Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/Mihai Șora, românul de 102…

VIDEO/Mihai Șora, românul de 102 ani: „Luați-i cu voi la vot și pe nehotărâți, pe leneși, pe uituci”

Filosoful român, centenarul Mihai Șora, a votat, dar a făcut și o adresare publică, încurajându-și conaționalii să iasă la vot, atenționând că nepăsarea e cel mai periculos lucru pentru o democrație.

El a publicat pe contul său de Facebook un mesaj în care susține că un cetățean responsabil informează și încurajează și pe alții să iasă la vot.

„Vorbiți cu cei din jur, cu părinții, cu bunicii, cu prietenii voștri, să iasă la vot.  Nimic nu mi se pare mai periculos pentru democrație decât nepăsarea. Nepăsarea înseamnă să nu fii sensibil la soarta țării tale și a semenilor tăi. Când nu-ți pasă de viața celor din jurul tău, de fapt nu-ți pasă nici de viața ta: nu trăiești în peșteră, printre lilieci și coleoptere; trăiești printre oameni și de soarta lor depinde și soarta ta. Nu poți fi – tu, singur! – fericit și împăcat dacă cei din jurul tău suferă, dacă nu au acces la o educație decentă, dacă se chinuie în spitale insalubre, dacă mor sfârtecați în accidente pe șosele desfundate, dacă sunt hărțuiți în fel și chip de incompetență, rea-voință, de hoție și netrebnicie”, a spus el.

Mihai Șora a publicat și un mesaj video, din care se vede că este plin de energie și activ civic.

„În ultima vreme, am stat de vorbă cu zeci de oameni, am încercat să-i conving să-și rupă câteva minute din viață și să meargă la vot: câteva minute pentru anii ce le stau în față. Câteva minute și câțiva pași”, a mai spus Șora.

Reprezentanții României în Parlamentul European sunt aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. România este acum reprezentată în Parlamentul European de 32 de parlamentari, iar mandatul în Parlamentul European este de 5 ani.