Paisprezece cupluri și-au spus „da” în fața statului, de Dragobete
Astăzi, de Dragobete, 14 cupluri din R. Moldova au ales să își spună „da” și să își unească destinele, a anunțat Agenția Servicii Publice (ASP).
De la începutul anului 2026 și până în prezent, ASP a înregistra 1 388 de căsătorii la nivel național.
În ultimul an, instituția notează că „a celebrat curajul și înțelepciunea” unor miri de 81 și 84 de ani. De asemenea, au fost două cupluri în care mirii aveau vârsta de 16 ani.
Cei mai mulți bărbați aleg să facă acest pas între 24 și 30 de ani, în timp ce femeile preferă intervalul de vârstă 21–25 de ani.
„Astăzi celebrăm Dragobetele, acea zi magică din cultura noastră populară, dedicată iubirii pure și renașterii naturii. Se spune că dragobetele este protectorul îndrăgostiților, cel care veghează asupra promisiunilor făcute sub soarele blând al primăverii. La Agenția Servicii Publice, avem privilegiul de a fi martorii acestor începuturi romantice, transformând emoția voastră în amintiri oficiale”, notează autoritatea.
Pe 14 februarie, 12 cupluri din R. Moldova au ales să-și oficializeze relația.
În R. Moldova sărbătorim două zile ale îndrăgostiților – Sfântul Valentin și Dragobetele. În ultimii ani, cetățenii R. Moldova au împrumutat cea mai populară sărbătoare occidentală, Sfântul Valentin, sărbătorită pe 14 februarie, și, totodată, și-au amintit de o veche sărbătoare a românilor, marcată pe 24 februarie și numită Dragobete, acesta fiind numele unui personaj din folclorul românesc considerat protector al dragostei.