Un tânăr de 25 de ani, trimis în judecată pentru că o violat și omorât cu cruzime o femeie, care presta servicii sexuale
Un tânăr de 25 de ani, originar din regiunea transnistreană, a fost trimis în judecată într-o cauză penal de învinuire de comiterea faptelor de viol și omor, anunță miercuri, 24 decembrie, Procuratura Generală (PG).
Potrivit probatoriului, în februarie 2025, tânărul ar fi violat o femeie care presta servicii sexuale contra plată într-un apartament din sectorul Ciocana al capitalei. Ulterior, în urma unui conflict, acesta ar fi omorât victima prin sugrumare.
„Pentru a induce în eroare organele de drept, bărbatul ar fi înscenat un suicid, provocând tăieturi la mâna victimei cu un obiect tăietor-înțepător. Totodată, pentru a șterge urmele infracțiunii, acesta ar fi inundat apartamentul. Ulterior, suprafețele din apartament le-a prelucrat cu spirt și alte soluții farmaceutice”, a precizat PG.
După comiterea faptei, învinuitul a părăsit teritoriul R. Moldova, utilizând un pașaport fals, însă ulterior a fost localizat și repatriat dintr-o țară a Uniunii Europene.
Pe parcursul urmăririi penale, acesta nu și-a recunoscut vinovăția.
Bărbatul riscă închisoare de până la 20 de ani sau detenție pe viață.