INTERVIU: Sărăcia naşte sărăcie în creier

Interviu cu Ruslan Sochircă, formator de educaţie alternativă

— Sunteţi un formator de educaţie alternativă. Ce presupune acest lucru şi de unde a apărut necesitatea apariţiei unei astfel de educaţii?

— Lucrez de mult timp cu copiii. În anul 2002 am lansat şi proiectul „Tinerii schimbă lumea”. Cu mai mulţi voluntari, încercam să facem ceea ce nu era în curriculumul şcolar, care am înţeles că nu are nicio legătură cu realitatea. Totodată, pentru schimbarea curriculumului şcolar era nevoie de mult timp. De aceea, aveam impresia că fugim în urma trenului care este în continuă mişcare. Astfel a şi venit ideea educaţiei alternative, o educaţie care să facă conexiunea cu realitatea, să-i facă să gândească pe copii şi să fie activi civic. La început, aveau impresia că trebuie să le ofere totul statul. I-am învăţat să facă proiecte şi să acţioneze, dar nu să aştepte. Alternativă ar fi aducerea unei informaţii pentru copii care lipseşte la şcoală, pe alte căi.

— Cum a „acceptat” Ministerul Educaţiei ideea de educaţie alternativă?

— Epopeea cu Ministerul Educaţiei a fost… destul de scurtă. Atunci când am vrut să discutăm cu ei, s-a schimbat ministrul. Această schimbare continuă a guvernelor a creat un haos şi a afectat mult şi sistemul de învăţământ. Cei de la Institutul Naţional de Educaţie au avut o atitudine favorabilă faţă de o astfel de educaţie – când pui accent pe realităţile de zi cu zi, dar nu rămâi doar la nivel de teorie. Au zis că e o idee bună, doar că ar fi nevoie de o curriculă amplă. De aceea, ne-am gândit că pasul nostru următor este să facem ceva pentru profesori, să organizăm cursuri gratuite pentru ei, ca să le arătăm ce ar putea face ca lecţiile lor să devină mai interesante şi copiii să poată asimila cât mai bine informaţia. Orice schimbare în sistemul de educaţie este anevoioasă şi are de parcurs un drum atât de lung, cu o serie de rapoarte. De aceea, este mai uşor să ajungi la profesori şi să-i educi, să le oferi o alternativă, o posibilitate de a preda altfel. Să multiplici experienţa ta cu profesorii. Este timpul să urcăm în acel tren, şi să nu mai alergăm după el. Să înţelegem că trebuie să schimbăm volumul de materii predate, care nu fac decât să obosească elevii şi să-i silească să înveţe superficial. Nicio circulară a Ministerului Educaţiei, seminare sau traininguri nu-i vor face pe copii mai creativi.

— Cât ar cheltui o şcoală ca să permită unui profesor de chimie sau fizică să demonstreze tot felul de experimente, dar nu doar să le descrie?

— Nu ştiu cât ar trebui să cheltuie o şcoală pentru acest lucru. Însă, noi facem o serie de experimente chimice şi fizice cu cost redus. Toate materialele pe care le folosim sunt ieftine şi le puteţi găsi chiar acasă, cum ar fi: mina din creion, baloane, sticle de plastic, cuie, bucăţi de carton, ceapă, cartofi, riglă, ciocan etc. Trebuie doar să ai abilitatea de a face aceste experimente, inventate de oameni de ştiinţă notorii: Bohr, Einstein. Ei le făceau ca să atragă studenţii. Aceste lucruri pot fi făcute simplu. De exemplu, iei un balon, îl umfli şi îl apeşi pe o suprafaţă pe care cuiele stau cu vârful ascuţit în sus. Balonul nu se va sparge, pentru că se creează efectul de densitate. Cel mai curios este că densitatea funcţionează în cazul obiectelor dure (cuiul) şi moi (balonul).

— Spuneaţi, într-un studiu, că oamenii din R. Moldova îşi aleg primari mai în vârstă, trecuţi de 45 de ani. De ce ar fi influenţată această alegere?

— Pe baza acelui studiu am analizat în special alegerile locale din 2014. Am văzut că opţiunea electoratului au fost candidaţii în vârstă. Înseşi partidele nu deleagă oameni tineri pentru astfel de funcţii. De asemenea, am observat că acest lucru a fost şi motivul pentru care un număr foarte mic de tineri au participat la acele alegeri. Dacă tânărul vede doar persoane în vârstă care candidează, nici nu va fi activ la alegeri, pentru că se simte extras din context.

— Ce părere aveţi despre afirmaţiile şi pornirile lui Dodon privind istoria Moldovei?

— Dodon jonglează cu nişte momente. Istoria nu este ceva rigid, ea este uşor mai flexibilă, mai ales cea a R. Moldova. Cu atât mai mult că, în sec. XIX, când s-au creat naţiunile noi, nu am participat la acest proces. Astfel, am rămas la nivelul patriotismului local.

— Şcoala distruge creativitatea copiilor?

