VOX Ce se întâmplă cu societatea în care trăim? Care este cauza violenței și agresivității îndreptate către persoanele  neajutorate? Cum putem preveni astfel de manifestări?

Cazul Anei-Maria, o tânără de 19 ani însărcinată în 7 luni care a fost omorâtă cu bestialitate, a scandalizat opinia publică. „Ana-Maria a fost omorâtă doar pentru că este femeie. Tragedia Anei-Maria este tragedia noastră, a fiecărei femei”, se spune în mesajul unor organizații neguvernamentale ce activează în domeniul drepturilor omului care au organizat marți, 23 aprilie, în Piața Marii Adunări Naționale (în fața Guvernului) un protest prin care au anunțat că cer să se facă dreptate pentru Ana-Maria, „pentru copilul ei și pentru toate femeile care nu mai pot să-și strige durerea și să-și ceară dreptatea”. „Nu vom accepta ca această tragedie  să fie ignorată, mușamalizată sau trecută ca un alt număr în statistică. Pentru una, pentru toate”, spun organizatorii evenimentului. 

Omorul tinerei de 19 ani nu este însă un caz izolat. În ultima perioadă au fost făcute publice mai multe istorii cutremurătoare. Tot marți, 23 aprilie, Procuratura a informat despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a unui bărbat în vârstă de 65 de ani care și-ar fi abuzat sexual nepoata în vârstă de 5 ani.

La începutul lunii aprilie s-a anunțat că un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că și-a abuzat sexual propria fiică timp de 18 ani, de pe când aceasta avea doar patru ani. Tot în acele zile, instanța de judecată i-a aplicat arest de 30 de zile unui bărbat în vârstă de 32 de ani care în ultimele săptămâni a hărțuit mai multe eleve din clasele primare ale școlilor din sectorul Buiucani al capitalei. În aceeași zi, un alt tânăr în vârstă de 26 de ani a fost recunoscut vinovat pentru abuzul sexual a doi copii  și pentru pornografie infantilă, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Ce se întâmplă cu societatea în care trăim? Care este cauza violenței și agresivității îndreptate către persoanele  neajutorate? Cum putem preveni astfel de manifestări?

Alina Cebotari, directoare executivă  a Asociației Obștești „Femei pentru Femei”

Este extrem, dar extrem de grav ceea ce se întâmplă în societatea noastră. Violența împotriva femeilor nu este o noutate, din păcate. Aceste cazuri ne vorbesc despre faptul că impunitatea este prea mare și că agresorii nu sunt descurajați să comită astfel de crime pentru că știu că nu vor fi pedepsiți. Statul a ratat. Și acest femicid este unul dintre cele mai mari eșecuri ale autorităților. 

Trăim într-o societate profund patriarhală, iar o societate patriarhală este o societate extrem de violentă unde bărbatul este cel care domină și are control asupra femeii. Mai mult ca atât, trecem printr-o perioadă istorică în care se pune mult accent pe forță și putere și se înmulțesc regimurile autoritare, iar acest fapt întărește și mai mult masculinitatea toxică și justifică violența. Un bărbat care omoară o femeie este un bărbat care vrea să dețină controlul absolut asupra ei și se simte îndreptățit să facă asta, pentru că societatea îi amintește zilnic că el e cel care dictează reguli și decide asupra vieții femeii. 

Pentru Ana-Maria deja e prea târziu să facem ceva, însă este imperativ să acționăm ca să nu mai avem astfel de tragedii. Trebuie să schimbăm radical modelul de educație, să educăm băieții să fie responsabili pentru propriile acțiuni, să-și cunoască și să-și controleze emoțiile și să respecte fetele. La fel, trebuie să condamnăm și să sancționăm discursul instigator la ură la adresa femeilor, inclusiv în mediul online. Este îngrozitor ce se întâmplă acolo și cât de mult se justifică violența.

