Vor fi introduse trenuri de călători între Kiev şi Bucureşti. Prima călătorie de probă va pleca din Kiev în această săptămână

Un tren între Bucureşti şi Kiev, care va trece prin R. Moldova, va fi pus în circulaţie în scurt timp, a anunţat marţi, 5 august, secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii al României, Ionel Scrioşteanu, transmite G4Media.
Secretarul de stat a declarat, în cadrul unei întâlniri bilaterale România – Ucraina, care s-a desfăşurat în oraşul Darabani din judeţul Botoşani, că legătura feroviară directă dintre Kiev şi Bucureşti va fi făcută prin R. Moldova, prin ataşarea a patru vagoane de călători ale companiei feroviare ucrainene la trenul Chişinău – Bucureşti.
„Avem trei propuneri din partea Ucrainei vizavi de posibilitatea de legătură feroviară între Ucraina şi România. Una, care este cea mai avansată, este ataşarea celor patru vagoane la trenul Chişinău – Bucureşti. Este şi cea mai uşor de realizat. Ar trebui ca din Ucraina să vină patru vagoane şi să se cupleze la trenul de Bucureşti şi pentru asta suntem pregătiţi să facem primele teste în câteva zile”, a afirmat Scrioşteanu.
Primă cursă de probă Kiev – Bucureşti şi retur va fi efectuată în această săptămână. În noaptea de 7 spre 8 august, trenul va pleca din Kiev, iar în noaptea de 8 spre 9 august dinspre Bucureşti către Kiev, prin Chişinău. Cursa de probă va fi efectuată cu două vagoane fără pasageri.
La bilaterala România – Ucraina au participat ambasadorul României la Kiev, Victor Micula, ministrul adjunct al Dezvoltării Comunitare şi Teritoriale al Ucrainei, oficiali ai căilor ferate din cele două ţări, ai administratorilor drumurilor naţionale, dar şi ai poliţiei de frontieră.