— Nu pot să spun că o distruge, dar n-o dezvoltă. De fapt, fiecare perioadă îşi are propriii săi copii. În civilizaţia umană n-a mai fost niciodată o generaţie de elevi care să fie puşi în pericol de suprainformaţie. Până acum, era un deficit de informaţie, iar şcoala era un centru unde puteai să primeşti informaţie. Profesorii şi biblioteca erau purtătorii de informaţie. În lumea antică, profesorii te puteau ajuta şi să înţelegi informaţia. Nu degeaba la Cambridge şi Oxford şi acum căminele studenţeşti se află în aceleaşi clădiri cu cele ale profesorilor. Adică, ei locuiesc în acelaşi campus, mănâncă aceeaşi pâine, beau aceeaşi cafea, ca să fie un fel de simbioză între ei. Acum, acest lucru se mai numeşte coaching. Generaţia actuală de copii se confruntă cu un surplus de informaţie, şi aceasta este o premieră în istorie. Astfel, eu văd cum copiii sunt puşi în faţa mai multor impedimente şi greutăţi. Ceea ce noi considerăm o oportunitate pentru ei este, de fapt, o dificultate – ei trebuie să facă faţă unui flux enorm de informaţie. Creativitatea face parte din acel spirit de curiozitate îmbinat cu explorarea. Tu trebuie să explorezi lumea, dar cum să faci asta când totul ţi-e dat de-a gata? E foarte greu.

— Sunt cărţile depăşite?

— Eu, de fapt, observ că cititul începe să „reînvie”. Cred că asta este singura modalitate de a acumula informaţie care-ţi face propriul spirit analitic să lucreze şi îţi dezvoltă imaginaţia, deşi însuşi limbajul nostru nu facilitează comunicarea. Toate imaginile pe care le avem în cap sunt foarte slab redate de cuvinte, sunt momente când omul vrea să spună multe, dar limbajul sărac îl limitează, îi taie avântul. Posedăm prost limba română şi de aceea vorbim în imagini.

— În ce măsură influenţează felul în care este percepută religia la noi interesul copiilor pentru ştiinţă?

— Religia nu opreşte curiozitatea, invers – ea poate să o stimuleze: „bate şi ţi se va deschide”. Eu aş spune că omul trebuie să înveţe toată viaţa. Noi ne confruntăm în prezent cu ceea ce se cheamă efectul Dunning-Kruger, care a fost stabilit încă în anii ’70: asta e atunci când oamenii incompetenţi nu văd greşelile pe care le fac din cauza incompetenţei lor. E un efect paradoxal. Şi iată, la noi, mai peste tot, se vede această incompetenţă, pentru că vorbim şi de superficialitatea informaţiei, care este foarte multă şi, prin urmare, e analizată doar superficial. Practic, nu rezişti fluxului de informaţie şi studii profunde aproape nu se fac. De exemplu, dacă e să împarţi muzica lui Chopin în vreo cinci părţi, dintr-o secvenţă de 20 de minute poţi face cam cinci piese de genul celor contemporane. Omul nu se mai pătrunde de ceea ce află, iar fără studii profunde nu poate fi vorba de pasiune. Există o teorie a lui Lev Gumiliov care vorbeşte despre pasionalitate: oamenii pasionali apar în momente ale civilizaţiei când nimeni nu crede că ei pot apărea, şi ei schimbă lumea, sunt cei de genul lui Copernic, Galilei, Giordano Bruno. Noi, practic, distrugem pasionalii, şi asta se întâmplă anume din cauza superficialităţii studiilor. Astfel, apar incompetenţii. Cel mai curios e că nici noi nu putem vedea incompetenţa lor dacă nu suntem specialişti, iar incompetenţa poate fi peste tot. Eu m-aş teme de un incompetent care merge la o centrală atomică.

— Bine, dar nici părinţii nu sunt curioşi şi adesea refuză să se informeze, ca mai apoi să le explice copiilor anumite fenomene…

— Avem acest trinom: profesor-elev-părinte. Ideea e că acum părintele trebuie să fie model pentru copil, nu mai e profesorul purtătorul de informaţie, ci părintele. Copilul copiază comportamentul părintelui. El nu va face ce i se spune, ci ceea ce vede că face adultul. De aceea, e nevoie de metode noi de abordare a educaţiei, şi ele nu trebuie să pornească de undeva de sus, ci de jos, de la profesori.

— Adică, profesorii trebuie să fie mai activi…

— Ştiţi cum e, există acea licărire… Copilul trebuie să vadă acea licărire la profesor.

— Dar de ce este tot mai puţin atractivă pentru tineri profesia de învăţător?

— Profesorii ar trebui să fie uşor lipsiţi de ambiţii, să le placă copiii şi să fie curioşi. Ei fac parte dintr-o categorie separată de oameni. Din păcate, această categorie s-a amestecat cu indivizi care au ajuns întâmplător să predea în şcoli. Ca să revină interesul de altădată, e nevoie de voinţa societăţii.

— Cum ar trebui să fie „construită” o lecţie bună?

