În Parlament a fost propus un moratoriu la Legea cetățeniei pentru tinerii care nu și-au perfectat actele înainte de majorat Social
Rămân fără cetățenie cei care nu și-au făcut buletin de identitate până la 18 ani? Mircea Eșanu, directorul Agenției Servicii Publice, la Podcast ZdCe Interviuri
Noua lege a cetățeniei R. Moldova a intrat în vigoare. Cererile de cetățenie se vor depune doar cu programare prealabilă Social
Documente moldovenești false, în centrul unei anchete din România privind acordarea cetățeniei române pentru cetățeni ruși Justiție
Potențialul premier, Alexandru Munteanu, are trei cetățenii: „Mi s-a propus și cetățenia Franței” Politic
Cinci moldoveni au rămas fără cetățenia R. Moldova, după ce s-au înrolat voluntar într-o unitate militară rusă din regiunea transnistreană Politic
Candidatul socialiștilor la funcția de președinte a jurat credință României. Răspunsul autorităților române Politic
Copiii născuți pe teritoriul țării noastre vor beneficia de dreptul garantat la cetățenia R. Moldova. Proiectul de lege, votat în lectură finală Social
Deputat român: „Voi trimite luni o cerere la Autoritatea Națională pentru Cetățenie ca să-i fie retrasă cetățenia română lui Chicu” Politic
Igor Dodon a oferit cetățenia R.Moldova pentru 72 de persoane. Majoritatea vin din statele CSI, Asia și Africa Ştiri
(DOC) Igor Dodon a semnat 4 decrete, prin care sute de persoane renunță la cetățenia Republicii Moldova Social
OPINIE Amalgamare sau transfer al practicilor politice dubioase din raioane în primăriile amalgamate? Propuneri pentru reformarea administrației publice locale Nou Editoriale
Țap ispășitor într-o schemă de milioane: o femeie obligată să plătească 1,23 milioane de lei pentru banii primiți de altcineva Nou Cititorul de gardă
Costurile reparațiilor pentru linia Vulcănești-Isaccea, estimate până la 2 milioane lei. Premierul Munteanu va merge în Parlament pentru abrogarea stării de urgență Social
Permisele de conducere eliberate în R. Moldova și Irlanda vor fi recunoscute reciproc. Guvernul urmează să aprobe semnare acordului Social
Preotul din Cojușna care zidește credință și case în Marea Britanie. „Deseori chiar sunt întrebat: «Dacă ești preot, ce cauți pe șantier?»” Oameni
La 90 de ani, este în litigiu judiciar cu statul pentru a-și recupera pensia pentru limită de vârstă. CSJ a contramandat procesul de 18 ori Cititorul de gardă
Măsurile aplicate în contextul stării de urgență în sectorul energetic au fost actualizate. Ce prevăd modificările Economic
LIVE Aprobat de Guvern: tarifele pentru transportul rutier de pasageri vor crește. Ce alte decizii au fost luate Politic
DOC De la 1 aprilie 2026, copiii rămași fără ocrotire părintească vor primi indemnizații zilnice mai mari Social
Din 1 aprilie, pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 6,84%. Pensia minimă va fi de 3265 de lei Social