Tratamentul pentru rabie nu va mai fi concentrat într-un singur loc din capitală. Unde vor putea beneficia chișinăuienii de asistență medicală antirabică
De la 1 ianuarie 2026, serviciul de asistență medicală antirabică din municipiul Chișinău va fi descentralizat, conform ordinului ministerului privind optimizarea asistenței medicale antirabice. Scopul măsurii este îmbunătățirea accesului populației la tratament, reducerea timpului de intervenție în cazurile de mușcături sau zgârieturi provocate de animale și aplicarea uniformă a măsurilor de prevenire a rabiei, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.
„Dacă locuiți în municipiul Chișinău, veți beneficia de asistență medicală antirabică la Asociația medicală teritorială (AMT) unde sunteți la evidență: Botanica, Buiucani, Centru, Ciocana și Rîșcani. Subliniem că în zilele de odihnă și de sărbătoare copiii vor fi direcționați la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, iar adulții – la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.
Pentru pacienții din raioane asistența medicală antirabică va fi acordată, în continuare, în spitalele raionale desemnate prin ordinul Ministerului Sănătății, dar și de Institutul de Medicină Urgentă, cu acoperire națională”, precizează Ministerul Sănătăți.
Ce trebuie de făcut imediat după o mușcătură sau zgârietură provocată de animale:
- spălați fără întârziere zona afectată cu apă și săpun;
- dezinfectați leziunea prin aplicarea unui antiseptic, precum tinctura de iod 5% sau alcool etilic 70%, la nivelul marginilor rănii;
- prezentați-vă în cel mai scurt timp la instituția medicală desemnată pentru evaluare și tratament;
- profilaxia antirabică trebuie inițiată prompt, ideal în primele ore după expunere.
Recomandări esențiale pentru pacienții care urmează tratament antirabic:
- evitați consumul de alcool timp de cel puțin 72 de ore după fiecare administrare a vaccinului sau imunoglobulinei antirabice;
- pe durata schemei de tratament și în următoarele două luni după finalizare, nu se administrează alte vaccinuri;
- respectați integral și fără întreruperi schema de vaccinare indicată de medic;
- în situația în care este necesară deplasarea sau schimbarea localității înainte de încheierea tratamentului, informați medicul pentru a asigura continuarea corectă a profilaxiei în altă instituție medicală.