— Este nevoie să aplicăm noi metode de predare pentru generaţia care vine. Metodele folosite acum sunt demodate şi deloc utile pentru noua generaţie. Cei care fac orarul lecţiilor trebuie să ţină cont şi de faptul că lecţia de chimie nu poate urma după lecţia de matematică, iar lecţia de română după cea de educaţie fizică. Orarul trebuie făcut în aşa fel încât disciplina reală să vină după cea umanistă. Lecţiile cu profil real trebuie să fie dimineaţa, când creierul este mai odihnit şi pregătit să asimileze mai multă informaţie complicată. Astfel, trebuie să existe un concept de educaţie total nou. Mai ales acum, când foarte mulţi copii suferă de sindromul de neatenţie şi hiperactivitate, cauzate nu doar de alimentaţie, ci şi de ritmul alert al vieţii. Bine ar fi să preluăm şi unele practici de relaxare şi concentrare ale chinezilor. De asemenea, profesorii ar trebui să încerce să transforme orice exerciţiu într-o istorie. Ca să trezeşti curiozitatea copilului şi să-l faci să gândească mai bine, trebuie să-l ajuţi să-şi imagineze ceea ce-l întrebi sau îi explici. Totodată, nici curriculumul şcolar nu ar trebui să fie atât de încărcat, încât să nu permită profesorilor să explice mai mult un subiect mai dificil.

— Avem nevoie de mai multă teorie sau practică pentru a studia şi înţelege un subiect? Care ar fi raportul prezentat în procente?

— Mereu am fost adeptul practicii. Teorie – 30 la sută, restul practică. Nu trebuie să ne grăbim. Este necesar ca atunci când faci ceva să faci bine, iar ca să înţelegi bine trebuie să experimentezi şi să pui în practică ceea ce studiezi. Cred că orice lucru trebuie să fie învăţat. Noi am uitat de capacitatea de a învăţa, a explora.

— Cât de utile sunt temele pentru acasă care consumă tot timpul liber al copilului?

— Faptul că copilul, după ore istovitoare la şcoală, vine acasă şi, în loc să citească ceva pentru el, să iasă afară cu prietenii sau să-şi petreacă timpul liber alături de părinţi, este nevoit să-şi facă temele ore în şir distruge capacitatea copilului de a se orienta în viaţă. Lecţia trebuie să fie construită în aşa fel încât elevul să iasă din clasă cu informaţia necesară, iar tema pentru acasă să fie suplinitoare sau creativă. De fapt, la noi, tema pentru acasă este ca o rană deschisă nu doar pentru copii, ci şi pentru părinţi. Din clasa I-a se creează obişnuinţa că mai întâi părintele trebuie să înţeleagă tema şi apoi să i-o explice copilului, dar nu profesorul, cum ar fi corect. Este un proverb grecesc: vinul nou trebuie să-l torni în burduf nou, pentru că dacă îl torni într-un burduf vechi, acesta va crăpa. Astfel şi în sistemul nostru de învăţământ: încercăm să turnăm vin nou într-un burduf foarte vechi şi ne uimim de ce nu funcţionează totul bine.

— Problemele noastre cu sărăcia vin şi de la modul în care este percepută educaţia?

— De la independenţă încoace, suntem o ţară care trăieşte cu rezolvarea problemelor de moment. Din cauza incompetenţei, ne gândim mereu la lucruri majore, dar nu avem încredere în faptul că şi un grup mic poate face ceva esenţial pentru comunitate. La noi, sărăcia naşte sărăcie în creier. S-a creat o sărăcie enormă în creier şi în aspiraţii.

— Influenţează nivelul de inteligenţă al omului nivelul lui de moralitate?

— Nu cred că moralitatea merge în pas cu inteligenţa. Să ne închipuim că un farmacist, înainte de a crea medicamentul împotriva unei boli, mai întâi creează boala. Există termenul de ecologie a ştiinţei, care presupune că înainte de a face ceva trebuie să analizezi şi să măsori fiecare pas, ca să te asiguri că prin acţiunile tale nu vei distruge nimic. Însă oamenii nu întotdeauna ţin cont de acest lucru. Oamenii au reuşit de multe ori să murdărească albul imaculat. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu cinematografia, cu internetul. Ambele au fost create pentru a ne educa şi a ne face viaţa mai uşoară, însă noi le-am transformat într-o platformă cu mult gunoi.

— Care ar fi partea cea mai frumoasă a ştiinţei?

— Ştiinţa este frumoasă prin faptul că explică o serie de lucruri, efecte care ni se par magice. De asemenea, prin laboratoarele ştiinţifice reuşim să descoperim talentele copiilor, care sunt capabili să inventeze ceva cu totul special. De fapt, toţi copiii au foarte multe abilităţi, care însă sunt inhibate de orele monotone şi neinspirate de la şcoală. Reuşeşti să educi şi să dezvolţi abilităţile unui copil atunci când vii la ore informat, inspirat şi fericit că reuşeşti să faci ceea ce îţi place cu adevărat. În caz contrar, nu reuşeşti nimic.

Pentru conformitate, Aliona CIURCĂ şi Tatiana BEGHIU