Femeile din R. Moldova, între provocări și nesiguranță: cât de protejate sunt în realitate?

Deși egalitatea dintre femei și bărbați este garantată prin lege în R. Moldova, realitatea de zi cu zi arată că există încă diferențe de oportunități, reprezentare și siguranță. Femeile continuă să se confrunte cu stereotipuri de gen, inegalități pe piața muncii și riscuri legate de violență sau hărțuire. 

În ultimii ani au fost adoptate politici și inițiative menite să îmbunătățească situația. Totuși, în ce măsură se transpun politicile adoptate și cât de eficiente sunt acestea? Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă femeile în R. Moldova? Cât de în siguranță se pot simți? Ce măsuri sau schimbări sunt necesare pentru a asigura egalitatea de gen și siguranța lor? 

Veronica Teleuca, directoarea executivă a Coaliției „Viața fără Violență”

Provocările femeilor din R. Moldova pot fi rezumate la o singură cauză, de ordin sistemic: inegalitatea de gen. Cea mai gravă manifestare a inegalității de gen este violența împotriva fetelor și femeilor, pe care noi o definim ca un rezultat direct al unei ordini patriarhale și relațiilor inegale de putere dintre femei și bărbați. 

În cea mai recentă cercetare a Coaliției, am determinat că 54% dintre femei, chiar dacă își doresc să iasă din relațiile violente, nu o fac pentru că le e rușine. Dacă o femeie alege să se despartă de partenerul abuziv și să plece într-o locuință sigură, ea riscă să fie acuzată că destramă familia, că nu e o „mamă/gospodină bună” și că nu poate gestiona crizele familiale. 

Femeile nu au încredere nici în autorități, inclusiv în Poliție, serviciile sociale și sistemul de justiție. Un studiu OSCE arată că sub 11% dintre cazurile de violență sunt raportate, în mare parte, din cauza acestei neîncrederi. 

E foarte greu să includem cuvintele „siguranță” și „femei” în același enunț. Din păcate, cele mai recente cazuri de abuz din spațiul public ne amintesc cât de condițională e siguranța noastră. Ne gândim la cazul profesorului din nordul țării care a hărțuit o elevă minoră. Ne gândim la Dima White, care deși e cercetat penal pentru trafic și abuz sexual, el a interacționat nestingherit cu minore într-un gimnaziu. Noi nu am uitat nici de cazul de abuz și hărțuire sexuală de la o benzinărie din Vulcănești, și nici de medicul Meșteșug, care este acuzat de violul a doua fetițe minore și care rămâne în continuare în posesia licenței medicale.

Egalitatea de gen necesită mai mult decât angajamente scrise pe hârtie. Un pas esențial este introducerea obligatorie a educației pentru egalitate de gen și a educației sexuale în sistemul de învățământ. Pentru noi e necesar să cultivăm modele de masculinitate sănătoasă și să creștem fete care știu că au aceleași capacități de a-și atinge potențialul, exact ca băieții.

Experiența femeilor atunci când accesează servicii și asistență depinde în mare măsură de persoana care le oferă. Prin urmare, este necesar să se asigure instruiri specifice bine concepute, interactive și cu impact, bazate pe evaluarea nevoilor femeilor.

Ceslav Panico, Avocatul Poporului

Din observațiile noastre, femeile se confruntă cu mai multe provocări structurale. Un aspect important ține de situația femeilor aflate în condiții de vulnerabilitate. Vorbim, în primul rând, despre victimele violenței în familie. De multe ori, acestea nu știu unde să se adreseze sau nu au suficientă încredere în instituțiile statului că situația lor se va îmbunătăți dacă vor cere ajutor. Chiar și atunci când se adresează autorităților, sprijinul și asistența oferite nu sunt întotdeauna suficiente.

Problemele nu se limitează doar la violența în familie. Există și numeroase cazuri de abuz și presiune după divorț. Avem în gestiune mai multe situații în care, după separare, fostul soț continuă să șantajeze femeia sau să exercite violență verbală, generând teamă atât pentru ea, cât și pentru copii.

În acest context apare și problema pensiei alimentare sau a pensiei de întreținere pentru copii, care de multe ori nu este achitată sau este achitată cu dificultate după divorț.

O altă categorie care se confruntă cu dificultăți majore sunt femeile cu dizabilități. Din păcate, deși în ultimii ani s-au realizat mai multe reforme în domeniul social, condițiile și serviciile oferite femeilor cu dizabilități în instituțiile de plasament încă nu corespund pe deplin standardelor internaționale.

În același timp, este nevoie de un efort constant de educare și informare a populației, în special a bărbaților, pentru a înțelege că femeile nu sunt un accesoriu sau o extensie a bărbaților, ci membri egali ai comunității. Este esențial ca necesitățile, opiniile și participarea femeilor să fie respectate și luate în considerare la toate nivelurile societății.

Alina Cebotari, cofondatoarea organizației „Femei pentru femei”

Din păcate, provocările cu care se confruntă femeile rămân aceleași, ani la rând. Violența împotriva femeilor, discriminarea la locul de muncă, hărțuirea în școli, universități și la locul de muncă, inegalitatea salarială, vizibilitatea redusă a femeilor în politică sunt doar câteva dintre problemele care afectează femeile și societatea noastră.

Mai mult de 70% dintre fete și femei trec sau au trecut prin violență din partea unui bărbat apropiat. Femeile continuă să muncească mai mult pentru a primi același salariu ca și bărbații. Noile date disponibile ne arată că o femeie lucrează gratis în primele două luni ale anului pentru a obține același venit anual.

