Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Zelenski și „curajosul” popor ucrainean,…

Zelenski și „curajosul” popor ucrainean, laureații premiului „Ewald von Kleist” al Conferinței de Securitate de la München: „Fără prietenie, forța nu este niciodată suficientă”

foto: Zelenski, Rețeaua X

Poporul ucrainean, reprezentat de președintele Volodimir Zelenski, este laureatul din acest an Premiului Ewald von Kleist al Conferinței de Securitate de la München, la patru ani de la declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, relatează Calea Europeană.

Zelenski a transmis, într‑o postare oficială pe X, că premiul reprezintă „un premiu al forței ucrainene și al prieteniei noastre”.

Șeful statului ucrainean a subliniat că „fără prietenie, forța nu este niciodată suficientă” și a explicat că Ucraina muncește pentru a construi „cel puțin înțelegere reciprocă, respect reciproc și tratament corect cu toată lumea… și, și mai bine – o prietenie adevărată.”

El a mulțumit tuturor celor care susțin Ucraina și celor care „lucrează pentru a opri acest război cu o pace reală.”

„Vă mulțumesc că respectați poporul nostru – toți ucrainenii. Și noi vă respectăm. Vă mulțumesc”, a mai afirmat Zelenski.

Distincția a fost numită „Ewald von Kleist” după numele uneia dintre persoanele care au complotat în iulie 1944 pentru încercarea eșuată de a-l înlătura pe Adolf Hitler de la putere în Germania nazistă.

Ewald von Kleist a fost fondatorul și personalitatea definitorie a Conferinței de Securitate de la München. În calitate de lider al acestei Conferințe de peste 30 de ani, Kleist a contribuit la promovarea dialogului transatlantic de securitate, la aderarea Germaniei postbelice în NATO și la ordinea de securitate mai largă din epoca Războiului Rece.

În 2009, primul laureat al acestui premiu a fost Henry Kissinger, fostul secretar de stat american al președintelui Richard Nixon, iar distincția a mai fost acordată lui Javier Solana, fost secretar general al NATO și primul Înalt Reprezentant al UE, iar în anul 2014 premiul a fost acordat în comun lui Helmut Schmidt și Valéry Giscard d’Estaing, cancelar al Germaniei Federale (1974-1982), respectiv președinte al Franței (1974-1981).

În 2018, laureatul distincție „Ewald von Kleist” a fost John McCain, senatorul american decedat în august 2018 și tradiționalul lider al delegației Congresului SUA la lucrările Conferinței de Securitate de la München.

În 2019, premiul a revenit prim-miniștrilor Greciei și Macedoniei de Nord pentru acordul istoric care a favorizat intrarea celei din urmă țări în NATO, în 2020 acest premiu a fost acordat Organizației Națiunilor Unite, în 2021 fostului cancelar german Angela Merkel, în 2022 fostului secretar general al NATO Jens Stoltenberg, în 2023 Finlandei și Suediei ca urmare a deciziei aderării celor două țări la NATO, în 2024 fostului secretar de stat american John Kerry, iar în 2025 șefei diplomației Uniunii Europene Kaja Kallas.