Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Șaisprezece oficiali ar fi admis…

Șaisprezece oficiali ar fi admis pe 9 mai încălcări ale legislației privind simbolurile. Poliția a documentat 180 de cazuri în timpul evenimentelor de „Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei”

Colaj ZdG

Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că marți, 9 mai, de „Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei”, 180 de persoane au admis încălcări ale articolului 365/5 din Codul Contravențional al R. Moldova, privind afișarea simbolurilor utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagande sau glorificării acestor acțiuni. În 16 cazuri au fost vizați oficiali, 9 dintre care sunt deputați. Încălcări au admis și 5 persoane cu demnitate publică din UTA Găgăuzia, menționează Poliția.

Potrivit IGP, au fost întocmite 15 procese verbale, înmânate 9 citații, iar 7 persoane au fost audiate. Restul persoanelor urmează a fi citate la Poliție pentru documentare.

„Polițiștii au asigurat ordinea publică şi securitatea circulaţiei rutiere pentru ca toate evenimentele publice de ieri să se desfășoare în siguranță.

Pe tot parcursul zilei, în cele peste 500 de locații din întreaga țară au participat în jur de 43 de mii de persoane”, a comunicat IGP.

Purtarea panglicii negru-oranj, fără ca aceasta să fie parte a unei distincții sau medalii, a fost și în acest an interzisă. Și afișarea simbolurilor „Z”, „V” și a celorlalte care au fost recunoscute drept reprezentante pentru agresiunea militare a Federației Ruse în Ucraina este sancționată. Declarațiile au fost făcute de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unei conferințe de presă privind prevederile legale în timpul desfășurării întrunirilor publice și însemnele utilizate la evenimentele dedicate zilei de 9 Mai.

ZdG a scris anterior că CC a R. Moldova a decis că panglica bicoloră negru – oranj, numită și panglica „Sfântul Gheorghe” poate fi purtată și confecționată pe teritoriul țării, cu condiția ca aceasta să nu fie utilizată pentru a justifica sau glorifica acțiunile de agresiune militară, crimele de război sau crimele împotriva umanității.Hotărârea a fost pronunțată pe 11 aprilie și a fost luată în urma examinării sesizărilor unor deputați socialiști, care au cerut verificarea constituționalității unor prevederi din Legea privind contracararea activității extremiste.

Mai exact, Curtea Constituțională a hotărât că: Se admit parțial sesizările depuse de domnii deputați Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, și sesizarea privind excepția de neconstituționalitate ridicată de domnul Ion Pîntea.(…) .Se declară neconstituțional textul „și care pot fi confundate cu acestea” din definiția „activitate extremistă” reglementată de art.1 din Legea 54 din 21 februarie 2023, privind contracararea activității extremiste.

Se recunosc constituționale articolul 365 cu semnul 5, din Codul Contravențional și prevederile articolului 1 din Legea privind contracararea activității extremiste, care au fost introduse prin Legea nr. 102 din 14 aprilie 2022, cu excepția celor menționate la punctul 2 din dispozitiv în măsura în care sunt aplicabile doar pentru faptele comise în scopul justificării sau glorificării acțiunilor de agresiune militară a crimelor de război sau a crimelor împotriva umanității”.

A doua zi, CC a venit cu un comunicat de presă cu privire la „criticile” care i-au fost aduse în legătură cu hotărârea referitoare la utilizarea panglicii bicoloră negru – oranj, numită și panglica „Sfântul Gheorghe”. CC susține că nu a „repus în drepturi” și nu a „legalizat” purtarea panglicii negru-oranj și a altor simboluri reglementate de legile contestate, „astfel cum se propagă în spațiul public”.

Potrivit comunicatului, Curtea a decis că sancționarea utilizării acestor simboluri este constituțională. Totuși, menționează că pentru a sancționa o persoană „trebuie să se constate că simbolul a fost utilizat în scopul justificării sau glorificării acțiunilor de agresiune militară, a crimelor de război sau a crimelor împotriva umanității”.

În primăvara anului 2022, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, au depus la Curtea Constituțională două sesizări prin care au solicitat exercitarea controlului constituționalității și suspendarea Legii pentru modificarea Codului contravențional al R. Moldova, adoptată în lectura a doua la 14 aprilie 2022, care se referă la interzicerea simbolurilor agresiunii ruse asupra Ucrainei – „V”, „Z” și panglica bicoloră negru – oranj, numită și panglica „Sfântul Gheorghe”.

Potrivit modificărilor aprobate de Parlamentul în primăvara anului 2022, cetățenii care „glorifică” aceste simboluri riscă amenzi de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore. Persoanele juridice și cu funcții publice riscă amenzi de la 9 000 până la 18 mii de lei.

Potrivit Codului contravențional, „confecționarea, vânzarea, răspândirea, deținerea în vederea răspândirii și utilizarea în public a atributelor și simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni, se sancționează cu amendă de la 90 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore, cu amendă de la 180 la 360 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 360 la 600 de unități convenționale aplicată persoanei juridice”.