Organizație specializată în migrație ilegală, destructurată de Poliția de Frontieră. Membrii au fost plasați în arest preventiv
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au reținut alți trei membri ai unei grupări infracționale implicate în organizarea migrației ilegale a cetățenilor străini de origine asiatică.
Bănuiții, cetățeni ai R. Moldova cu vârstă cuprinsă de 19 – 20 de ani, sunt vizați în două cazuri de organizare a migrației ilegale la frontiera de vest, documentate la data 21 februarie și 30 martie 2025 de către Poliția de Frontieră.
„În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală la domiciliile bănuiților au fost desfășurate percheziții care s-au soldat cu ridicarea mai multor bunuri relevante pentru anchetă: șase telefoane mobile, o tabletă, două cartele SIM, sume de bani în monedă națională, 13 carduri bancare și un aparat de detectare a dispozitivelor GPS”, potrivit Poliției de Frontieră.
Inițial, tinerii au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior, la solicitarea procurorului de caz, instanța a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile. Pentru faptele imputate, suspecții riscă pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 12 ani și amendă de la 6000 la 8000 de unități convenționale.
Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, toate persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.
Până în prezent, în dosarul vizat au fost reținute alte cinci persoane, membri ai aceleiași grupări, dintre care două au fost deja condamnate la privațiune de libertate.