Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   „Venezuela este neinvestibilă”. Întâlnirea lui…

„Venezuela este neinvestibilă”. Întâlnirea lui Trump cu șefii marilor companii petroliere s-a încheiat fără angajamente financiare

Sursa foto: Getty Images

Întâlnirea lui Donald Trump cu șefii marilor companii petroliere, pe tema Venezuelei, s-a încheiat fără angajamente financiare concrete. Aceștia cer securitate sporită, stabilitate politică și garanții legale solide. Directorul ExxonMobil numește Venezuela “o țară neinvestibilă, în care am intrat în anii ’40, iar activele noastre au fost confiscate de două ori”, potrivit Biziday.ro.

Președintele SUA, Donald Trump, a cerut industriei petroliere americane investiții de cel puțin 100 de miliarde de dolari pentru relansarea sectorului petrolier din Venezuela, în cadrul întâlnirii de la Casa Albă. Totuși, mesajul transmis de directori a fost unul prudent, iar Darren Woods, de la ExxonMobil a avut cea mai dură poziție, declarând că Venezuela este, în prezent, “neinvestibilă”.

Totuși, șeful Exxon s-a declarat deschis unor negocieri, afirmând că firma ar putea trimite o echipă tehnică în perioada următoare pentru a evalua starea infrastructurii petroliere, subliniind că SUA ar putea juca un rol în crearea condițiilor necesare pentru investiții pe termen lung.

Chevron, singura mare companie americană care încă operează în Venezuela, a avut o poziție mai optimistă. Reprezentanții săi au spus că văd “o cale clară” pentru creșterea producției cu aproximativ 50% în următoarele 18–24 de luni, bazându-se pe operațiunile deja existente. În prezent, Chevron produce aproximativ 240.000 de barili pe zi, adică aproape o cincime din producția totală a Venezuelei.

Și companii europene precum Repsol (Spania) și Eni (Italia) s-au arătat interesate de extinderea activității, Repsol afirmând că, în condițiile potrivite, ar putea tripla producția sa în următorii ani. Cu toate acestea, niciuna dintre firme nu a avansat sume concrete de investiții.

În prezent, Venezuela produce aproximativ un milion de barili pe zi, sub 1% din oferta globală, după ani de subinvestiții, management defectuos și sancțiuni internaționale. Deși Administrația Trump a anunțat că ia în calcul “relaxarea selectivă” a sancțiunilor și controlul vânzărilor de petrol prin conturi gestionate de SUA, industria rămâne sceptică. Deși Venezuela este văzută ca “un teren excelent” din punctul de vedere al resurselor, lipsa stabilității politice și a garanțiilor legale face ca marile companii să nu fie dispuse, cel puțin deocamdată, să pună pe masă sumele uriașe cerute de Donald Trump.