Trei bărbați, trimiși după gratii pentru crime și violuri. Într-un caz, procurorii cer detenție pe viață pentru un inculpat
Trei bărbați au fost condamnați, în două dosare diferite, pentru fapte de viol și omor, comise în raionul Florești și municipiul Chișinău, anunță marți, 28 octombrie, Procuratura Generală (PG).
În primul caz, în cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că, pe 6 iunie 2025, un bărbat în stare de ebrietate alcoolică, dintr-o localitate din raionul Florești, „cu scopul satisfacerii poftei sexuale”, a aplicat violență fizică în privința unei femei, preponderent aplicând lovituri cu picioarele.
„Inculpatul a târât victima pe pâmânt și cu aplicarea forței fizice, a întreținut cu ea un act sexual neconsimțit.
După comiterea violului, bărbatul a sugrumat femeia, până când a survenit decesul”, a precizat PG.
Prin sentința Judecătoriei Soroca, a fost stabilită o pedeapsă de 23 ani de închisoare pentru bărbat, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
„Procurorii de la Florești nu sunt de acord cu sancțiunea și vor contesta sentința cu apel solicitând cea mai aspră pedeapsă, și anume, detenție pe viață.”
Totodată, printr-o altă sentință din 24 octombrie 2025, doi bărbați din Chișinău au fost condamnați pentru omorul amicului de pahar, comis în martie 2025.
Unul dintre bărbați, a fost acuzat și de violul unei femei săvârșit în aprilie 2025. Prin urmare unul din inculpați a fost condamnat pentru ambele infracțiuni la 25 de ani de închisoare, iar celălalt inculpat – la 18 ani de închisoare, pentru fapta de omor.