INTERVIU: Sărăcia naşte sărăcie în creier

Interviu cu Ruslan Sochircă, formator de educaţie alternativă

— Sunteţi un formator de educaţie alternativă. Ce presupune acest lucru şi de unde a apărut necesitatea apariţiei unei astfel de educaţii?

— Lucrez de mult timp cu copi­ii. În anul 2002 am lan­sat şi pro­iec­tul „Tine­rii schim­bă lumea”. Cu mai mulţi volun­ta­ri, încer­cam să facem ceea ce nu era în cur­ri­cu­lu­mul şco­lar, care am înţe­les că nu are nicio legă­tu­ră cu rea­li­ta­tea. Tot­o­da­tă, pen­tru schim­ba­rea cur­ri­cu­lu­mu­lui şco­lar era nevo­ie de mult timp. De ace­ea, aveam impre­sia că fugim în urma tre­nu­lui care este în con­ti­nuă miş­ca­re. Ast­fel a şi venit ide­ea edu­ca­ţi­ei alter­na­ti­ve, o edu­ca­ţie care să facă con­e­xiu­nea cu rea­li­ta­tea, să-i facă să gân­deas­că pe copii şi să fie acti­vi civic. La înce­put, aveau impre­sia că tre­bu­ie să le ofe­re totul sta­tul. I-am învă­ţat să facă pro­iec­te şi să acţio­ne­ze, dar nu să aştep­te. Alter­na­ti­vă ar fi adu­ce­rea unei infor­ma­ţii pen­tru copii care lip­seş­te la şcoa­lă, pe alte căi.

— Cum a „acceptat” Ministerul Educaţiei ideea de educaţie alternativă?

— Epo­pe­ea cu Minis­te­rul Edu­ca­ţi­ei a fost… des­tul de scur­tă. Atun­ci când am vrut să dis­cu­tăm cu ei, s-a schim­bat minis­trul. Aceas­tă schim­ba­re con­ti­nuă a guver­ne­lor a cre­at un haos şi a afec­tat mult şi sis­te­mul de învă­ţământ. Cei de la Insti­tu­tul Naţio­nal de Edu­ca­ţie au avut o ati­tu­di­ne favo­ra­bi­lă faţă de o ast­fel de edu­ca­ţie – când pui accent pe rea­li­tă­ţi­le de zi cu zi, dar nu rămâi doar la nivel de teo­rie. Au zis că e o idee bună, doar că ar fi nevo­ie de o cur­ri­cu­lă amplă. De ace­ea, ne-am gân­dit că pasul nos­tru urmă­tor este să facem ceva pen­tru pro­fe­so­ri, să orga­ni­zăm cur­su­ri gra­tu­i­te pen­tru ei, ca să le ară­tăm ce ar putea face ca lecţi­i­le lor să devi­nă mai inte­re­san­te şi copi­ii să poa­tă asi­mi­la cât mai bine infor­ma­ţia. Ori­ce schim­ba­re în sis­te­mul de edu­ca­ţie este ane­vo­ioa­să şi are de par­curs un drum atât de lung, cu o serie de rapoar­te. De ace­ea, este mai uşor să ajun­gi la pro­fe­so­ri şi să-i edu­ci, să le ofe­ri o alter­na­ti­vă, o posi­bi­li­ta­te de a pre­da alt­fel. Să mul­ti­pli­ci expe­rienţa ta cu pro­fe­so­rii. Este tim­pul să urcăm în acel tren, şi să nu mai aler­găm după el. Să înţe­le­gem că tre­bu­ie să schim­băm volu­mul de mate­rii pre­da­te, care nu fac decât să obo­seas­că ele­vii şi să-i sileas­că să înveţe super­fi­ci­al. Nicio cir­cu­la­ră a Minis­te­ru­lui Edu­ca­ţi­ei, semi­na­re sau trai­nin­gu­ri nu-i vor face pe copii mai cre­a­ti­vi.

— Cât ar cheltui o şcoală ca să permită unui profesor de chimie sau fizică să demonstreze tot felul de experimente, dar nu doar să le descrie?

