Principală  —  Blog   —   Editorial/ Relații (ne)diplomatice… de interes…

Editorial Relații (ne)diplomatice… de interes personal

În țara vecină sunt uciși civili, copii, chiar și bebeluși… Nu este cruțat nimeni! Iar ex-președintele R. Moldova, Igor Dodon, în loc să îndemne la pace, îl felicită pe principalul vinovat de aceste atrocități cu „cea de-a 33-a aniversare a stabilirii relațiilor diplomatice” între R. Moldova și F. Rusă. Relațiile diplomatice bilaterale ar însemna că acestea sunt benefice ambelor țări, doar că, în cazul dat, numai una beneficiază, impunându-și supremația asupra celeilalte prin diverse metode: șantaje directe, făcute prin intermediul Mariei Zaharova, al lui Dmitri Peskov și Serghei Lavrov, sau prin șantaje economice, recurgând la embargouri.

În anul curent, se împlinesc 19 ani de embargo la vin impus de F. Rusă. În 2006, atunci când Rusia a impus embargoul, Ghenadi Onișcenko, șeful serviciului fitosanitar rus „Rospotrebnadzor”, a declarat că vinul moldovenesc este „bun doar de vopsit garduri”. Motivul din umbră însă era altul – președintele R. Moldova din acea perioadă, Vladimir Voronin, deși era orientat spre Kremlin și i se subordona acestuia, făcuse câteva declarații  care vizau integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană. Embargoul venise drept răspuns la acele declarații. Mai târziu, în 2013, când Moldova urma să parafeze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, istoria s-a repetat, iar embargoul la vin nu a fost anulat nici până-n prezent.

Acest fapt însă a determinat producătorii locali de vinuri să nu cedeze și să se orienteze spre alte piețe. Drept rezultat, între anii 2014 și 2022, ponderea exporturilor către Uniunea Europeană crește de la 15% la peste 60%, în timp ce exporturile către Rusia scad sub 10%. În prezent, vinurile moldovenești ajung pe rafturile din 75 de țări, iar Uniunea Europeană a devenit principala destinație.

Embargoul la vin nu este însă singura restricție impusă de Rusia. În ultimii douăzeci de ani, Kremlinul a impus cel puțin șapte interdicții pentru produsele moldovenești, inclusiv embargouri la fructe și legume, dar și suspendarea importurilor de carne din R. Moldova.

Recent, Moscova a impus o nouă restricție, care interzice transportatorilor rutieri de mărfuri din R. Moldova să intre pe teritoriul Rusiei, inclusiv pentru tranzit. La fel ca și embargourile anterioare, care au fost făcute în contextul unor decizii sau declarații politice, ultima restricție tot a fost instituită cu scopul de a pune presiuni în ajunul alegerilor parlamentare, care se vor desfășura în toamna acestui an.

Aceste restricții însă vor afecta și companiile de pe malul stâng al Nistrului, deoarece exporturile acestora trec prin vama R. Moldova. Pe de altă parte, un indicator-cheie este faptul că regiunea transnistreană, o zonă separatistă din R. Moldova susținută de Rusia, la fel ca și malul drept, exportă mai mult de jumătate din producția sa în țările (!) europene – peste 70% din exporturile regiunii nerecunoscute sunt direcționate anume spre UE.

Între timp, rafturile magazinelor din R. Moldova sunt pline cu produse rusești. Nimeni nu pune în discuție problema calității a produselor date, și nici latura umană a importurilor acestora, în contextul în care ocupanții ruși omoară civili chiar la hotarul țării noastre. Zilele trecute, pe 4 aprilie, în urma lansării unei rachete rusești în Krivîi Rih, au fost ucise 19 persoane, dintre care 9 copii. Iar de la începutul războiului pe scară largă, în Ucraina au fost uciși cel puțin 12 460 de civili. Dintre aceștia, peste 680 sunt copii.

Pe fundalul acestor tragedii, Dodon îl felicită pe Putin, dar nu face nicio declarație în care să-l îndemne să pună capăt vărsării de sânge. Și nici nu o va face! Pentru că, de facto, nu e vorba despre „relații diplomatice” între două țări, ci despre legături bazate pe interese  personale între doi indivizi: unul având boala avariției, iar altul fiind un narcisist cu mania puterii.