Agresorii trebuie să fie pedepsiți dur. De cele mai multe ori, bărbații care ajung să omoare o femeie nu o fac brusc, ci manifestă comportamente violente de-a lungul timpului, fie în raport cu femeile din familie, fie cu alte femei. Unde este Statul în acest caz? De ce nu intervine? De ce majoritatea autorilor femicidului nu au fost trași la răspundere la timp și ajung să comită astfel de crime? 

Este esențial ca statul să asigure protecție femeilor și fetelor care trec prin violență, să ofere servicii, să creadă femeile, să le ofere un spațiu de încredere și să nu tolereze ca autoritățile să justifice, să normalizeze sau să perpetueze violența. 

Noi, ca societate civilă, este important să contribuim la conștientizare, informare și să punem presiune continuă asupra autorităților, astfel încât siguranța femeilor să rămână o prioritate nu doar la nivel declarativ. Este important ca fiecare dintre noi să creadă femeile din jurul său și să nu tolereze glumițele sexiste, blamarea supraviețuitorilor sau justificarea violenței.

Ludmila Popovici, directoare executivă a Asociației Obștești  RCTV „Memoria”

Trăim într-o societate profund traumatizată, inclusiv din cauza migrației forțate. Într-o societate în care în ultimii 30 de ani, agresivitatea a crescut gradual și oamenii noștri au asistat la violență verbală și psihologică la cele mai înalte niveluri: grădiniță, școală, instituții superioare de învățământ, violență verbală în Parlament. De la violența verbală la cea psihologică este un pas. 

Și cum putem să ne mirăm de ce se întâmplă în păturile mai jos din societate: violența față de femei, violența față de copii. Uneori am impresia că toată lumea trece printr-o tulburare psihică destul de gravă, contaminată de acest virus agresivității. Foarte rar întâlnim persoane care știu ce înseamnă comunicare asertivă și respectul față de alte persoane. De ce nu ne confruntăm cu crime odioase împotriva persoanelor vulnerabile, care nu pot riposta unor persoane agresive? Până la prevenire trebuie să înțelegem foarte bine de ce se întâmplă aceste lucruri.

Avem o mare problemă în Republica Moldova. Instituțiile de stat nu se identifică cu implementarea convenției împotriva torturii și nici cu implementarea altor convenții care apără drepturile persoanelor vulnerabile. Acestea sunt pe hârtie și o dată la patru ani Guvernul raportează la Geneva ce s-a făcut. Dar ce nu s-a făcut, rămâne sub preș. Și ne confruntăm cu fenomene foarte grave în societate cum este tortura, violența față de femei și copii, față de sete și așa mai departe.

Noi de ani de zile am ridicat aceste probleme, am scris rapoarte de alternativă, am inclus recomandări pentru statul R. Moldova. Unele recomandări au fost luate în considerare, altele au rămas pe hârtie. Legea cu privire la reabilitarea victimelor infracțiunilor, legea 137 din 2016, rămâne pe hârtie, fără mecanisme de implementare.

Victimele diferitor forme de violență nu se află în vizorul statului și mai degrabă sunt reduse la tăcere. Orice victimă trecută prin violență extremă se confruntă mai devreme sau mai târziu cu diferite tulburări post-traumatice, iar unul dintre simptomele tulburării de stres post-traumatic este și agresivitatea înaltă. Agresorii familiali pot fi persoane care au trecut prin violență în familie sau prin abuzuri sexuale, dar cel mai des agresorii sunt persoanele cărora li s-a iertat prea mult, li s-a admis prea mult.

Ne-am confruntat cu situații când agresorii în familie erau colaboratori a poliției și a altor instituții de forță, persoane care cred că li se permite totul și li se iartă totul. Și impunitatea naște monștri. Noi avem un exemplu foarte clar: torționarii din 7 aprilie 2009 nu au fost pedepsiți. Acesta fost un semnal dat societății că tortura și violența interumană este tolerată și chiar ascunsă de cei care ar fi trebuit să investigheze aceste cazuri și torționarii care au comis crimele să fie pedepsiți. 