— Nu ştiu cât ar tre­bui să chel­tu­ie o şcoa­lă pen­tru acest lucru. Însă, noi facem o serie de expe­ri­men­te chi­mi­ce şi fizi­ce cu cost redus. Toa­te mate­ri­a­le­le pe care le folo­sim sunt iefti­ne şi le puteţi găsi chiar aca­să, cum ar fi: mina din cre­ion, baloa­ne, sti­cle de plas­tic, cuie, bucă­ţi de car­ton, cea­pă, car­to­fi, riglă, cio­can etc. Tre­bu­ie doar să ai abi­li­ta­tea de a face aces­te expe­ri­men­te, inven­ta­te de oame­ni de şti­inţă noto­rii: Bohr, Ein­ste­in. Ei le făceau ca să atra­gă stu­denţii. Aces­te lucru­ri pot fi făcu­te sim­plu. De exem­plu, iei un balon, îl umfli şi îl apeşi pe o supra­fa­ţă pe care cuie­le stau cu vâr­ful ascu­ţit în sus. Balo­nul nu se va spar­ge, pen­tru că se cre­ea­ză efec­tul de den­si­ta­te. Cel mai curi­os este că den­si­ta­tea fun­cţio­nea­ză în cazul obiec­te­lor dure (cui­ul) şi moi (balo­nul).

— Spuneaţi, într-un studiu, că oamenii din R. Moldova îşi aleg primari mai în vârstă, trecuţi de 45 de ani. De ce ar fi influenţată această alegere?

— Pe baza ace­lui stu­diu am ana­li­zat în spe­cial ale­ge­ri­le loca­le din 2014. Am văzut că opţiu­nea elec­to­ra­tu­lui au fost can­di­da­ţii în vâr­stă. Înseşi par­ti­de­le nu delea­gă oame­ni tine­ri pen­tru ast­fel de fun­cţii. De ase­me­nea, am obser­vat că acest lucru a fost şi moti­vul pen­tru care un număr foar­te mic de tine­ri au par­ti­ci­pat la ace­le ale­ge­ri. Dacă tână­rul vede doar per­soa­ne în vâr­stă care can­di­dea­ză, nici nu va fi activ la ale­ge­ri, pen­tru că se sim­te extras din con­text.

— Ce părere aveţi despre afirmaţiile şi pornirile lui Dodon privind istoria Moldovei?

— Dodon jon­glea­ză cu niş­te momen­te. Isto­ria nu este ceva rigid, ea este uşor mai fle­xi­bi­lă, mai ales cea a R. Mol­do­va. Cu atât mai mult că, în sec. XIX, când s-au cre­at naţiu­ni­le noi, nu am par­ti­ci­pat la acest pro­ces. Ast­fel, am rămas la nive­lul patri­o­tis­mu­lui local.

— Şcoala distruge creativitatea copiilor?

— Nu pot să spun că o dis­tru­ge, dar n-o dezvol­tă. De fapt, fie­ca­re peri­oa­dă îşi are pro­pri­ii săi copii. În civi­li­za­ţia uma­nă n-a mai fost nici­o­da­tă o gene­ra­ţie de ele­vi care să fie puşi în peri­col de suprain­for­ma­ţie. Până acum, era un defi­cit de infor­ma­ţie, iar şcoa­la era un cen­tru unde puteai să pri­meş­ti infor­ma­ţie. Pro­fe­so­rii şi bibli­o­te­ca erau pur­tă­to­rii de infor­ma­ţie. În lumea anti­că, pro­fe­so­rii te puteau aju­ta şi să înţe­le­gi infor­ma­ţia. Nu degea­ba la Cam­bri­d­ge şi Oxford şi acum cămi­ne­le stu­denţeş­ti se află în ace­lea­şi clă­di­ri cu cele ale pro­fe­so­ri­lor. Adi­că, ei locu­iesc în ace­la­şi cam­pus, mănân­că ace­ea­şi pâi­ne, beau ace­ea­şi cafea, ca să fie un fel de sim­bi­o­ză între ei. Acum, acest lucru se mai numeş­te coa­chi­ng. Gene­ra­ţia actu­a­lă de copii se con­frun­tă cu un sur­plus de infor­ma­ţie, şi aceas­ta este o pre­mie­ră în isto­rie. Ast­fel, eu văd cum copi­ii sunt puşi în faţa mai mul­tor impe­di­men­te şi gre­u­tă­ţi. Ceea ce noi con­si­de­răm o oport­u­ni­ta­te pen­tru ei este, de fapt, o difi­cul­ta­te – ei tre­bu­ie să facă faţă unui flux enorm de infor­ma­ţie. Cre­a­ti­vi­ta­tea face par­te din acel spi­rit de curi­o­zi­ta­te îmbi­nat cu explo­ra­rea. Tu tre­bu­ie să explo­re­zi lumea, dar cum să faci asta când totul ţi-e dat de-a gata? E foar­te greu.

Ruslan Sochir­că pre­zin­tă cum func­țio­nea­ză efec­tul den­si­tă­ții între un balon și cuie

— Sunt cărţile depăşite?

