ULTIMA ORĂ Premierul Munteanu: „Aprobarea activității Lukoil pe teritoriul R. Moldova a fost refuzată”. În termen de 20 de zile, toate bunurile urmează a fi transmise în proprietatea statului
Consiliul pentru examinarea investițiilor în domeniile de importanță pentru securitatea statului a refuza luni, 15 decembrie, aprobarea activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova, anunță premierul Alexandru Munteanu. Astfel, în termen de 20 de zile, situația va reveni la situația din 2005, când a fost preluată infrastructura complexului petrolier „Aeroport”.
Prin urmare, în termen de 20 de zile, toate bunurile, conform contractului din 2005, urmează a fi transmise în proprietatea statului.
Potrivit premierului, hotărârea vine drept consecință a neîndeplinirii de către SRL „Lukoil-Moldova” a mai multor cerințe stabilite încă începând cu mai 2024 de către Consiliu.
În urma verificării investițiilor în domeniile de importanță pentru securitatea statului de către SRL „Lukoil-Moldova”, Consiliul a solicitat 3 lucruri:
- înstrăinarea complexului petrolier ,,Aeroport”, amplasat în vecinătatea imediată a teritoriului Aeroportului Internațional Chișinău, fiind extins de mai multe ori termenul de realizare a acestei cerințe;
- modificarea structurii corporative cu excluderea entităților vizate de sancțiuni internaționale;
- înstrăinarea depozitului petrolier din strada Muncești.
Totodată, Grupul de lucru pentru gestionarea riscurilor legate de sancțiunile internaționale impuse Lukoil a sesizat organele abilitate pentru a investiga întreaga procedură din 2005 de preluare a terminalului petrolier de la Aeroport de către Lukoil.
„Ca urmare a deciziei de azi – de revenire la situația de dinainte de 2005 – în 20 de zile statul R. Moldova va deveni proprietar al infrastructurii petroliere aeroportuare. Această decizie este necesară pentru asigurarea unei funcționări neoprite a furnizării de petrol pentru aeronave, precum și pentru protejarea securității naționale și a obiectelor de infrastructură critică”, a declarat Munteanu.
Pe 22 octombrie, SUA a impus noi sancțiuni companiilor petroliere ruse ca urmare a lipsei unui angajament serios al Rusiei față de un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, anunță printr-un comunicat Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA.
Astfel, sancțiunile vizează cele mai mari două companii petroliere din Rusia, Rosneft și Lukoil. Astfel, toate filialele deținute în proporție de 50% sau mai mult, direct sau indirect, de Rosneft și Lukoil sunt blocate în temeiul EO 14024.
Pe 12 noiembrie, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că a fost încheiat un contract de comodat cu compania Lukoil pentru preluarea în administrare a activelor de la Aeroport, „cu titlu gratuit”, iar pe parcursul zilei de 13 noiembrie s-a realizat procesul de primire-predare a bunurilor.
Astfel, începând de vineri, 14 noiembrie, Întreprinderea de Stata Aeroportul Internațional Chișinău este responsabilă de operarea terminalului petrolier deținut de compania Lukoil la aerogară.
Totodată, Departamentul Trezoreriei SUA a anunțat pe 4 decembrie că a prelungit licența specială, care autorizează operațiunile necesare pentru întreținerea și lichidarea benzinăriilor Lukoil din afara Rusiei. Permisul corespunzător, publicat de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), va fi valabil până la 29 aprilie 2026. Conform documentului, operațiunile sunt permise cu Lukoil-International și filialele sale.