentru că se credea că mama, fostă donatoare și susținătoare a partidului, e pârghia de control. Recentul concurs pentru șefia Procuraturii e un alt exemplu în care candidatul care a pierdut a îndrăznit, de multe ori, să nu fie de acord cu partidul și a spus-o public.
Dacă s-ar fi acționat altfel? Cum? Promovând oameni asupra cărora nu ai pârghii, dar despre care știi că sunt curajoși și integri, chiar cu riscul să nu fie îndeplinite azi promisiunile tale electorale. O să mi se spună că nu există așa oameni. Sau că nu au dorit să-și asume așa rol. Posibil. Dar o spun sigur: ei nu au dorit asta abia după ce au văzut cum s-a acționat în primii ani de mandat, când de multe ori nu s-a pus meritocrația pe primul plan la identificarea cadrelor, ci alte criterii.
Pentru că am tot scris despre justiție în ultimii 15 ani, uneori mai discut cu procurori și judecători din sistem pe care-i știu onești și care nu au fost vizibili nici când era regimul Plahotniuc, dar, din păcate, nici acum. Și când îi întreb de ce nu se implică, de ce nu participă la concursuri, ei răspund simplu: pentru că nu credem că promovările se fac pe bune, pentru că ei nu au nevoie de oameni 100% independenți. Și îi înțeleg, la fel cum îi înțeleg și pe cei care se plâng că în justiție, în ultimii ani, campioni ai schimbării care au dorit să-și asume schimbarea sunt tare puțini.
Dreptatea e undeva la mijloc, dar sunt sigur că dacă s-ar fi acționat de la bun început după criterii de profesionalism, lucrurile azi ar fi arătat altfel. Măcar puțin. Și cred că un judecător sau un procuror integru la șefia ministerului Justiției, care să aibă respect din partea celor onești din sistem, putea fi un prim pas. Unul care nu neapărat spune și crede la unison cu partidul, dar care știe lucruri despre justiție, despre cum ea funcționează la suprafață sau în subterane, din prima sursă, de la firul ierbii. Și lăsat să-și facă treaba. Așa, cred că reforma ar fi avut mai multe șanse.
Da, nu e totul așa de negru. Sunt de acord și cu această opinie. Unele rezultate ale reformei sunt, indiferent de ce ar spune unii. Au plecat din sistem judecători și procurori foarte controversați, cu trecut pătat, cu averi de milioane. E un succes. Cu 4-5 ani în urmă asta părea o utopie. Dar e realitate. Vettingul și Pre-Vettingul au fost pornite și unele procese chiar finalizate. Unii au fost eliminați din sistem prin aceste instrumente și în unele funcții din justiție chiar au ajuns persoane integre, inclusiv la CSJ, care pare să aibă o altă față în ultimele luni. Ce nemulțumește e că se putea face mai mult. Sau poate încă nu e prea târziu?
