SINTEZA ELECTORALĂ Noi investigații sub acoperire în rețeaua Rusiei, pașaportul rusesc din familia Greceanîi, peste 250 de percheziții pentru destabilizări
Jurnaliștii de la NordNews s-au infiltrat în una dintre multiplele rețele de influență, create prin intermediul ONG-ului „Evrazia”, controlat de condamnatul fugar Ilan Șor. Timp de cinci luni, jurnaliștii au lucrat „cot la cot” cu oameni trimiși de Moscova, au intrat în cercul lor de încredere și au ajuns chiar să „presteze” servicii în interesul unor partide politice. Totul pentru a demonstra cum încearcă Rusia să dicteze pentru cine să voteze pe 28 septembrie.
O altă investigație sub acoperire a fost publicată de redacția BBC, care a descoperit cum o rețea secretă finanțată de Rusia încearcă să perturbe viitoarele alegeri din R. Moldova. Astfel, reporterul BBC sub acoperire a demonstrat că rețeaua promitea bani celor care vor posta mesaje de propagandă pro-rusă și știri false, care subminează partidul de guvernământ pro-UE din R. Moldova, înaintea scrutinului parlamentar din 28 septembrie.
Oamenii legii au efectuat în dimineața zilei de 22 septembrie peste 250 de percheziții în mai multe localități din țară. Acțiunile sunt efectuate în cadrul unei cauze penale ce vizează pregătirea dezordinilor și destabilizărilor în masǎ, coordonate din Federația Rusă. Într-un briefing de presă, Victor Furtună, procuror-șef PCCOCS, a anunțat că persoanele vizate au fost instruite în Serbia. Acestea au fost pregătite pentru destabilizarea și provocarea dezordinilor în masă, fiind remunerate cu aproximativ 400 de euro. În urma perchezițiilor, au fost ridicate arme și muniții, corturi special pregătite, dar și echipamente speciale, cum ar fi haine camuflaj. În total, au fost reținute 74 de persoane pentru 72 de ore.
Blocul Unirea Națiunii se retrage din cursa electorală și își anunță susținerea pentru Partidul Acțiune și Solidaritate. Valentin Dolganiuc, co-președintele formațiunii, a dat citire „declarației comune privind acordul de colaborare politică PAS-BUN”. Potrivit acordului, ambele formațiuni „recunosc necesitatea urgentă de a colabora” și „își propun să-și unifice eforturile pentru a apăra valorile democratice europene”.
Ucraina a introdus noi sancțiuni împotriva propagandiștilor și reprezentanților politici pro-ruși din R. Moldova. Lista include 11 persoane civile și politice din R. Moldova, acuzate că ar promova narațiuni pro-ruse și ar justifica agresiunea Kremlinului. Printre aceștia se numără deputatul Vasile Bolea, Dmitrii Konstantinov, președintele Adunării Populare a Găgăuziei. La fel, au fost sancționați și candidați la alegerile parlamentare: Victoria Furtună, lidera partidului „Moldova mare” și candidații Constantin Starîș și Bogdan Țîrdea de pe lista Blocului „Patriotic”.
Un echipaj de poliție a fost solicitat la Edineț de către candidata pe lista PAS la parlamentare, Ludmila Adamciuc, care spune că a fost intimidată de un cetățean. Candidata PAS a postat imaginea explicației, depusă la poliție după ce mai mulți concurenți electorali din alte partide au distribuit un video publicat pe rețelele de socializare, potrivit căruia Ludmila Adamciuc ar fi înjurat unele persoane. Ulterior Inspectoratul Poliției Edineț, a punctat că organele de drept au fost solicitate pentru necedarea trecerii unui pieton, și nu pentru înjurătură.
Zinaida Greceanîi, a cincea pe lista Blocului „Patriotic” la alegerile parlamentare, a făcut schimb de case de milioane în suburbia Chișinăului cu fiul său. Iar fiica ei, Oxana, a obținut un pașaport rusesc chiar în perioada în care lucra la Ministerul de Externe, iar mama sa era deputată.
Un pliant, tipărit în zeci de mii de exemplare și prezentat în numele Partidului Acțiune și Solidaritate, a fost contrafăcut. Aceasta este declarația purtătorului de cuvânt al fracțiunii PAS din CMC, Sergiu Bejenari, care a prezentat un exemplar al pliantului. Acesta a precizat că produsul, pe care apare numele său, însă sub forma „Serghei” în loc de Sergiu, este unul fals.
În video de mai jos găsiți, pe scurt, informații despre cele mai importante evenimente de luni, 22 septembrie, din campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.