Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Avem nevoie de Lăpuşneanu

Avem nevoie de Lăpuşneanu

De două săptămâni, suntem în război comercial cu Rusia… În apărarea R. Moldova s-a ridicat toată Europa şi America. România a bătut în toate porţile lumii pentru a cere sprijin R. Moldova. Câte ONG-uri au protestat la Chişinău? Deocamdată, niciunul. ONG-urile, la fel ca şi partidele politice, sunt din aceeaşi categorie de interese, numai că se cheamă diferit. Şi unii, şi alţii au trădat strada, doar că au făcut-o şi o fac în mod diferit… 

Mi-am amintit zilele acestea de Lăpuşneanu – marele domnitor, iar alături de el şi de boierimea hidoasă şi vânzătoare de ţară care-l înconjura, de vornicul Moţoc, de şmecherii de Stroici şi Spanciok, dar şi de “prostimea” care se adunase şi striga în faţa Curţii domneşti: “Capul lui Moţoc vrem”, după ce “frunzărisem” mai multe comentarii pe site-ul ZdG. Cineva, X, care elogia presa că este singura care mai rămâne pe baricade şi nu vrea să lase steagul jos (deşi nici aici nu e după cum pare), scria tot acolo, plin de regrete, că avem o societate amorfă, surdă, mută, văduvită de spiritul solidarităţii, că strada nu mai are niciun fel de reflexe la toată mizeria din societate. “Oamenii simpli nu vor sau nu-s capabili să facă ni-mi-ca, parc-ar fi atrofiaţi, iar dacă încerci să-i trezeşti la viaţă, se uită la tine de parcă ai fi de pe altă planetă”, scrie X. S-ar putea. Dar să nu uităm că a fost şi altfel.

Strada – eroul vremii

Să revenim imaginar la sfârşitul anilor ‘80, începutul anilor ‘90, secolul trecut. Doar cei care s-au născut după 1989 pot să nu ţină minte că nimic din marile lucruri care s-au întâmplat la acea vreme, în această bucăţică de Moldovă periferică, nu s-a făcut fără implicarea oamenilor simpli, ai străzii. Ei, strada, au fost eroii vremii. Cenaclul Mateevici, mitingurile Frontului Popular, Marile Adunări Naţionale, Podurile de Flori, retragerea armatei ruse (sovietice) din Basarabia, Primul Parlament, Declararea Independenţei, Simbolica Naţională (imn, drapel, stemă), Limba Română, Grafia Latină, Istoria Românilor, deetatizarea partidului comunist şi scoaterea lui în afara legii – toate acestea şi multe altele s-au întâmplat graţie puterii străzii. Exact ca şi în cazul cu “capul lui Moţoc”. Forţa străzii conta. Şi voia străzii. Şi cuvântul ei, la fel. Primul parlament, în primul an de activitate, nu a scăpat nemonitorizat de stradă nicio zi. Voia şi deciziile mitingurilor populare erau lege, chiar dacă nescrisă, pentru deputaţi şi pentru miniştri. Abaterile de la regulă se sancţionau dur. În stilul străzii. Imediat şi direct la ieşirea din sălile de şedinţă ale Parlamentului sau Guvernului. Strada nu doar că monitoriza, dar şi gestiona activitatea Parlamentului şi a Guvernului. Aşa era până când acest stat a fost pus pe roate. Dacă nu ar fi fost strada, şi lucrurile ar fi fost lăsate, ca şi azi, la discreţia “Stroic”-ilor şi “Spancioc”-ilor din Parlament sau din Guvern, cu siguranţă, demult ne înghiţea Rusia, odată cu referendumul unional al lui Elţin.

Capul lui Moţoc

De atunci au trecut ceva ani, suntem pe altă undă, stat trecut pe harta lumii, ne cunoaşte Europa, ne ştie America…. Întrebarea e: ne cunosc de bine? Am devenit mai buni decât eram? Strada, eroii străzii şi lecţiile străzii – ce am făcut cu ele? Slavă Domnului, am avut şi avem alături de noi România, care ne-a acceptat şi ne acceptă indiferent de coerenţele sau incoerenţele din felul nostru de a fi. Tot României mulţumim şi pentru faptul că a insistat, ani la rând, să convingă şi a putut convinge Europa şi America că R. Moldova este altceva decât guvernările de care a avut parte după 1994. Chiar dacă strada nu mai este acolo unde era în 1989, 1990, 1992, 1995, 2003 şi chiar în aprilie 2009. Şi chiar dacă cei care au venit să ia locul străzii – partidele politice şi sectorul neguvernamental – sunt (cu foarte mici excepţii) foarte departe de a fi ceea ce trebuiau să fie. De ce, domnule X, strada nu mai este cea de altădată? De ce activismul ei a cedat? De ce oamenii simpli nu mai sunt în prima linie? E bine ştiut: strada a fost substituită de cei care au jurat să-i joace rolul, într-o altă manieră, ce-i drept, după alte reguli de joc, dar cu aceeaşi misiune: să monitorizeze şi să condiţioneze procesul de guvernare în R. Moldova. La începutul anilor ‘90, în R. Moldova, nu exista niciun partid politic. Azi, nu doar oamenii simpli, dar nici analiştii politici nu le mai duc contul. Rostul? E la vedere. Mai departe de promisiunile electorale ale partidelor şi de dezamăgirile postelectorale ale alegătorilor, R. Moldova nu a mers. Mafie, corupţie, jaf. Sectorul neguvernamental – alt spaţiu public de activitate, chemat şi el să facă, în locul străzii, interesele R. Moldova şi să ţină procesul de guvernare la control. ONG-urile trebuiau să fie ochii, urechile, mintea, conştiinţa şi avocaţii oamenilor simpli în relaţiile cu puterea şi în democratizarea sistemului de guvernare. Din păcate, şi aici lucrurile nu arată mai bine. Partidele, în special cele de la putere, guvernează fără niciun fel de remuşcări sectorul asociativ, iar cei care au rămas pe linia morală şi profesională a sectorului neguvernamental pot fi număraţi pe degete. Sectorul asociativ, mai ales în zona de gestionare a fondurilor băneşti, a fost privatizat de Voronin încă în 2005. Greu de spus cine stăpâneşte azi domeniul, dar, puţin probabil, că “noii” de la putere au lăsat această sferă de afaceri neacoperită. De două săptămâni, suntem în război comercial cu Rusia, după noul embargo impus de Moscova la vinurile moldoveneşti. În apărarea R. Moldova s-a ridicat Parlamentul European, Consiliul Europei, statele-membre UE, şefi de state, mai mulţi ambasadori străini acreditaţi la Chişinău, inclusiv Ambasada SUA. România, la nivelul Preşedinţiei, Guvernului, Ministerului de Externe, parlamentarilor europeni, a bătut în toate porţile lumii pentru a cere sprijin şi solidarizare cu R. Moldova. Câte ONG-uri au protestat la Chişinău? Câte partide?

ONG-urile, la fel ca şi partidele politice, sunt din aceeaşi clasă de interese, doar că se cheamă diferit. Şi unii, şi alţii au trădat strada, doar că au făcut-o şi o fac în mod diferit. În esenţă, însă, joacă la fel, fiind, cu foarte mici excepţii, aceiaşi Stroici, Spancioci, Moţoci. Soluţia? Avem nevoie de un Lăpuşneanu. Şi strada să strige: vrem capul lui Moţoc, al tuturor Moţocilor, de orice gen şi culoare.