Un bărbat a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru vătămarea intenționată a sănătății unei persoane, care a provocat decesul acesteia

Un bărbat de 52 de ani, originar din raionul Fălești, acuzat de vătămare intenționată gravă a sănătății, care a provocat decesul unei persoane, a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip închis, informează Procuratura Generală (PG).
Conform probatoriului administrat de procurori, în seara zilei de 15 octombrie 2022, inculpatul s-a deplasat într-un sat din raionul Fălești cu intenția de a se răfui cu un bărbat, pe care îl suspecta de sustragerea unor bunuri din gospodăria mamei sale.
„Astfel, între cei doi s-a iscat un conflict, care a degenerat în violență fizică, inculpatul lovind victima în mod intenționat în regiunea abdominală, cauzându-i conform raportului de expertiză judiciară vătămări grave care au dus ulterior la decesul acestuia. Deși, inculpatul nu și-a recunoscut vina în săvârșirea faptelor imputate, vinovăția acestuia a fost dovedită de procurori în primă instanță. Ca urmare, instanța de judecată l-a condamnat la 12 ani de închisoare cu executare, într-un penitenciar de tip închis”, se arată în comunicatul de presă al PG.
Oamenii legii precizează că sentința este cu drept de apel.