De la „istorie de succes” la „laborator al războiului hibrid rusesc”. Interviu cu o activistă queer din Georgia
În timp ce Republica Moldova se pregătește de un scrutin parlamentar crucial, în Georgia se consumă deja un scenariu pe care Kremlinul ar putea să-l repete și la Chișinău. Legi inspirate de modelul rusesc, represiunea organizațiilor neguvernamentale, capturarea instituțiilor statului și utilizarea homofobiei ca armă politică. Despre toate acestea am discutat cu un activist queer georgian, care trăiește și lucrează sub presiunea unui regim tot mai autoritar.
Timp de ani la rând, Georgia a fost prezentată ca exemplul pozitiv din regiune: o țară post-sovietică care a reușit reforme rapide, a apropiat legislația de standardele europene și a primit liberalizarea vizelor cu UE. După „revoluția trandafirilor” din 2003, statul era perceput drept campion al integrării euro-atlantice, cu instituții mai solide decât în alte republici ex-sovietice. Aderarea la NATO și la Uniunea Europeană părea un obiectiv tangibil.
Însă în ultimii 13 ani, odată cu venirea la putere a partidului Visul Georgian (Georgian Dream), direcția s-a schimbat treptat. La început, guvernarea era deschisă recomandărilor europene și americane: legea anti-discriminare a fost adoptată, Georgia a ratificat Convenția de la Istanbul. Dar apoi, treptat, puterea politică a folosit sprijinul Occidentului pentru a-și consolida instituțiile interne – și, în momentul în care a simțit că are control total, a început să refuze reformele esențiale.
Un punct de cotitură a fost adoptarea așa-numitei legi „agenților străini” (foreign agents / legea „Transparency of Foreign Influence”), însoțită de o serie de legi controversate: restricții asupra ONG-urilor, limitarea accesului la finanțări externe (granturi), „legea propagandei LGBT” și alte prevederi care limitează libertatea presei, libertatea academică şi posibilitatea societăţii civile de a acţiona independent. Toate aceste măsuri au transformat Georgia într-un stat cu tot mai multe trăsături autoritare și au readus ţara sub tot mai mare presiune de influenţă din partea Moscovei.
În prezent, sondajele arată că sprijinul popular pentru integrarea europeană rămâne foarte mare. De exemplu, un sondaj al IRI (2023) arată că 89 % dintre georgieni susţin aderarea la UE („complet” sau „în oarecare măsură”).
Dacă nu este monitorizat atent procesul legislativ, dacă echilibrul puterilor, libertatea ONG-urilor şi libertatea de exprimare sunt subminate treptat, Moldova s-ar putea trezi într-o situație asemănătoare, în care deschiderea spre Europa este blocată de legi controversate, discursuri despre „suveranitate” şi valori tradiţionale care justifică restrângeri.
Despre toate acestea, despre modul în care noile legi afectează comunitatea queer și societatea în ansamblu, am discutat cu o activistă din Tbilisi.
– Cum era viața unei persoane queer în Georgia înainte de adoptarea noilor legi?
A fost mereu dificilă. Comunitatea queer a rămas constant cea mai marginalizată parte a societății, la fel ca în multe alte state post-sovietice. Georgia a avut dintotdeauna un nivel foarte ridicat de homofobie publică, ceea ce însemna că în viața cotidiană, în aproape orice context, puteai întâlni atitudini homofobe.
Deși legislația a fost armonizată cu standardele europene, în practică nu s-a schimbat aproape nimic. Noi, ca organizație, am încercat mereu să insistăm că legile sunt pentru viață și trebuie aplicate, nu doar adoptate. Discriminarea a existat permanent, dar acum situația s-a agravat dramatic: nu doar prin aceste legi, ci și prin alegeri trucate, prin sentimentul de impunitate și prin faptul că un oligarh a capturat toate instituțiile statului. Astăzi, nu există spații sigure pentru nimeni – nici pentru persoanele queer, nici pentru restul societății.
Chiar și în timpul protestelor, am glumit între noi că manifestanții care își acopereau fețele cu măști trebuiau să simtă ce înseamnă să fii queer: să-ți ascunzi identitatea ca să nu fii atacat.
– De ce există acest nivel de homofobie? Din religie? Din tradițiile patriarhale?
Georgia, Armenia și Moldova sunt într-adevăr societăți patriarhale. Se spune că sunt și foarte religioase, dar în practică Georgia nu e atât de religioasă precum, de exemplu, Polonia. Am depășit vârful religiozității în jurul anului 2005.
Homofobia este însă alimentată politic. Aș spune chiar că este mai degrabă „homofobie politică” decât religioasă. Biserica a devenit foarte puternică datorită sprijinului politic, dar nu ea dictează totul. Politicienii manipulează abil aceste resentimente.
Organizația noastră a documentat fenomenul: homofobia politică are rădăcini sovietice. În URSS era folosită pentru a discredita adversarii. Această moștenire a fost foarte bine exploatată de actualii lideri.
– Ați observat schimbări de atitudine în rândul populației?
Da. Am realizat două sondaje reprezentative, în 2016 și în 2021, și am observat o mică „înmuiere” a atitudinilor. Oamenii au început să fie mai puțin vocali, ura nu mai era exprimată public cu aceeași forță.
Acest lucru a avut mai multe cauze: legea anti-discriminare, posibilitatea de a călători liber în Europa, contactul cu Occidentul. Dar aceste câștiguri sunt acum amenințate, pentru că guvernul a transformat homofobia într-un instrument electoral central.