Multe femei sunt supuse unor forme multiple de discriminare și violență, nu doar pentru că sunt femei, ci și pentru că sunt rome, au dizabilități, sunt lesbiene etc. Avem un cadru legal destul de avansat și bine pus la punct, însă, deseori, legile nu se traduc într-o viață mai bună pentru femei și fete.

Dacă ești o femeie în R. Moldova, atunci nu te poți simți în siguranță deplină nici în stradă, nici la locul de muncă, nici în instituțiile de învățământ și nici acasă. Femeile continuă să fie ținta diferitelor forme de violență: de la fluierat în stradă, în plină noapte sau zi, până la agresiuni fizice, sexuale sau psihologice acasă.

Avem încă cazuri de abuz sexual asupra copiilor în școli. Și este extrem de grav că, de multe ori, despre asta se cunoaște, însă se face prea puțin. Ne-am obișnuit, ca societate și stat, să închidem ochii în fața violenței asupra femeilor. Este un fel de „tradiție” pe care o purtăm cu noi din generație în generație.

Avem nevoie de o schimbare radicală de mentalitate. Iar pentru asta avem nevoie de multă investiție în educație. Un stat care prioritizează demnitatea femeilor este un stat care va prioritiza și o educație bazată pe respect și consimțământ. Or, R. Moldova încă se teme de termeni precum „educația sexuală”, iar asta ne arată unde încă ne aflăm în prevenirea discriminării împotriva femeilor.

Totodată, avem nevoie de o asumare responsabilă din partea autorităților. La ce mă refer? Avem legi și strategii frumoase pe hârtie, însă finanțările acestora sunt extrem de reduse, iar majoritatea dintre ele vin din surse externe, nu din partea statului.

Or, un stat care nu finanțează suficient serviciile de prevenire și combatere a discriminării împotriva femeilor și depinde doar de finanțări externe este un stat care, din start, nu își asumă cu responsabilitate acest angajament. Fetele și femeile nu trăiesc mai bine doar pentru că avem declarații, legi sau politici drăguțe.

Nu în ultimul rând, este nevoie urgentă de a auzi, asculta și crede fetele și femeile care trec prin orice formă de discriminare. Realitatea ne arată că femeile încă nu sunt crezute. Le cerem să fie curajoase și să ceară ajutor, însă atunci când o fac, autoritățile nu le cred întotdeauna.

Acum vreau să las un mesaj pentru toate fetele și femeile care ne citesc și să le spun următoarele: dacă treceți sau cunoașteți pe cineva care trece prin violență, să știți că nu este vina voastră nici măcar pentru o secundă. Nimeni, dar nimeni, nu are dreptul să vă umilească, să vă agreseze sau să vă înjosească.

Angelina Zaporojan, directoare executivă a Centrului de Drept al Femeilor

În ultimii doi ani, R. Moldova a făcut pași importanți în consolidarea cadrului normativ privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței în familie. Legislația a fost modificată, iar noțiunea de femicid a fost introdusă atât în legea cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie, cât și în Partea Generală a Codului Penal. Introducerea definiției femicidului reprezintă un pas important, însă rămâne insuficientă din perspectiva dreptului penal și procesual  pentru urmărirea efectivă în justiție a actelor de femicid.

Astfel, noțiunea de femicid nu este urmată de o incriminare distinctă în Partea Specială a Codului Penal, respectiv în Capitolul II – Infracțiuni contra vieții și sănătății persoanei.

Consider că, pentru a combate eficient fenomenul, este necesară finalizarea procesului de reformă a legislației penale prin introducerea unei infracțiuni distincte de femicid, cu elemente constitutive clare și sancțiuni corespunzătoare gravității acestei forme extreme de violență de gen.

Remarc drept o evoluție pozitivă faptul că, la 20 iunie 2025, a fost extins mecanismul de monitorizare și analiză a cazurilor de violență în familie soldate cu deces sau cu vătămarea gravă a integrității corporale a victimelor, pentru a include și cazurile de femicid. Astfel, comisia urmează să analizeze nu doar cazurile de omor al femeilor comise de partenerul intim sau de către un membru al familiei, dar și cele de femicid comise în afara relațiilor dintre partenerii intimi.

O cercetarea realizată de CDF arată că accesul la justiție devine și mai dificil atunci când agresorii sunt persoane cu funcții publice, colaboratori ai Poliției, angajați ai sistemului penitenciar sau persoane aflate în poziții de conducere. În astfel de situații, poziția profesională a agresorului generează un dezechilibru suplimentar de putere între acesta și victimă, dar și influențe asupra bunei desfășurări a procesului de investigare. 

De asemenea, au fost semnalate cazuri în care agresorii cu posturi de conducere au făcut abuz de autoritate sau au folosit relații personale și profesionale pentru a descuraja victima să depună plângere, pentru a tergiversa examinarea cazului sau pentru a diminua gravitatea faptelor raportate.

În multe cazuri, victimele violenței în familie afirmă că sprijinul real a venit mai degrabă din partea organizațiilor neguvernamentale decât din partea instituțiilor statului, deși acestea din urmă au responsabilitatea legală de a oferi protecție și asistență.

Cele mai multe femei au simțit că trebuie să acționeze pe cont propriu pentru a-și soluționa problema sau să apeleze la ONG-uri pentru a obține un sprijin real.