Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Șase deputați își retrag semnătura.…

Șase deputați își retrag semnătura. Nu există majoritate parlamentară?!

Șase deputați își vor retrage semnătura de pe actul de constituire a majorității parlamentare. Cel de-al șaptelea deputatul PLDM, Ștefan Creangă nu a prezentat o decizie definitivă în acest sens. Anunțul a fost făcut de către Valeriu Ghilețchi după ședința PLDM. Acesta a declarat că la ședință au fost prezenți doar doi membri ai majorității parlamentare, Vladimir Hotineanu și Ion Balan.

Potrivit lui Ghilețchi, deputații PLDM pledează pentru formarea majorității, dar își vor retrage semnăturile dacă se va insista pe candidatura lui Vladimir Plahotniuc. „Fracțiunea, de asemenea, este de acord cu formarea majorității, noi prin intermediul dlui Streleț urmează să luăm legătura cu colegii din PD. Dacă ei vor fi deschiși pentru desemnarea unei candidaturi care va fi agreată de toți: PLDM, PD,PL și eventual PPEM, atunci vom putea merge la președintele țării,  cu o candidatură care ar întruni toate rigorile înaintate de președintele Nicolae Timofti.”, a menționat Valeriu Ghilețchi pentru ZdG.

Referitor la poziția deputatului Ștefan Creangă, Ghilețchi a declarat că acesta nu a răspuns la telefon. „Am văzut în presă niște declarații unde spunea că este gata să susțină pe dl Plahotniuc în continuare.”

Valeriu Ghilețchi a precizat că cea mai bună soluție în situația actuală ar fi înaintarea unei candidaturi care ar avea sprijin din partea tuturor fracțiunilor.

„Dacă până la ora 21 nu există o soluție, așteptăm o invitație și din partea președintelui țării, dacă ne va solicita opinia, noi ne vom expune. Suntem într-o stare de așteptare. Este necesar de a identifica o altă candidatură pentru a avea o persoană care ar avea mai multă credibilitate, ca să putem mișca țara înainte. Șase persoane cu siguranță își vor retrage semnăturile. Nu suntem sigur la poziția domnului Ștefan Creangă.”, a declarat Ghilețchi după ședința PLDM.

Precizăm că șapte deputați PLDM au semnat la 11 ianuarie o declarație prin care au anunțat că sunt gata să voteze pentru un Guvern PDM. Cei șapte deputați liberal democrați sunt: Vladimir Hotineanu, Ion Bălan, Ştefan Creangă, Nae-Simion Pleşca, Gheorghe Mocanu, Mihaela Spatari, Aliona Goţa.