— Eu, de fapt, observ că citi­tul înce­pe să „reîn­vie”. Cred că asta este sin­gu­ra moda­li­ta­te de a acu­mu­la infor­ma­ţie care-ţi face pro­pri­ul spi­rit ana­li­tic să lucre­ze şi îţi dezvol­tă ima­gi­na­ţia, deşi însu­şi lim­ba­jul nos­tru nu faci­li­tea­ză comu­ni­ca­rea. Toa­te ima­gi­ni­le pe care le avem în cap sunt foar­te slab reda­te de cuvin­te, sunt momen­te când omul vrea să spu­nă mul­te, dar lim­ba­jul sărac îl limi­tea­ză, îi taie avân­tul. Pose­dăm prost lim­ba româ­nă şi de ace­ea vor­bim în ima­gi­ni.

— În ce măsură influenţează felul în care este percepută religia la noi interesul copiilor pentru ştiinţă?

— Reli­gia nu opreş­te curi­o­zi­ta­tea, invers – ea poa­te să o sti­mu­le­ze: „bate şi ţi se va des­chi­de”. Eu aş spu­ne că omul tre­bu­ie să înveţe toa­tă via­ţa. Noi ne con­frun­tăm în pre­zent cu ceea ce se chea­mă efec­tul Dunning-Kruger, care a fost sta­bi­lit încă în anii ’70: asta e atun­ci când oame­nii incom­pe­tenţi nu văd greşe­li­le pe care le fac din cau­za incom­pe­tenţei lor. E un efect para­do­xal. Şi iată, la noi, mai pes­te tot, se vede aceas­tă incom­pe­tenţă, pen­tru că vor­bim şi de super­fi­ci­a­li­ta­tea infor­ma­ţi­ei, care este foar­te mul­tă şi, prin urma­re, e ana­li­za­tă doar super­fi­ci­al. Prac­tic, nu rezi­ş­ti flu­xu­lui de infor­ma­ţie şi stu­dii pro­fun­de aproa­pe nu se fac. De exem­plu, dacă e să împa­rţi muzi­ca lui Cho­pin în vreo cin­ci părţi, dintr-o sec­venţă de 20 de minu­te poţi face cam cin­ci pie­se de genul celor con­tem­po­ra­ne. Omul nu se mai pătrun­de de ceea ce află, iar fără stu­dii pro­fun­de nu poa­te fi vor­ba de pasiu­ne. Exis­tă o teo­rie a lui Lev Gumi­li­ov care vor­beş­te des­pre pasio­na­li­ta­te: oame­nii pasio­na­li apar în momen­te ale civi­li­za­ţi­ei când nime­ni nu cre­de că ei pot apă­rea, şi ei schim­bă lumea, sunt cei de genul lui Coper­nic, Gali­lei, Gior­da­no Bru­no. Noi, prac­tic, dis­tru­gem pasio­na­lii, şi asta se întâm­plă anu­me din cau­za super­fi­ci­a­li­tă­ţii stu­di­i­lor. Ast­fel, apar incom­pe­tenţii. Cel mai curi­os e că nici noi nu putem vedea incom­pe­tenţa lor dacă nu sun­tem spe­cia­li­ş­ti, iar incom­pe­tenţa poa­te fi pes­te tot. Eu m-aş teme de un incom­pe­tent care mer­ge la o cen­tra­lă ato­mi­că.

— Bine, dar nici părinţii nu sunt curioşi şi adesea refuză să se informeze, ca mai apoi să le explice copiilor anumite fenomene…

— Avem acest tri­nom: profesor-elev-părinte. Ide­ea e că acum părin­te­le tre­bu­ie să fie model pen­tru copil, nu mai e pro­fe­so­rul pur­tă­to­rul de infor­ma­ţie, ci părin­te­le. Copi­lul copi­a­ză com­por­ta­men­tul părin­te­lui. El nu va face ce i se spu­ne, ci ceea ce vede că face adul­tul. De ace­ea, e nevo­ie de meto­de noi de abor­da­re a edu­ca­ţi­ei, şi ele nu tre­bu­ie să por­neas­că de unde­va de sus, ci de jos, de la pro­fe­so­ri.

— Adică, profesorii trebuie să fie mai activi…

— Şti­ţi cum e, exis­tă acea lică­ri­re… Copi­lul tre­bu­ie să vadă acea lică­ri­re la pro­fe­sor.

— Dar de ce este tot mai puţin atractivă pentru tineri profesia de învăţător?

