Principală  —  Ştiri  —  Social   —   DOC/ Valorile mobiliare străine vor…

DOC Valorile mobiliare străine vor putea fi tranzacționate în R. Moldova

Sursa foto: IPN.md

Valorile mobiliare străine vor putea fi admise spre tranzacționare pe piața reglementată a R. Moldova. Deputații au votat joi, 24 noiembrie, în cea de-a doua lectură, proiectul de modificare a Legii privind piața de capital.

Astfel, valorile mobiliare străine pot fi admise spre plasare și tranzacționare pe piața reglementată a R. Moldova, dacă sunt întrunite anumite condiții. Conform Parlamentului, vor fi acceptate doar valorile mobiliare în privința cărora nu sunt impuse interdicții privind tranzacționarea de către operatorul unei piețe reglementate străine sau prin actele normative ale R. Moldova.

Nu pot fi admise valorile mobiliare străine în cazul în care acestea sunt emise de către emitenți ce desfășoară activitate într-o perioadă de timp mai mică de trei ani sau în ultimii doi ani nu au obținut profit. Cele deținute de persoane din jurisdicțiile cu un grad sporit de risc, de asemenea, nu vor fi admise.

Totodată, documentul reglementează condițiile de activitate a consultantului de investiții, un nou participant al pieței de capital, care va avea drept scop dezvoltarea acesteia prin facilitarea furnizării serviciilor de investiții.

„Acesta va fi autorizat de a realiza exclusiv servicii și activități de consultanță de investiții și cele legate de primirea și transmiterea ordinelor privind diferite instrumente financiare.

Legea cu privire la piața de capital se completează și cu prevederi referitoare la cazurile în care CNPF va putea retrage dreptul la licența, eliberată anterior, pentru activitatea pe piața de capital. Respectiv, CNPF va putea retrage licența în cazul în care persoana licențiată încalcă grav prevederile legale, în caz de reorganizare sau lichidare, în cazul declarării insolvabilității, atunci când a fost retrasă licența de BNM sau la solicitarea persoanei licențiate”, potrivit Parlamentului.

Modificările vor intra în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al R. Moldova.

Publicitate
Publicitate