Un bărbat a fost reținut în flagrant în timp ce șantaja un ucrainean să-i achite 5000 de dolari pentru traversarea ilegală a frontierei

Un bărbat a fost reținut în flagrant care ar fi șantajat un ucrainean sosit ilegal în Moldova să-i achite 5000 de dolari pentru organizarea călătoriei ilegale, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Oamenii legii scriu că învinuitul ar fi parte dintr-un grup criminal organizat din care fac parte și organizatorii migrației ilegale, a căror sferă de influență se regăsește în Moldova, Ucraina și regiunea transnistreană încă din anii `90. Acum, deși aceștia evită urmărirea penală, oamenii legii întreprind măsuri pentru localizarea și tragerea lor la răspundere.
Bărbatul de 57 de ani a fost reținut chiar în momentul în care ar fi primit prima parte de bani de 2000 dolari de la cetățeanul Ucrainei. Ulterior, la PCCOCS, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor pentru organizarea migrației ilegale şi şantaj.
În comunicatul de presă se precizează că învinuitul are în judecată un alt dosar penal în examinare pentru șantaj și se declară persoană cu statut în lumea criminală – „supraveghetor” din partea grupului criminal într-un raion din Sudul Moldovei. Investigațiile penale continuă, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.