— Pro­fe­so­rii ar tre­bui să fie uşor lip­si­ţi de ambi­ţii, să le pla­că copi­ii şi să fie curi­oşi. Ei fac par­te dintr-o cate­go­rie sepa­ra­tă de oame­ni. Din păca­te, aceas­tă cate­go­rie s-a ames­te­cat cu indi­vi­zi care au ajuns întâm­plă­tor să pre­dea în şco­li. Ca să revi­nă inte­re­sul de altă­da­tă, e nevo­ie de voinţa soci­e­tă­ţii.

For­ma­to­rul de edu­ca­ție alter­na­ti­vă pre­zin­tă mai mul­te expe­ri­men­te la șco­li­le din Mol­do­va. „Vreau ca copi­ii să învețe alt­fel chi­mia și fizi­ca”, recu­noaș­te Ruslan Sochir­că

— Cum ar trebui să fie „construită” o lecţie bună?

— Este nevo­ie să apli­căm noi meto­de de pre­da­re pen­tru gene­ra­ţia care vine. Meto­de­le folo­si­te acum sunt demo­da­te şi deloc uti­le pen­tru noua gene­ra­ţie. Cei care fac ora­rul lecţi­i­lor tre­bu­ie să ţină cont şi de fap­tul că lecţia de chi­mie nu poa­te urma după lecţia de mate­ma­ti­că, iar lecţia de româ­nă după cea de edu­ca­ţie fizi­că. Ora­rul tre­bu­ie făcut în aşa fel încât dis­ci­pli­na rea­lă să vină după cea uma­nis­tă. Lecţi­i­le cu pro­fil real tre­bu­ie să fie dimi­nea­ţa, când cre­ie­rul este mai odih­nit şi pre­gă­tit să asi­mi­le­ze mai mul­tă infor­ma­ţie com­pli­ca­tă. Ast­fel, tre­bu­ie să exis­te un con­cept de edu­ca­ţie total nou. Mai ales acum, când foar­te mulţi copii sufe­ră de sin­dro­mul de nea­tenţie şi hipe­rac­ti­vi­ta­te, cau­za­te nu doar de ali­men­ta­ţie, ci şi de rit­mul alert al vieţii. Bine ar fi să pre­luăm şi une­le prac­ti­ci de rela­xa­re şi con­cen­tra­re ale chi­ne­zi­lor. De ase­me­nea, pro­fe­so­rii ar tre­bui să încer­ce să trans­for­me ori­ce exer­ci­ţiu într-o isto­rie. Ca să tre­zeş­ti curi­o­zi­ta­tea copi­lu­lui şi să-l faci să gân­deas­că mai bine, tre­bu­ie să-l aju­ţi să-şi ima­gi­ne­ze ceea ce-l întrebi sau îi expli­ci. Tot­o­da­tă, nici cur­ri­cu­lu­mul şco­lar nu ar tre­bui să fie atât de încăr­cat, încât să nu per­mi­tă pro­fe­so­ri­lor să expli­ce mai mult un subiect mai difi­cil.

— Avem nevoie de mai multă teorie sau practică pentru a studia şi înţelege un subiect? Care ar fi raportul prezentat în procente?

— Mereu am fost adep­tul prac­ti­cii. Teo­rie – 30 la sută, res­tul prac­ti­că. Nu tre­bu­ie să ne gră­bim. Este nece­sar ca atun­ci când faci ceva să faci bine, iar ca să înţe­le­gi bine tre­bu­ie să expe­ri­men­te­zi şi să pui în prac­ti­că ceea ce stu­die­zi. Cred că ori­ce lucru tre­bu­ie să fie învă­ţat. Noi am uitat de capa­ci­ta­tea de a învă­ţa, a explo­ra.

— Cât de utile sunt temele pentru acasă care consumă tot timpul liber al copilului?

— Fap­tul că copi­lul, după ore isto­vi­toa­re la şcoa­lă, vine aca­să şi, în loc să citeas­că ceva pen­tru el, să iasă afa­ră cu pri­e­te­nii sau să-şi petrea­că tim­pul liber ală­tu­ri de părinţi, este nevo­it să-şi facă teme­le ore în şir dis­tru­ge capa­ci­ta­tea copi­lu­lui de a se orien­ta în via­ţă. Lecţia tre­bu­ie să fie con­stru­i­tă în aşa fel încât ele­vul să iasă din cla­să cu infor­ma­ţia nece­sa­ră, iar tema pen­tru aca­să să fie supli­ni­toa­re sau cre­a­ti­vă. De fapt, la noi, tema pen­tru aca­să este ca o rană des­chi­să nu doar pen­tru copii, ci şi pen­tru părinţi. Din cla­sa I-a se cre­ea­ză obi­ş­nu­inţa că mai întâi părin­te­le tre­bu­ie să înţe­lea­gă tema şi apoi să i-o expli­ce copi­lu­lui, dar nu pro­fe­so­rul, cum ar fi corect. Este un pro­verb gre­cesc: vinul nou tre­bu­ie să-l tor­ni în bur­duf nou, pen­tru că dacă îl tor­ni într-un bur­duf vechi, aces­ta va cră­pa. Ast­fel şi în sis­te­mul nos­tru de învă­ţământ: încer­căm să tur­năm vin nou într-un bur­duf foar­te vechi şi ne uimim de ce nu fun­cţio­nea­ză totul bine.