Așa se întâmplă și în cazul violenței în familie,  și în cazuri de violență sexuală asupra femeilor sau fetelor. Victimile nu sunt ajutate, victimile nu sunt înțelese. Cazurile nu sunt documentate și în mare proporție mușamalizate și închise. Oamenii legii care admit, comit, încurajează acțiuni de violență trebuie să fie pedepsiți. În foarte multe cazuri de violență în familie, o spun cu certitudine, ne-am confruntat cu situația când polițiștii încurajau și apărau interesele agresorilor. Ne-am confruntat cu situații când polițiștii luau agresorii la muncă la ei acasă ca să le facă un gard sau o prispă – și „hai că o să fie bine”. Ne-am întâlnit iarăși cu situații când polițiștii se cred atotputernici și cred că ei pot să gestioneze chipurile conflictul din familie, cu toate că acolo nu este vorba de conflict, dar de abuz psiho-emotional sau abuz fizic asupra femeilor și copiilor.

S-au făcut foarte multe instruiri pentru polițiști, dar uneori am impresia că s-au făcut la pereții acelor auditorii. De câteva zile nu pot să-mi găsesc locul și mă gândesc la ce s-a întâmplat cu Ana Maria. De ce criminalul a comis asemenea acțiuni? Era convins că lui nu i se va întâmpla nimic și că este atotputernic. Faptul că Ana Maria a fost torturată prin metode clasice de tortură este un semnal de alarmă foarte mare. Mulți polițiști în teren nu ascultă victima, nu intră în detalii, nu-i interesează și anchetează cum vor. M-am confruntat personal cu polițiști agramați, aroganți, agresivi.

Fratele lui (Alexei Cotorobai, fratele lui Gheorghe Cotorobai, principalul suspect în cazul omorului Anei-Maria n.r) a vrut să se bage în politică. Asta înseamnă putere și control tipică pentru agresori. Persoana agresivă dorește puterea și controlul în familie sau în societate. Trebuie să ne pună în gardă cei care lucrează în instituțiile de forță și sunt afectați de virusul de sete de control și putere.

Vreau să văd schimbări mai bune, o responsabilitate mai înaltă și mobilizarea tuturor instituțiilor statului în înțelegerea fenomenului violenței interumane și în eradicarea acestui fenomen. Fiind o țară mică, sunt convinsă că lucrurile pot fi rezolvate. Actuala guvernare este mult mai deschisă și mai împotriva violenței față de femei. E foarte mult de lucru. E foarte mult de lucru și trebuie să încercăm să spunem „NU” oricăror forme de violență.

Nimeni, nicăieri și la nici un nivel, nu trebuie să tolereze violența interumană, iar agresorii trebuie să fie sancționați. Problema e foarte gravă fiindcă multe dintre instituțiile statului nu se identifică cu implementarea angajamentelor luate la nivel internațional, dar nici cu implementarea legislației naționale care rămâne pe hârtie din cauza că nu sunt mecanisme de implementare.

Dacă victimile ar fi, din start, preluate din focarul de violență, ajutate, documentate, iar agresorii ar ști că victimele sunt întotdeauna ajutate la toate nivelurile, ei n-ar avea curajul să comită în continuare acțiuni de violență. 

Liliana Rotaru, președintă a Asociației Obștești „Copil. Comunitate. Familie.”

Creșterea, în ultima perioadă, a cazurilor de abuz sexual împotriva femeilor și copiilor poate fi explicat prin mai mulți factori:

a) existența în societate a unei toleranțe încă înalte pentru toate formele de abuz. Abuzul are loc în situațiile de dezechilibru de putere și sunt afectați cei mai vulnerabili și, uneori, fără apărare: copiii, femeile, vârstnicii;

b) insuficiența programelor de educație și creștere non-violentă a copiilor;

c) insuficiența serviciilor de intervenție în cazurile de abuz identificate;

d) competențe limitate a specialiștilor de identificare a primelor semne a unui abuz și de gestionare a cazurilor e) informație insuficientă despre serviciile existente, iar, în unele situații, lipsa de adresare la aceste servicii.

