Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO, FOTO/ Descinderi în mai…

VIDEO FOTO Descinderi în mai multe cazinouri clandestine de pe teritoriul țării: au fost ridicate substanțe narcotice și mijloace bănești

Sursa foto: Poliția R. Moldova

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger” au descins în mai multe cazinouri clandestine de pe teritoriul țării, dar și în municipiul Chișinău, raioanele Comrat și Soroca, în perioada 10-20 noiembrie 2021.

În unul dintre cazuri a fost deconspirată activitatea ilegală a unei săli de cazinou într-o încăpere din municipiul Chișinău.

Urmare a perchezițiilor, polițiștii au depistat 11 persoane, fiind  ridicate 6 mese de poker, fișe de poker, mijloace bănești, telefoane mobile.

Sala a fost luata în locațiune de la un agent economic, fiind amenajată drept un cazinou.

„O altă descindere în forță a polițiștilor și procurorilor, în comun cu angajații SPIA a MAI, a avut loc în  localitatea Chirsova, raionul Comrat, unde  într-o încăpere își desfășura activitatea ilegală o sală cu jocuri de noroc. În momentul operațiunii, polițiștii au depistat în local 15 persoane. La fel, au fost ridicate mai multe tipuri de substanțe narcotice, un aparat confecționat artizanal pentru consumul marijuanei, un pumnal, mai multe telefoane mobile, fișe pentru joc, precum și circa 40 de mii de lei”, anunță INI.

Totodată s-a stabilit că patru dintre ei au fost anterior judecați pentru furturi, jafuri, trafic de droguri şi apartenență la organizații criminale.

Potrivit INI, actualmente, sunt efectuate măsuri de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanţelor şi atragerea la răspundere a persoanelor vinovate.