Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Mobilizare masivă a diasporei. A…

Mobilizare masivă a diasporei. A fost depășit numărul voturilor exprimate în primul tur al prezidențialelor din 2016

Datele Comisiei Electorale Centrale (CEC) arată că până la ora 16.00 peste hotarele țării au votat mai mult de 82.000 de alegători, număr care îl depășește pe cel al alegătorilor care și-au exprimat dreptul de vot în turul I al alegerilor prezidențiale din 2016.

Până la ora 16:00 peste hotarele țării au votat 83.215 alegători., conform datelor CEC.

Spre comparație, în ziua de 30 octombrie 2016, turul I al alegerilor prezidențiale, în secţiile de votare din străinătate s-au prezentat la vot 67.205 de alegători.

De menționat că, la turul II al scrutinului prezidențial, din 13 noiembrie 2016, un umăr de 138.720 de alegători au votat, număr record în afara ţării din istoria alegerilor în Republica Moldova.

În Republica Moldova, până la ora 16:00, au votat peste 931.800 de alegători.