Un studiu realizat în 2018 în Moldova a arătat că și în cazurile când tinerii cunoșteau despre serviciile disponibile, nu le accesau, fie din lipsa de încredere, fie din lipsa de conștientizare ca abuzul este o infracțiune.

Ca țară trebuie să punem mai mult efort în abordarea problemei abuzurilor de orice fel prin prisma triadei de prevenire, intervenție, compensare.

Daniela Sîmboteanu, directoare executivă a Asociației Obștești „Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii”

Înregistrarea mai mult abuzuri asupra copiilor cred că se explică inclusiv prin faptul că acest subiect a devenit destul de discutat în societate și a sensibilizat mai multă lume, a împuternicit mai mulți copii să raporteze aceste cazuri, a responsabilizat specialiștii să identifice mai multe cazuri. 

Nu avem statistici care să ne confirme că zece – douăzeci de ani în urmă ar fi fost mai puține cazuri. Suntem în etapa în care știm că avem mai multe sesizări înregistrate și mai multe cazuri de agresiuni împotriva copiilor au deveni vizibile pentru autorități. Nu excludem că există și alți factori care generează actele de violență împotriva copiilor.

Aici vorbim despre o toleranță destul de mare față de violența față de copii și violența în bază de gen. Avem înrădăcinată mentalitatea „Vărguței în disciplinarea copiilor” și „Femeia nebătută este precum casa nemăturată”. Factorii ce țin de lipsa educației sexuale și în domeniul drepturilor copiilor și  drepturilor omului nu sunt  lucruri declarative, la modul practic acestea se manifestă prin aceea că copii rabdă ani la rând abuzurile fără să ceară ajutor sau să apeleze la servicii specializate. Unii părinți susțin că copii ar fi provocat sau ar fi vinovați de o anumită situație.

Copiii fac parte dintr-un grup foarte vulnerabil și această vulnerabilitate reiese din particularitățile vârstei și capacități cognitive mai reduse decât a adulților. Un copil are capacitatea mai mică să prevadă riscurile care reies din anumite comportamente.  Noi ca sistem, trebuie să avem grijă ca începând cu etapa timpurie la școală, programele educaționale să includă cât mai multe informații, să fie dezvoltate competențele copiilor în a recunoaște situațiile de risc și de a cere ajutor, de a solicita servicii specializate atunci când se simte lezat în anumite drepturi sau în starea de bine.

În programele școlare aș vrea să văd conținuturi transversale nu doar la deprinderi de viață, dar să fie conținuturi integrate și în literatura română și în istorie prin care să-i împuternicim pe copii să facă față diverselor situații de risc. Aici nu trebuie să neglijăm implicarea părinților în activități de prevenire. Aceștia trebuie să vorbească cu copii nu din perspectiva înfricoșării. Mesajul „Ai grijă să nu mergi prin parc să nu ți se întâmple ceva” – nu-i dezvoltă copilului nici o competență și nu-i dă nici o soluție în cazul în care ar nimeri într-o situație de risc. Această formulare doar îi provoacă anxietate. Părinții trebuie să învețe cum să comunice cu copiii despre subiecte ce țin de educația sexuală, eventuale situații de risc și comportamente pe care să le adopte.

Preotul Maxim Melinte

Se întâmplă ceea ce de fapt își dorește omul de-a lungul existenței sale: să guste din fructul interzis și să nu asculte de Dumnezeu. Or, neascultare de Dumnezeu este primul păcat omenesc, care l-a dus în continuare spre căderea tot mai rușinoasă și urâtă. Pe altă parte, observăm că mai multe surse informaționale: TV și Internet, oferă perversiuni ca ceva obișnuit și firesc. Lucrul care nu poate rămâne fără consecințe – orice faptă odată și odată primește răsplata. Diavolul, prin intermediul ecranul mare sau cel mic încearcă conștiința noastră – suntem liberi să alegem privesc sau nu, doresc sau nu. Spuneam odată că Guvernarea ar trebui să ia măsuri cu privire la site-uri și filme care promovează violență și perversiuni. Iar, atâta timp, când orice om, de la mic la mare, printr-un click poate accesa liber, fără impedimente orice își dorește, atunci nu trebuie să ne mirăm de știrile, care zilnic ne vorbesc despre cazuri de violență, pedofilie, hărțuire sexuală etc.

