Principală  —  IMPORTANTE   —   „Vor fi interzise telefoanele în…

„Vor fi interzise telefoanele în școli?” – unul dintre subiectele principale analizate de Ministerul Educației, în această săptămână. Dan Perciun: „Cred că este o idee destul de susținută de cadrele didactice și părinți”

În R. Moldova ar putea fi interzisă utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor. Subiectul dat urmează să fie analizat de un grup de lucru din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, de profesori, dar și de părinți.

Subiectul interzicerii telefoanelor în școli este unul discutat, de mai mult timp, la nivel European. În urma mai multor solicitări, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) al R. Moldova a decis să pună în discuție o astfel de reglementare și în țara noastră. 

Potrivit ministrului MEC, Dan Perciun, această problemă va fi discutată „inclusiv din perspectiva analizei codurilor educației ale mai multor țări”, cum ar fi Suedia, Franța, România, drept state în care s-a introdus o astfel de reglementare. 

„Cred că este cazul să inițiem o discuție și în R. Moldova. În discuțiile cu părinții, pe care le avem, cu cadrele didactice, este un subiect care apare permanent. De aceea, nu-l putem ignora”, argumentează ministrul Perciun într-un live pe facebook, din data de 13 aprilie curent. 

Cine va examina subiectul interzicerii telefoanelor mobile la ore?

Subiectul interzicerii telefoanelor în școli urmează să fie examinat de un grup de lucru din cadrul MEC, de cadrele didactice, de părinți și, nu în ultimul rând, la discuții vor participa și elevi. 

„(…)Pe de o parte, să se analizeze ce fac alte țări într-o manieră structurată, ce spune literatura științifică pe acest subiect. Pe de altă parte, să se uite la aspectele practice, ce ar însemna o reglementare a utilizării lor (telefoanelor mobile, n.r.), unde ar trebui ele să fie depozitate, ce acțiuni întreprinde școala în diferite circumstanțe. (…) Ne asumăm să pornim această discuție începând cu săptămâna viitoare, începând cu acest grup de lucru, să prezentăm un document public, pe care să-l putem cu toții dezbate ca societate, ca să vedem care sunt argumentele pro, care sunt argumentele contra, și cum, la modul practic, poate funcționa o asemenea reglementare, la care ore/discipline, în ce perioade/unde se depozitează – acestea sunt întrebări la care trebuie să răspundem înainte de a merge mai departe”, declară ministrul educației, Dan Perciun.  

Totodată, unele licee din capitală, cum ar fi liceul „Mircea Eliade”, au interzis utilizarea telefoanelor mobile în timpul lecțiilor începând cu luna martie. 

„Asemenea experiențe mai sunt. Școlile pot și astăzi, prin regulamentul intern, face acest lucru, avem câteva rândunele și învățăm și din experiența lor”, menționează ministrul Dan Perciun.  

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun / Sursa: MEC

Experiența țărilor europene în procesul interzicerii telefoanelor mobile la lecții

În luna martie, curent, ZdG a scris un articol care abordează subiectul interzicerii telefoanelor în timpul lecțiilor, în țara noastră. Atunci, Dan Perciun a declarat pentru ZdG că o astfel de lege era în vizorul MEC și urma să fie pusă în discuție. 

Directorul adjunct al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Chișinău, Grigore Vasilache, a declarat pentru ZdG că în instituția respectivă, de la începutul lunii martie, curent, a fost adoptată, prin inițiativă internă, o reglementare cu privire la colectarea telefoanelor, în timpul orelor, într-o cutie, și oferirea acestora doar la necesitate, reglementare care, potrivit lui Grigore Vasilache, deja funcționa.

De curând, și în Marea Britanie, utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor a fost interzisă.

Potrivit unui studiu britanic „Parent, pupil and learner panel”, „aproximativ o treime (29%) dintre elevii de gimnaziu au raportat că telefoanele mobile au fost folosite atunci când nu ar fi trebuit să o facă la majoritatea sau la toate lecțiile”

În Franța, la finele anului 2023, a fost adoptată o nouă lege de către ministrul Educației, Bernard Drainville, care interzicea utilizarea telefoanelor mobile și a altor gadgeturi la școală.

„Interdicția se aplică utilizării telefoanelor mobile și a oricăror alte echipamente terminale de comunicații electronice (de exemplu, tablete sau ceasuri inteligente) în incinta școlilor și colegiilor. (…) De asemenea, legea permite consiliului de administrație al liceelor să introducă în regulamentul intern interzicerea utilizării acestor aparate de către elevii de liceu. Această interdicție este valabilă în timpul orelor școlare și extrașcolare”, se arată pe site-ul oficial al Ministerului Educației din Franța.  

În Italia, telefoanele mobile au fost interzise încă din anul 2022, când ministrul Educației, Giuseppe Valditara, a emis o circulară care prevedea interzicerea obligatorie a telefoanelor în școli, „întrucât este un element de distragere a atenției proprii și a celorlalți și o lipsă de respect față de profesori, pentru care prioritară este restituirea autorității”.

Printre țările europene care au interzis sau restricționat folosirea telefoanelor și dispozitivelor mobile în școli se mai numără Grecia, Finlanda.

Interzicerea telefoanelor la ore a fost propusă și de UNESCO în 2023, către toate țările din UE, în scopul concentrării eficiente a elevilor în timpul orelor. Directoarea Generala UNESCO, Audrey Azoulay, afirma atunci că „revoluția digitală are un potențial incomensurabil, dar, așa cum au fost exprimate avertismente cu privire la modul în care ar trebui reglementată în societate, trebuie acordată o atenție similară modului în care este utilizată în educație”.