Cum vor arăta primii kilometri de autostradă din R. Moldova. România: „Pas decisiv spre integrarea în rețeaua europeană de transport”
După ce a fost lansată licitația pentru proiectarea și execuția ultimului lot al tronsonului Târgu Neamț–Iași–Ungheni, parte a Autostrăzii Unirii A8, care va asigura conexiunea cu Podul de Flori peste Prut de la Ungheni și, implicit, cu R. Moldova, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor din România, Irinel Scrioșteanu, a publicat poze cu proiectul autostrăzii, dar și de la întrevederea oficialilor români cu reprezentanți din R. Moldova, mulțumind pentru „foartea bună colaborare”.
„Autostrada Unirii #A8 nu înseamnă doar legarea regiunilor istorice ale României sau conectarea cu vestul Europei, ci și în unirea la nivel de infrastructură cu Basarabia, pas decisiv spre integrarea sa în rețeaua europeană de transport. România își asumă acest rol strategic și se implică direct în realizarea primilor kilometri de autostradă pe teritoriul Republicii Moldova”, adaugă Irinel Scrioșteanu, secretarul de stat al României din Ministerul Transporturilor.
La fel, secretarul de stat a publicat și poze cu proiectul autostrăzii.

De asemenea, Scrioșteanu a mai publicat imagini de la o întrevedere între oficiali români și reprezentanți ai Republicii Moldova, la care a participat și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.

Bolea a explicat că toate aceste lucrări „sunt incluse într-un singur contract, pentru a asigura eficiență, corectitudine și control al costurilor, fără fragmentări artificiale și fără riscuri de blocaj în implementare”.
„Pentru Republica Moldova, acest proiect nu este un exercițiu de imagine, ci mai degrabă un standard european: conectivitate, standard de siguranță, standard de respect pentru timpul, confortul și normalitatea cetățenilor. Un drum la standard european nu este un privilegiu, ci este o obligație a statului față de oameni: să circule sigur, să fie conectați la economie, la piețe, la locuri de muncă și la oportunități reale”, a scris ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, într-o postare pe rețelele sociale.
Termenul de depunere al ofertelor pentru licitație este 26 ianuarie 2026, ora 15.00.
Ce presupune contractul:
- 15 km lungime traseu
- 14 poduri şi pasaje
- 2 tunele, dintre care cel mai lung va avea 1700 m lungime
- 2 noduri rutiere cu Spitalul Regional şi Aeroportul Iaşi, respectiv nodul Golăieşti
- 2,77 km drum de legătură între nodul Golăieşti şi Podul de Flori peste Prut de la Ungheni, dar şi construirea primilor km de Autostradă pe teritoriul R. Moldova (4,7 km) şi conexiunea cu viitorul hub logistic multimodal – obiectul unei cereri comune de finanţare a celor două ţări.
Proiectul va beneficia de finanțare din fondurile militare SAFE și vor fi realizați și primii 5 km din Autostrada Ungheni – Chișinău, devenind astfel prima bucată de șosea de mare viteză din R. Moldova. Tronsonul 4 din A8 se desfășoară între DN 24 (Iași) și Podul peste Prut de la Ungheni, punct vamal cu R. Moldova și are un cost estimat de 4,7 miliarde lei și o durată totală de realizare de 46 de luni (10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor). Întregul proiect A8 de la Moțca la Ungheni va fi finanțat prin Programul SAFE – Security Action for Europe.
Stadiul tuturor tronsoanelor de pe Autostrada „Unirii” A8
Autostrada A8 este planificată să aibă în total circa 300 de kilometri și a fost împărțită în 13 tronsoane, în diferite stadii de implementare și gestionate de două companii diferite ale statului.
- Tg.Mureș – Miercurea Nirajului (1A) – 22 km, în execuție – Contractat cu Nurol, 2,4 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Miercurea Nirajului – Sărățeni (1B) – 23,4 km, în proiectare – Contractat cu Ozaltin, 2,98 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Sărățeni – Joseni (1C) – 32,4 km – Contractat cu UMB, 4,94 mld lei (gestionat de CNIR)
- Joseni – Ditrău (1D) – 14,4 km – Contractat cu Danlin XXL (Lider) – Groma Hold-Intertranscom Impex, 0,82 mld lei (gestionat de CNIR)
- Ditrău – Grințieș (2A) – 38 km, în proiectare – Contractat cu UMB, 6,14 mld lei (gestionat de CNIR)
- Grințieș – Pipirig (2B) – 31,5 km, ordin de începere martie 2026 – Contractat cu UMB, 5,97 mld lei (gestionat de CNIR)
- Pipirig – Leghin (2C) – 19,3 km, în proiectare – Contractat cu UMB, 2,69 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Leghin – Tg. Neamț (Moțca/DN2) – 29,91 km, în execuție – Contractat cu UMB, 1,56 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Moțca – Tg. Frumos (Tronson 1) – 27 km – Atribuit către Danlin XXL (Lider) – Groma Hold-Intertranscom Impex, 4,76 mld lei (gestionat de CNIR)
- Tg Frumos – Lețcani (Tronson 2) – 28,6 km – În licitație, 6 oferte depuse, valoare estimată la 6,5 mld lei (gestionat de CNIR)
- Lețcani – Iași Nord (DN24) (Tronson 3) – 17,7 km – În licitație, 12 oferte depuse , valoare estimată la 6,24 mld lei (gestionat de CNIR)
- Iași Nord (DN24) – Golăiești – Ungheni/Pod peste Prut (Tronson 4) – 15,5 km, licitație lansată cu o valoare estimată de 4,7 mld lei (gestionat de CNIR)