— Problemele noastre cu sărăcia vin şi de la modul în care este percepută educaţia?

— De la inde­pen­denţă încoa­ce, sun­tem o ţară care tră­ieş­te cu rezol­va­rea pro­ble­me­lor de moment. Din cau­za incom­pe­tenţei, ne gân­dim mereu la lucru­ri majo­re, dar nu avem încre­de­re în fap­tul că şi un grup mic poa­te face ceva esenţi­al pen­tru comu­ni­ta­te. La noi, sără­cia naş­te sără­cie în cre­ier. S-a cre­at o sără­cie enor­mă în cre­ier şi în aspi­ra­ţii.

— Influenţează nivelul de inteligenţă al omului nivelul lui de moralitate?

— Nu cred că mora­li­ta­tea mer­ge în pas cu inte­li­genţa. Să ne închi­puim că un far­ma­cist, îna­in­te de a crea medi­ca­men­tul împo­tri­va unei boli, mai întâi cre­ea­ză boa­la. Exis­tă ter­me­nul de eco­lo­gie a şti­inţei, care pre­su­pu­ne că îna­in­te de a face ceva tre­bu­ie să ana­li­ze­zi şi să măso­ri fie­ca­re pas, ca să te asi­gu­ri că prin acţiu­ni­le tale nu vei dis­tru­ge nimic. Însă oame­nii nu întot­dea­u­na ţin cont de acest lucru. Oame­nii au reu­şit de mul­te ori să mur­dă­reas­că albul ima­cu­lat. Ace­la­şi lucru s-a întâm­plat cu cine­ma­to­gra­fia, cu inter­ne­tul. Ambe­le au fost cre­a­te pen­tru a ne edu­ca şi a ne face via­ţa mai uşoa­ră, însă noi le-am trans­for­mat într-o plat­for­mă cu mult gunoi.

— Care ar fi partea cea mai frumoasă a ştiinţei?

— Şti­inţa este fru­moa­să prin fap­tul că expli­că o serie de lucru­ri, efec­te care ni se par magi­ce. De ase­me­nea, prin labo­ra­toa­re­le şti­inţi­fi­ce reu­şim să des­co­pe­rim talen­te­le copi­i­lor, care sunt capa­bi­li să inven­te­ze ceva cu totul spe­cial. De fapt, toţi copi­ii au foar­te mul­te abi­li­tă­ţi, care însă sunt inhi­ba­te de ore­le mono­to­ne şi nein­spi­ra­te de la şcoa­lă. Reu­şeş­ti să edu­ci şi să dezvo­lţi abi­li­tă­ţi­le unui copil atun­ci când vii la ore infor­mat, inspi­rat şi feri­cit că reu­şeş­ti să faci ceea ce îţi pla­ce cu ade­vă­rat. În caz con­trar, nu reu­şeş­ti nimic.

Pentru conformitate, Aliona CIURCĂ şi Tatiana BEGHIU

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul sa nu publicam sau sa ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ura de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Lulu

    Greu de spus des­pre ce este arti­co­lul dar la sigur nu des­pre oame­ni care schim­ba lumea.

    Sti­ti cum se spu­ne sunt oame­ni care cos­ta cit un con­ti­nent.

    Pina la urma asta ii Republ;ica Mol­do­va si aicea nimic nu lucrea­za da si fie­ca­re coment e mode­rat seri­os.

    Demo­cra­tie?
    Mai avem vreo 100 de ni minim.

    Ia sa vede­ti ca acest coment ar putea apa­rea.

  2. tolea mereuta

    Ori­ce comen­tA­RIU este bun cred eu daca ne ara­ta o parere,Parerea mea este ca si eu cred ca inva­ta­rea baza­ta 70%pe prac­ti­ca si numai 30%pe teo­rie mi se pare corecta.iar citi­tul ne aju­ta sa selec­tam ce este bun si ce este rau pe inter­net si nu numai,La fel mese­ria de invatator/pedagog/dascal este cred o pro­fe­sie care cere talent,omenie si mun­ca cu ele­vul care este frumoasa,dar grea,,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *