Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Noua lege privind statutul Chişinăului:…

Noua lege privind statutul Chişinăului: între controverse şi critici

Acum o săptămână, Parlamentul a adoptat, în lectură finală, noua Lege privind statutul municipiului Chişinău. În favoarea noului statut, propus de Partidul Liberal (PL), au votat deputaţii majorităţii parlamentare, constituită din deputaţi democraţi, liberali şi neafiliaţi. Opoziţia parlamentară s-a pronunţat împotriva votării statutului, fiind nemulţumită de numărul mare de modificări aduse vechii legi, modificări prin care, spun ei, se oferă prerogative extinse primarului general.

Una dintre prevederile cele mai contestate de către reprezentanţii opoziţiei parlamentare este cea conform căreia primarul „numeşte, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu sau de muncă, în condiţiile legii, cu personalul primăriei, pretorii, vicepretorii şi secretarii preturilor de sector, conducătorii subdiviziunilor administraţiei publice municipale (direcţii generale, direcţii, servicii ş.a.), conducătorii de servicii publice, conducătorii instituţiilor publice municipale, conducătorii întreprinderilor municipale; stabileşte atribuţiile de bază ale acestora; conduce şi controlează activitatea acestora, contribuie la formarea şi reciclarea profesională”.

PPEM şi PSRM au cerut preşedintelui să respingă legea

Legea mai stabileşte organizarea administrativ-teritorială a municipiului Chişinău, care sunt autorităţile administraţiei publice ale municipiului şi care urmează să fie raporturile dintre acestea. De asemenea, noul statut fixează competenţele pe care le vor avea primarul general, viceprimarii şi pretorii, stabileşte modul de constituire şi funcţionare a Consiliului municipal, dar şi modul de formare a bugetului local.

Legea a provocat nemulţumire în cadrul opoziţiei, iar PPEM şi PSRM au cerut preşedintelui Nicolae Timofti să nu promulge legea. Astfel, şeful fracţiunii socialiste din Consiliul Municipal Chişinău, Ion Ceban, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că votarea acestei legi ar fi rezultatul unui târg politic între PL şi PD şi că legea este una ilegală. „Considerăm că această lege este ilegală. Orice decizie de acum încolo primită în baza acestei legi va fi documentată şi contestată”, a spus Ceban.

Pe de altă parte, PPEM a depus marţi, 21 iunie, o sesizare la Curtea Constituţională prin care solicită ca noua Lege cu privire la statutul municipiului Chişinău să fie declarată neconstituţională.

PPEM consideră că Legea adoptată încalcă prevederile esenţiale ale Constituţiei, precum principiul autonomiei locale şi exercitarea mandatului aleşilor locali până la expirarea termenului fără a fi limitaţi în competenţe. „Nu în ultimul rând, această lege neagă votul pe care l-au dat locuitorii mun. Chişinău în alegerile locale din 14 iunie 2015 pentru reprezentanţii lor în CMC, iar votarea acesteia, sub presiunea PL, demonstrează încă o dată că activitatea majorităţii parlamentare este ghidată de alte interese, decât cele ambalate frumos în retorica pro-reforme”, consideră preşedintele PPEM, Iurie Leancă.

Pe 22 iunie, şi PSRM a sesizat Curtea Constituţională în acelaşi subiect.

Activişti civici se declară împotriva acţiunilor de monopolizare a puterii locale în Chişinău

În acelaşi context, organizaţii neguvernamentale şi activişti civici preocupaţi de problemele de dezvoltare urbană din Chişinău, asociate în cadrul Reţelei Civice Urbane, s-au declarat împotriva acţiunilor de monopolizare a puterii locale în capitală. Ei condamnă votarea în lectură finală a noii Legi privind statutul mun. Chişinău de către Parlamentul R. Moldova.

„În urma examinării acestui proiect de lege, am constatat că elementul său de bază se referă doar la modificarea acelor prevederi din legea menţionată, care reglementează atribuţiile Consiliului Municipal Chişinău şi ale Primarului General. În particular, modificările propuse de noua lege vizează reducerea maximă a rolului şi atribuţiilor Consiliului Municipal prin delegarea mai multor atribuţii şi prerogative Primarului General, fapt care va genera, în mod sigur, un dezechilibru al puterii locale în municipiul Chişinău”, susţin activiştii.

Legea votată de Parlament va înlocui vechea Lege privind statutul municipiului Chişinău, în vigoare din 1995.

A.C.