Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   "Până la finele anului -…

„Până la finele anului – TVR să revină la Chişinău”

Preşedintele Comisiei pentru politică externă, senatorul Titus Corlăţean, l-a primit pe Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, E.S. Dl. Iurie Reniţă, la solicitarea acestuia, se arata intr-un comunicat de presa al Senatului Romaniei, preluat de Romanian Global News.
„În cadrul întâlnirii au fost trecute în revistă relaţiile bilaterale privilegiate dintre cele doua state, în plan politic, economic, cultural, etc.

Cu această ocazie, preşedintele Comisiei pentru politică externă a subliniat importanţa continuării demersurilor pentru finalizarea negocierilor şi Acordului de asociere a Republicii Moldova la UE până la finalul acestui an şi a reiterat sprijinul României în acest sens.

Senatorul a făcut o scurtă prezentare a principalelor momente ale vizitei oficiale la Chişinău, pe care a întreprins-o în cursul săptămânii trecute, la invitaţia omologului său, Igor Corman.

Comisia pentru politică externă a Senatului sprijină accelerarea şi finalizarea procedurilor interne în România pentru ratificarea acordului interguvernamental dintre cele două state, semnat în luna aprilie a acestui an, prin care România acorda Republicii Moldova un ajutor financiar nerambursabil in valoare de 100 de milioane de euro şi va solicita Guvernului român transmiterea la Parlament, în perioada următoare, a proiectului legii de ratificare.

Totodată, cei doi oficiali au avut un schimb de vederi pe marginea definitivării în perioada următoare a cadrului juridic bilateral si au exprimat încrederea cu privire la reglementarea până la sfârşitul anului a problemei retransmiterii programelor Televiziunii Române dincolo de Prut.