Conștiința omului lipsită de virtuți, cultură și bunul simț, se va comporta oricum, numai nu ca și o creatură dumnezeiască, ca o personalitate respectuoasă și inteligentă. Omul de azi nu admiră cum răsare și cum apune soarele, dar această îl poate să transforme în ființă sensibilă, iertătoare. Omul de azi, lipsit în mare parte de căldura părintească, care înlocuiesc atenția și dragostea față de copiii cu cadouri scumpe, nu este în stare nici el să iubească – s-a atrofiat această virtute, s-a pierdut pe calea dezvoltării noastre tehnologice. Tehnologiile vin să ne ajute să cunoaștem mai multe lucruri utile, să comunicăm mai rapid, să lucrăm eficient. În realitate tehnologiile „ajută” pe omul să caute orice îi trece prin cap și să nu răspundă absolut pentru nicio încercare sau faptă săvârșită.

Nici-o avertizare de gen, 18+, sau întrebări „dacă ai 18 ani?” nu pot opri degradarea și demoralizarea societății. E nevoie de alte instrumente eficiente pentru stoparea acestei propagande deschise și publice a violenței, incestului și pedofiliei. În această prăpastie adâncă nimeresc ușor mințile ușoare, mințile firave sau neprotejate, și ies foarte greu sau rămân acolo pentru totdeauna. Tentația de a vedea, a cunoaște lucrul interzis aduce mari tulburări și dereglări psiho-emoționale și lasă o amprentă uriașă pentru totdeauna.

Nici-un program terapeutic, nici un parapsiholog, nici un tratament medicamentos nu va schimba conștiința omului dacă acesta nu-și dorește schimbarea, dacă mediul îl favorizează să se comporte anume așa și nu invers, dacă inima și conștiința lui nu este alimentată cu dragostea părintească, grija bisericii, educație corectă de-acasă și de la școală, credința și cultura.

Societate civilă a renunțat de educația religioasă, sub pretextul că aceasta disciplină ar fi supărat pe reprezentanții altor religii sau confesiuni. Fals! Practica arată că reprezentanții altor confesiuni, bine-merci se implică în procesul educațional al disciplinei „Religia” și arată mai mare interes decât auditoriul ortodox, cărora de fapt este destinat obiectul. De ce? Fiindcă în comunitățile protestante și neoprotestante se studiază Biblia și catehismul (ghidul) bisericii respective și nu se contaminează cu „ofertele” digitale.

Biserica învață să respecți pe părinți, să ai grijă de cei apropiați, de animale și plante. Biserica preîntâmpină că păcatul aduce moarte, nu biologică ci spirituală.

Atunci când defrișez un copac, putred și uscat, în loc sădești altul nou, verde și tânăr. Tot așa și cu păcate. Orice păcat, orice patima trebuie înlocuită cu virtute și faptă bună: lăcomia cu dărnicia, mândria cu smerenia, egoismul cu iubirea aproapelui, răzbunarea cu răbdarea, ură cu iertarea, lenea cu munca, băutura și fumatul – cu postul, sportul și rugăciunea.

Din acest considerent Biserica Ortodoxă îndeamnă pe copiii săi duhovnicești să petreacă timpul vieții cu folos și cu conștiință trează:

„Umblaţi întru iubire… Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor. Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire… Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu… Luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi…  Nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” (Epistola către Efeseni, cap. 5).

Pentru conformitate: Irina Ursu