Tudor Zbârnea: recurs la memorie
O foaie albă trezește în mine, mai mereu, un ciudat sentiment de panică. Pentru că acel ceva cu care urmează să fie umplut spațiul gol ține nu doar de inspirație și muncă, ci, mai ales, de responsabilitate. Îi dai celuilalt o palmă, îl inviți la masă, sau, poate, la revoltă, îl chemi să stea la geam sau să fugă pe dealuri – și pentru toate astea și felul în care le-ai spus îți asumi laudele și pedepsele de tot felul în egală măsură.
Afară se face frig și mă gândesc, trăgând cu ochiul când la geam, când la picturi, cum ar fi să te ghemuiești în picturile lui Tudor Zbârnea. Să faci pași timizi, să întorci spatele picturii și apoi, când ești aproape decis să treci mai departe, să fii tras cu putere înăuntru. Să te trezești în cădere liberă, cuprins de frică și, apoi, de o neobișnuită stare de confort. Pentru că ghemuitul în trecut, deși dureros, e reconfortant.
Tendința de introspecție este ca și o coborâre pe lanțul nostru genetic
Când vorbește despre arta sa, Tudor Zbârnea spune că aceasta este „o continuă introspecție, un recurs la valorile oarecum uitate, dar nicidecum tăinuite. În fond, este o trăire care vine verigă cu verigă, ca un lanț întreg, pentru că tendința aceasta de introspecție este ca și o coborâre pe lanțul nostru genetic – tendință de aprofundare și de contopire a marilor culturi, în cele din urmă, sau a marilor religii. Și mai este și o revendicare a unor sentimente legate de memorie și care cred că vin cumva să se manifeste datorită sentimentului uitării”.
Tudor Zbârnea afirmă că viața este sursa de inspirație pentru creațiile sale: „trăim între oameni, evenimente, sentimente, care ne schimbă decorul interior. Totuși, pictura mea nu este legată de prezent, de realitatea imediată. Este un recurs la memorie, este un recurs la ancestral, este lucrarea asta care vine să creeze o anumită armonie celestă și nu are nimic în comun cu ceea ce trăim noi”.
Întrebat despre o lucrare pe care nu a pictat-o încă, dar pe care și-ar dori să o picteze, Zbârnea spune că nu e vorba de o unitate, ci de mai multe. „Și cred că voi face o lucrare care este mai așteptată decât celelalte”, menționează pictorul.
Starea nu trebuie așteptată, ea este tot timpul, ca dragostea
Îi este foarte greu să spună cum anume începe o pictură, „un artist, cred, muncește tot timpul, chiar și când merge în troleibuz. Numai că nu-l face pe artistul atunci. Când ajunge în atelier, însă, îl cheamă formele, gândurile. Până la urmă, pictura e o muncă ca toate celelalte”, relevă Zbârnea. Și adaugă: “creația, ca atare, este cea care vine de la Dumnezeu. În rest, nu este decât multă muncă și nimic altceva decât puterea de detașare de multe lucruri. De confort, de exemplu. Sunt anumite lucruri la care renunți, cum ar fi ieșirile cu prietenii, în natură”.
După părerea artistului, ca să pictezi, trebuie să ai o anumită stare, care, totuși, „nu trebuie așteptată, ea este tot timpul, ca dragostea. Dacă mergi în atelier, acolo lucrurile exterioare se închid și ești doar tu cu tine însuţi. Trebuie să ai doar o stare de dragoste față de ceea ce faci”, opinează Zbârnea.
Consecutivitate pe pereți
Despre expoziția inaugurată de curând la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”, Tudor Zbârnea spune că este una la care a lucrat singur și doar în prima zi a fost ajutat de colegi.
„În cele din urmă, trebuie să recunosc că fiica mea a găsit niște locuri potrivite și a pus în dialog o serie de lucrări pe care le-a înțeles și așa cum le-a înțeles ea, pentru că ea este cea care a urmărit activitatea mea și știe ce fac în atelier”, adaugă pictorul, exprimându-și, în același context, speranța că expoziția va rămâne în amintire ca una bine legată și integră.
Expoziția conține lucrări din trei etape ale creației artistului. Este o singură lucrare din prima etapă. În mare parte, sunt prezente lucrări din ultimii zece ani. „Am adus o selecție din atelier de peste 150 de lucrări, dar în cele din urmă am decis să expun doar aceste 86 de lucrări, deoarece cred că ele sunt legate printr-o anumită coerență, și sper ca aceste lucrări să fie suficiente pentru a convinge pe cineva că pot să fac ceva”, subliniază Zbârnea, care anul trecut a împlinit 60 de ani, astfel că expoziția este oarecum și una aniversară, „ar fi și o coincidență de 35 de ani de muncă în atelier, dar nu are nimic asta cu ceea ce am făcut eu”, mai spune Zbârnea.
Muzeul Național de Artă a Moldovei este o pagină importantă din viața sa, Tudor Zbârnea este director al MNAM. „Eu m-am dedat foarte mult muzeului, ultimii aproape 15 ani, dintre care 12 m-am ocupat de restaurări. Sunt aproape șef de șantier. Cred că la începutul lunii noiembrie vom deschide ușile muzeului”, menționează, în încheiere, artistul.
