Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Rezultatul ședinței de la…

VIDEO Rezultatul ședinței de la Ministerul Educației în legătură cu situația de la tabăra „Trandafir”

Foto: edu.gov.md

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării organizează un briefing de presă în legătură cu rezultatele ședinței organizată în cazul celor 13 copii maltratați la tabăra „Trandafir” de la Vadul lui Vodă.

La ședința organizată de minister au fost invitați reprezentanții ASEM, care dețin dreptul de proprietate asupra taberei, reprezentanții ai Primăriei orașului Vadul lui Vodă, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și ai Inspectoratului de Stat al Muncii. La ședință și-au confirmat prezența și reprezentanții Direcției raionale de învățământ Hâncești și reprezentanții Consiliului raional Ialoveni, care au procurat foi de odihnă pentru copii la tabăra „Trandafir”.

Menționăm că 13 copii, cu vârstele cuprinse între 11 și 15 ani, au fost agresați fizic chiar de educatorii taberei, care erau minori și ar fi consumat anterior băuturi alcoolice. Incidentul a avut loc pe 7 august,  iar Poliția Capitalei și Procuratura au inițiat un proces penal pentru tortură în privința celor doi adolescenți, care sunt cercetați în stare de libertate pentru că sunt minori.

Foto: edu.gov.md