– Ați fost atacați personal?
Da, biroul nostru a fost atacat anul trecut, în timpul protestelor împotriva „legii rusești”. Astfel de atacuri nu sunt întotdeauna spontane; uneori sunt provocări orchestrate sau acțiuni motivate de profit.
Problema este superficialitatea proceselor din Georgia: mulți politicieni au fost deschis homofobi, apoi, brusc, au devenit pro-LGBT pentru a obține atenția Europei, dar nu și-au schimbat convingerile. Când interesul se schimbă, revin la homofobie.
– Care sunt cele mai periculoase legi adoptate recent?
În primul rând, „legea rusă”, adoptată anul trecut. Ea obligă ONG-urile să se înregistreze într-un registru al „agenților străini” și să furnizeze toate datele, inclusiv despre beneficiari.
Apoi, „legea valorilor familiei și minorilor”, cunoscută ca „legea propagandei LGBT”, care interzice orice fel de vizibilitate queer. Este extrem de vagă și poate fi folosită împotriva manifestațiilor publice, a presei, a mediului academic. A blocat complet drepturile persoanelor trans, deja foarte limitate.
Mai recent, au apărut și legi privind finanțările externe: orice grant trebuie aprobat de guvern. Dacă finanțarea nu este aprobată, ONG-ul este amendat dublu față de valoarea grantului. În plus, noua legislație prevede sancțiuni penale. Practic, accesul la resurse externe a fost blocat.
– Cum supraviețuiți în aceste condiții?
Deocamdată, trăim din fondurile acumulate înainte de intrarea în vigoare a legilor. Probabil până la sfârșitul acestui an. Din 2026 va fi foarte greu.
Am renunțat doar la activitățile de advocacy locală, pentru că nu recunoaștem legitimitatea actualului parlament. În rest, continuăm: servicii pentru comunitate, comunicare, advocacy internațional. Suntem printre cele 142 de organizații care au contestat „legea rusă” la Curtea Constituțională și la CEDO.
Dar știm că oricând ni se pot bloca conturile bancare. Trăim cu această incertitudine zilnică.
– Cum trăiește comunitatea queer „obișnuită”, care nu e implicată în activism?
Foarte mulți au emigrat în ultimul an. Nu doar activiștii, ci și artiști, oameni simpli, care nu au fost niciodată în vizorul autorităților. Au decis că nu mai există siguranță aici.
În plus, relația cu poliția s-a rupt complet. Dacă înainte prezența noastră putea să asigure un minim de protecție pentru beneficiari, acum nici asta nu mai există. ONG-urile pot fi atacate chiar de poliție.
– Cum arată presa și societatea în ansamblu?
Televiziunile mari sunt controlate de regim. Există o singură televiziune de opoziție, dar și ea este influențată politic. Rămân câteva redacții online independente, susținute de donatori externi, care rezistă cu mari dificultăți.
Societatea este profund polarizată. Politicienii folosesc constant această polarizare ca instrument de putere. Homofobia e doar cel mai simplu pretext. Totuși, în timpul protestelor recente, am auzit pentru prima dată strigăte de solidaritate față de comunitatea queer. A fost neașteptat, dar explicabil: ne-am unit în fața unei amenințări comune.
– Ce înseamnă cazul Georgiei pentru Moldova?
Georgia a devenit un laborator al războiului hibrid rusesc. În Ucraina, Rusia duce un război fizic. În Georgia, testează un război hibrid, la scară largă – și, din păcate, are succes.
Sunt convins că acest scenariu va fi aplicat și în Moldova, România, Serbia. E mai ieftin, mai puțin vizibil și greu de detectat dacă nu monitorizezi atent.
– Cum vedeți viitorul Georgiei și al comunității queer?
Următoarele șase luni sunt decisive. Dacă regimul va fi înfrânt, în cinci ani am putea fi mult mai aproape de UE, chiar dacă nu membri deplini. Dacă nu, riscăm să fim absorbiți de Rusia – poate nu formal, dar printr-un acord de „suveranitate limitată”, care ar însemna pierderea independenței.
Este foarte important de înțeles că acest partid de guvernământ nu s-a prezentat niciodată drept pro-Rusia. Punctul lor central de discurs a fost mereu „suveranitatea”. Pentru Georgia, ideea de suveranitate este extrem de sensibilă. Ei au spus că Europa „ne obligă să renunțăm la tradiții și valori” și au venit cu exemple precum Elveția: „vedeți, este o țară neutră și suverană, și noi ar trebui să fim la fel”.
Problema este că opoziția nu a avut mereu argumente solide pentru a contracara acest discurs. În schimb, sondajele noastre arată clar: 70% dintre cetățeni sunt pro-europeni și doresc o cooperare mai strânsă cu UE, nu cu Rusia. Este un procent uriaș. Și am mai observat ceva: cei care susțin relații mai apropiate cu Rusia sunt, în același timp, cei mai homofobi. Este o corelație evidentă, care arată cât de eficientă este propaganda rusă pe acest subiect.
Asta înseamnă, de fapt, războiul hibrid: nu o campanie simplă, ci o strategie complicată, pe mai multe planuri.
* Acest material a fost elaborat de Centrul de Informaţii „GENDERDOC-M” și publicat de ZdG în baza unui contract de prestări de servicii media.
