Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Serviciul 112 lansează o aplicație…

Serviciul 112 lansează o aplicație mobilă: locația și datele despre alergiile sau afecțiunile cronice vor fi transmise automat către salvatori

Sursă foto: UNDP

În situații de urgență, cetățenii pot apela serviciul 112 printr-un singur buton, iar locația lor este transmisă automat către echipele de intervenție. Serviciul național de urgență a lansat, pe 24 martie, aplicația mobilă 112MD. Utilizatorilor din R. Moldova pot folosi aplicația națională de urgență nu doar acasă, ci și atunci când călătoresc.

Potrivit dezvoltatorilor, proiectul a fost realizat cu sprijinul Republicii Cehe și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova și va reduce timpul necesar pentru localizarea persoanelor și intervenția echipajelor specializate.

Prin intermediul aplicației 112MD, utilizatorii pot apela numărul unic de urgență 112 printr-un singur buton, iar locația acestora este transmisă imediat către operatorii Serviciului 112.

Totodată, odată cu locația, operatorul 112 va recepționa și profilul medical al utilizatorului. „Profilul medical al utilizatorului completat în aplicație – cum ar fi alergiile sau afecțiunile cronice – poate ajuta echipajele medicale în timpul unui răspuns de urgență”, punctează 112.

Interfața 112MD este adaptată și pentru persoanele cu dizabilități de vedere sau de auz.

„În situațiile în care un apel vocal nu este posibil, aplicația oferă posibilitatea de a selecta dintre pictogramele predefinite și de a iniția o conversație cu serviciul de urgență 112, care poate fi realizată sub formă de text, în timp real și poate fi, de asemenea, tradusă automat cu ajutorul inteligenței artificiale”, potrivit dezvoltatorilor.

În plus, aplicația le oferă operatorilor serviciului 112 posibilitatea de a solicita fotografii sau video de la locul incidentului, „facilitând o comunicare eficientă și cuprinzătoare pentru o mai bună cunoaștere a situației”.

„Alte funcții utile includ partajarea locației cu persoanele dragi în situații de urgență, accesarea contactelor de urgență salvate, recepționarea avertizărilor naționale și a alertelor de sănătate, precum și localizarea rapidă a defibrilatoarelor externe automate din apropiere, a secțiilor de poliție sau a spitalelor”, povestesc dezvoltatorii.

Aplicația 112MD este disponibilă pentru dispozitive iOS și Android și poate fi descărcată gratuit din magazinele de aplicații.

Fiind parte a ecosistemului NG-SOS, aplicația 112MD a fost concepută, spune 112, având ca obiectiv și interoperabilitatea la nivel internațional. Acest lucru permite utilizatorilor din R. Moldova să se bazeze pe aplicația națională de urgență nu doar acasă, ci și atunci când călătoresc, „asigurând o comunicare fără întreruperi în caz de urgență în alte țări și regiuni din Europa”.

Anatolie Viniciuc, Directorul Serviciului 112.  a declarat că instituția face „un nou pas spre un serviciu de urgență mai inteligent, mai uman și mai incluziv”, adăugând că În situațiile critice, „fiecare secundă contează, iar accesul simplu și eficient la ajutor poate face diferența dintre viață și moarte”.

„Dragi cetățeni, vă invit să folosiți cu responsabilitate aplicația 112MD și să o promovați în comunitățile voastre. Fiecare utilizare poate salva o viață. Fiecare apel direcționat corect poate aduce ajutorul la timp”, a declarat Daniella Misail-Nichitin, Ministra Afacerilor Interne.